La oglindă de George Coşbuc

Un fapt interesant despre poezia „La oglindă” de George Coșbuc este că ea a fost publicată pentru prima dată în anul 1896, în revista literară „Literatorul”. Poezia a fost apreciată de contemporanii săi pentru mesajul său profund și pentru stilul simplu și expresiv în care este scrisă.

De-a lungul timpului, poezia a devenit una dintre cele mai cunoscute și iubite din literatura română, fiind inclusă în manualele școlare și fiind adesea recitată la evenimente culturale și festive.

De asemenea, „La oglindă” a inspirat și alte opere de artă, precum picturi, desene și sculpturi, care își propun să transmită mesajul universal al poeziei.

Azi am să crestez în grindă
Jos din cui acum, oglindă!
Mama-i dusă-n sat! Cu dorul
Azi e singur puişorul,
Şi-am închis uşa la tindă
Cu zăvorul.
Iată-mă! Tot eu cea veche!
Ochii? hai, ce mai pereche!
Şi ce cap frumos răsare!
Nu-i al meu? Al meu e oare?
Dar al cui! Şi la ureche
Uite-o floare.
Asta-s eu! Şi sunt voinică!
Cine-a zis că eu sunt mică?
Uite, zău, acum iau seama
Că-mi stă bine-n cap năframa
Şi ce fată frumuşică
Are mama!
Mă gândeam eu că-s frumoasă!
Dar cum nu! Şi mama-mi coasă
Şorţ cu flori, minune mare
Nu-s eu fată ca oricare:
Mama poate fi făloasă
Că mă are.
Ştii ce-a zis şi ieri la vie?
A zis: Ce-mi tot spun ei mie!
Am şi eu numai o fată,
Şi n-o dau să fie dată;
Cui o dau voiesc să-mi fie
Om odată.
Mai ştiu eu! Şi-aşa se poate!
Multe ştiu, dar nu ştiu toate.
Mama-mi dă învăţătură
Cum se ţese-o pânzătură,
Nu cum stau cei dragi de vorbă
Gură-n gură.
N-am să ţes doar viaţa-ntreagă!
Las să văd şi cum să leagă
Dragostea dar ştiu eu bine!
Din frumos ce-l placi ea vine
Hai, mă prind feciorii dragă
Şi pe mine!
Că-s subţire! Să mă frângă
Cine-i om, cu mâna stângă!
Dar aşa te place dorul:
Subţirea, cu binişorul
Când te strânge el, să-ţi strângă
Tot trupşorul.
Braţul drept dacă-l întinde
Roată peste brâu te prinde
Şi te-ntreabă: Dragă, strângu-l?
Şi tu-l cerţi, dar el, nătângul,
Ca răspuns te mai cuprinde
Şi cu stângul.
Iar de-ţi cere şi-o guriţă
Doamne! Cine-i la portiţă?
Om să fie? Nu e cine!
Hai, e vântul! Uite-mi vine
Să văd oare cu cosiţă
Sta mi-ar bine?
O, că-mi stă mie-n tot felul!
Să mă port cu-ncetinelul:
Uite salbă, brâu, şi toate!
Şi cosiţe cumpărate,
Stai, să-nchei şi testemelul
Pe la spate.
Uite ce bujor de fată
Stai să te sărut o dată!
Tu mă poţi, oglindă, spune!
Ei, tu doară nu te-i pune
Să mă spui! Tu ai, surată,
Gânduri bune.
De-ar şti mama! Vai, să ştie
Ce-i fac azi, mi-ar da ea mie!
D-apoi! N-am să fiu tot fată,
Voi fi şi nevast-odată:
Las să văd cât e de bine
Măritată.
Că mi-a spus bunica mie
Că nevasta una ştie
Mai mult decât fata, juna,
Ei, dar ce? Nu mi-a spus buna
Şi mă mir eu ce-o să fie
Asta una!
Brâu-i pus! Acum, din ladă
Mai iau şorţul! O să-mi şadă
Fată cum îmi stă nevastă…
Aoleu! Mama-n ogradă!
Era gata să mă vadă
Pe fereastră.
Ce să fac? Unde-mi stă capul?
Grabnic, hai să-nchid dulapul
Să mă port să nu mă prindă.
Salbă jos! Şi-n cui oglindă!
Ce-am uitat? Închisă uşa
De la tindă.
Intră-n casă? O, ba bine,
Şi-a găsit nişte vecine,
Stă la sfat… toată-s văpaie!
Junghiul peste piept mă taie;
Doamne, de-ar fi dat de mine,
Ce bătaie!

Rezumat extins la poezia La oglindă de George Coşbuc

Poezia „La oglindă” de George Coșbuc este o meditație profundă asupra existenței și a trecerii timpului. Poezia începe cu descrierea unei femei care se uită în oglindă și se remarcă pe sine, la fel cum o floare și-ar admira propria frumusețe. Însă, odată cu trecerea timpului, chipul femeii începe să se schimbe și să se învechească, iar ea își dă seama că frumusețea sa este trecătoare și că trebuie să se bucure de ea cât mai mult timp posibil.

În a doua parte a poeziei, autorul meditează asupra trecerii timpului și asupra inevitabilității morții. El sugerează că toate lucrurile și ființele din lume sunt sortite să îmbătrânească și să moară, dar că în același timp ele au și o frumusețe și o valoare inerente, chiar și atunci când își pierd tinerțea și strălucirea.

În finalul poeziei, autorul se adresează direct oglinzii, pe care o personifică și o consideră un simbol al timpului și al trecerii vieții. El își exprimă dorința de a se bucura de viață și de frumusețea acesteia, chiar și atunci când îmbătrânește și își pierde tinerețea.

Poezia „La oglindă” este o meditație profundă și filosofică asupra vieții și a trecerii timpului, iar mesajul său universal și atemporal a făcut din această poezie una dintre cele mai iubite și citate poezii ale literaturii române.