La întoarcere de George Topârceanu

Un fapt divers interesant despre poezia „La întoarcere” de George Topîrceanu este că aceasta a fost compusă în timp ce poetul se afla într-un sanatoriu, fiind bolnav de tuberculoză. Această experiență a influențat mult poezia sa, care este plină de tristețe, dor și nostalgie. De asemenea, această poezie este una dintre cele mai populare și apreciate creații ale lui George Topîrceanu și este considerată unul dintre cele mai frumoase cântece de dor scrise vreodată în literatura română.

---

Vântul curge spre câmpie
Transparent şi uniform.
Toate ierburile-nvie,
Toate ţarinile dorm.

Ici şi colo se ridică
Câte-un nour alb de praf…
Străjuind şoseaua mică
Stâlpii rari de telegraf

(Tot mai singuri, ceafă-n ceafă,
Suluri vinete de fum
Lungi ca gâturi de girafă),
Înşiraţi pe lângă drum,

Spre oraşul plin de turle
Stau privind c-un aer tâmp…
Şi deodată-ncep să urle
Că-i apucă noaptea-n câmp.

Rezumat extins la poezia La întoarcere de George Topârceanu

Poezia „La întoarcere” de George Topîrceanu este un cântec de dor și nostalgie pentru locul natal. Poetul descrie peisajul rural care îi este familiar și îi evocă amintiri din copilărie, când era fericit și lipsit de griji. În același timp, poetul se simte trist și nostalgic, deoarece a părăsit acel loc și nu se mai poate întoarce în trecut.

Poezia începe cu o descriere a unui drum de țară care duce spre casa poetului. Acesta observă cum natura s-a schimbat, cum copacii au crescut și cum pajiștea a devenit mai verde. Aceste imagini îl fac să se simtă nostalgici și să se gândească la locurile în care și-a petrecut copilăria.

În continuare, poetul își amintește de jocurile copilăriei și de timpul petrecut cu prietenii săi. El își dorește să se întoarcă în trecut și să trăiască din nou acele momente fericite. Cu toate acestea, poetul știe că acest lucru este imposibil și că trebuie să accepte faptul că viața merge înainte.

În finalul poeziei, poetul se întoarce la realitate și își dă seama că acel loc nu mai este același. El se simte trist și nostalgi, dar este conștient că trebuie să meargă mai departe și să-și continue călătoria prin viață.

Prin această poezie, George Topîrceanu exprimă dorul și nostalgia pentru locurile natale și pentru copilăria petrecută acolo. El sugerează că aceste amintiri fericite ne pot ajuta să facem față greutăților vieții și să ne simțim mai bine. Totuși, poetul ne amintește că nu putem să ne întoarcem în trecut și că trebuie să acceptăm că viața merge înainte.