George Cosbuc

Un fapt divers despre poezia „La logodnă” de George Coșbuc este acela că aceasta a fost publicată în anul 1902 în revista „Familia”, iar ulterior a fost inclusă în volumul „Balade și idile”, apărut în 1904. Poezia este o elegie în care poetul descrie povestea unei iubiri neîmplinite, într-un mod sincer și plin de sensibilitate, întruchipând astfel o temă frecventă în opera sa.


M-aşteaptă Nora la palat?
Marcele, iute, iute!
P-un cal, pe cel mai înfocat,
Să fiu în trei minute!
Marcel s-a dus, el a venit;
La scări un cal, frumos gătit,
Nechează, sare-n tropot.
 
Pe când steluţe-n cer apun,
Trill bate drum de-a dreptul,
Se duce calul, cel nebun,
Cât strâmt îi pare pieptul.
Menard, ca şi Trill, o iubea
Pe Nora; doi, iubiţi de ea,
Din doi s-alegi pe cine?
 
Frumoşi şi nobili amândoi,
Război trebuie să poarte,
Şi, cel ce biruie-n război,
E cel iubit de soartă.
Rivalii-ncruntă arma lor,
Câştigă Trill acest amor,
Menard e-n pat de moarte.
 
Hei! plângă, geamă cel murind
Şi mii de griji apese-l!
Deasupra mea doi sori s-aprind
Şi-mi văd sufletul vesel!
Chiar azi, haihui! eu voi chema
Pe cel ce moare, hahaha,
La joc, că-i azi logodna!
 
Mă cheamă Nora la palat,
Al ei sunt pe vecie!
Când n-am rival, ea mi-a păstrat
Întreg amorul mie!
Menard e mort; eu l-am ucis!
Dar piară! Pentru-un dulce vis
Aş pierde lumea-ntreagă!
 
Greu suflă pieptul; raze vii
Apar în răsărituri,
Se duce calul pe câmpii
Ca-n gând, aşa ca-n mituri,
Dar iat-un lup! Stă roibu-n loc,
Nechează, sare plin de foc
Şi-aleargă fuga spaimei.
 
În piept sta capul, coama-n vânt,
Crunţi aburi ies pe nară;
În scări piciorul, pe pământ
Un trup de conte ară
Şi, cum ara, de el speriat
Aleargă dublu de turbat
Spre punţi şi porţi fugarul.
 
Acolo stă; duc servitori
În sală pe sfărmatul,
Dar vai! îl fulgeră fiori
Şi nu-l încape patul.
E Nora ea? El e Menard?
Obrajii ei ca focul ard,
Şi ochii lui ca focul.
 
A fost rănit, dar nu din greu,
Precum credeai tu, Trille
El azi trăieşte şi-i al meu!
De mâine-n şapte zile
Vom fi, amor în Crist jurat,
Nevastă eu, şi el bărbat;
Azi, Trille, e logodna.
 
Şi m-aţi chemat voi, să vă fiu
Eu martor fericirii?
Hah, iadule, că nu-s azi viu!
El crunt priveşte mirii,
Se zvârcoleşte ca un copil;
Menard s-apropie de Trill
Să-i lege rana triplă.
 
Pe mine vrei tu să mă legi?
Menarde, tu pe mine?
Dar n-ai ochi, n-ai, să mă-nţelegi
C-aş rumpe azi din tine,
Aş rumpe-n dinţi?! Vai fugi, vai fugi,
Că-mi pari vampir, că tot îmi sugi
Răsufletul din suflet!
 
Spre Nora întoarce-un ochi zdrobit:
Aşa să-l vezi, în rană
Pierind, pe cel ce l-ai iubit,
Tu fiară, tu Satană!
Apoi el moare blestemând,
Căci lui îi pare ca şi când
În râs Menard i-ar zice:
 
Hei! plângă, geamă cel murind
Şi mii de griji apese-l!
Deasupra mea doi sori s-aprind
Şi-mi văd sufletul vesel!
Chiar azi, haihui! eu voi chema
Pe cel ce moare, hahaha,
La joc, că-i azi logodna…

Rezumat extins la poezia La logodnă de George Coşbuc

Poezia „La logodnă” de George Coșbuc este un monolog dramatic, în care o femeie își exprimă tristețea și suferința din cauza faptului că iubitul ei s-a logodit cu alta.

Femeia își plânge singurătatea și își amintește de momentele fericite petrecute împreună cu iubitul, dar acum simte că viața ei s-a schimbat și că este incapabilă să se bucure de nimic fără el.

În ciuda faptului că își dorește să uite totul și să își găsească fericirea în altă parte, femeia încă îl iubește pe iubitul ei și speră să se întoarcă la ea.

În final, femeia își dă seama că trebuie să accepte situația și să meargă mai departe cu viața ei, deși durerea din inimă va rămâne mereu.

Această poezie a fost scrisă într-un stil romantic, cu multă sensibilitate și melancolie, fiind o reflectare a unor sentimente puternice și a unor emoții intense.

Informații adiționale despre poezii de George Coșbuc

George Coșbuc închină fiecărui anotimp măcar câte o poezie (Noapte de varăVaraÎn miezul veriiIarna pe uliță). Coșbuc a păstrat spiritul autentic românesc în balade, prin prezentarea momentelor nunții (Nunta Zamfirei) sau prin viziunea asupra morții (Moartea lui Fulger). 

Aflati mai mult despre George Coșbuc pe Wikipedia