La Sevastopol de Vasile Alecsandri

Poezia „La Sevastopol de Vasile Alecsandri” este o scriere care face referire la Războiul Crimeii (1853-1856) și la bătălia pentru Sevastopol, unul dintre cele mai sângeroase și importante conflicte militare ale secolului al XIX-lea.

Alecsandri descrie cu o mare atenție și sensibilitate întâmplările trăite în timpul asediului, prezentând perspective diferite ale soldaților și ale civililor, așa cum a văzut și a trăit el însuși în calitate de corespondent de război. De asemenea, poezia evidențiază modul în care războiul poate distruge viața oamenilor și poate aduce suferință și durere, indiferent de partea pe care se află fiecare.

În zgomotul de tunuri ce tună ne-ncetat
La Crâm, pe triste ţărmuri, mă plimb întristat,
Şi-n cale-mi, pretutindeni, calc ţărnă de morminte
Sub care zac pierdute grămezi de oseminte.
 
Pe cerul alb de toamnă zbor bombele vuind
Şi cad printre risipiri ca fulgerul trăsnind.
Pământul împrejuru-mi, săpat in lungi tranşele,
E plin de arme rupte, de gloanţe şi de ghiulele.
 
Un şir de mari corăbii stau înecate-n port.
Oraşul Sevastopol ars, dărâmat şi mort
Întinde pe o culme ruina sa măreaţă,
Fantasmă învelită c-un giulgiu de albă ceaţă!
 
O, ce spectacol mare de mari deşertăciuni
Cu fală-acoperite de-a gloriei cununi!
Cât sânge, câte chinuri şi câtă grozăvie
Pentr-un monarc despotic şi oarba sa trufie!
 
Trecut-au pe aice cutremur sfărmător?
Potop trimis din ceruri cu foc pedepsitor?
Nici aprigul cutremur, nici flacăra cerească,
Dar au trecut urgia şi ura omenească!
 
Şi au lăsat în urmă grămadă la un loc
O lungă risipire cenuşărită-n foc.
Şi multe, fără număr, de tainice mormânturi
Pe care sfânta cruce se clatină de vânturi!
 
Când va sosi, o! Doamne, un timp mai mângâios
În care să pătrundă cuvântul lui Cristos?
Să piară duşmănia din trista omenire.
Să nu mai fie omul unealtă de pieire?
 
Când răsări-va în ceruri frumoasa, blânda zi
Ce din orbire cruntă pe regi îi va trezi?
Ş-a răspândi în lume simţiri mântuitoare,
Dreptatea, libertatea, frăţia-ntre popoare?
 
Pierdut în gânduri astfel pe câmp mă rătăcesc
Şi-ntr-o adâncă râpă cu jale mă opresc
Lâng-un mormânt, la umbră sfărmat de-o bombă groasă
Ce din văzduh căzuse pe marmura lucioasă.
 
Se sparse bomba-n două, ş-acuma negru-i sân,
Ca trista cupă-a morţii, de rouă era plin;
Iar din mormântul rece prin marmura zdrobită
Crescuse şi-nflorise o mică mărgărită.
 
O, taină-a Providenţei! Unealtă de omor
Se schimbă pentru păsări în vas răcoritor!
Din moarte naşte viaţă, din întuneric soare,
Din ţărna mormântală răsare dulce floare!
 
O, Doamne! fie, fie ca sângele vărsat
Pe sub aceste ziduri într-un războiul turbat
Să dea o roadă bună, un drept de re-nviere
Pentru-a mea ţară scumpă ce zace în durere!

Rezumat extins la poezia La Sevastopol de Vasile Alecsandri

În poezia „La Sevastopol”, Vasile Alecsandri descrie bătălia de la Sevastopol, din timpul Războiului Crimeii, care a avut loc în anul 1854. Poemul este un omagiu adus curajului și sacrificiului soldaților români care au luptat alături de aliații lor francezi, englezi și turci împotriva trupelor rusești.

Poezia începe cu o descriere a peisajului de război, cu trupele românești și aliate care se pregătesc pentru luptă. Se vorbește despre curajul și hotărârea soldaților, care își pun viața în pericol pentru a apăra libertatea și independența țărilor lor.

În partea a doua a poeziei, Alecsandri descrie bătălia însăși, cu tunurile care răsună și cu soldații care se luptă cu dârzenie. Se evidențiază sacrificiul făcut de soldații români, care își pierd viața pentru a apăra cauza comună.

În final, poezia se încheie cu o chemare la patriotism și la mândria de a fi român. Autorul subliniază că acest sacrificiu nu trebuie uitat, iar memoria eroilor trebuie cinstită și păstrată viitoarelor generații.

Poezia „La Sevastopol” este un exemplu de poezie patriotică, care celebrează curajul și sacrificiul soldaților români în timpul unei perioade tumultuoase din istoria țării.