Un fapt divers interesant despre poezia „La cumpăna apelor” de Lucian Blaga este că aceasta face parte dintr-o colecție de poezii intitulată „La cumpăna apelor”, publicată în 1928. Acest ciclu de poezii se concentrează pe teme legate de natură, timp și existență și este considerat unul dintre cele mai reprezentative lucrări ale lui Lucian Blaga în ceea ce privește relația omului cu universul și cu forțele naturii. Poezia explorează mai ales simbolismul apei și al cumpenei ca metafore pentru trecerea timpului și pentru schimbările inevitabile din viață.
Tu eşti în vară, eu sunt în vară. În vară pornită
către sfârşit, pe muche-amândoi la cumpăna apelor.
Cu gând ducăuş – mângâi părul pământului.
Ne-aplecăm peste stânci, subt albastrul neîmplinit.
Priveşte în jos! Priveşte-ndelung, dar să nu vorbim.
S-ar putea întâmpla să ne tremure glasul.
Din poarta-nălţimei şi până-n vale
îmbătrâneşte, ah, cât de repede, apa. Şi ceasul.
E mult înapoi? Atâta e şi de-acum înainte
cu toate că mult mai puţin o să pară.
Ne-ascundem – stins arzând – după năluca de vară.
Ne-nchidem inima după nespuse cuvinte.
Poteca de-acum coboară ca fumul
din jertfa ce nu s-a primit. De-aici luăm iarăşi drumul
spre ţărna şi valea trădate-nmiit
pentr-un cer chemător şi necucerit.
Rezumat extins la poezia La cumpăna apelor de Lucian Blaga
Poezia „La cumpăna apelor” de Lucian Blaga este un text liric profund care explorează simbolismul apei și al timpului, precum și legătura lor cu existența umană. Iată un rezumat extins al acestei poezii:
Poezia începe prin prezentarea unei imagini naturale impresionante: o apă curgătoare care se întinde în zare, asemănată cu o cale de argint. Această imagine sugerează frumusețea și misterul naturii, precum și percepția autorului asupra acestei scene.
Apa este un simbol important în poezie și este asociată cu trecerea timpului și cu fluxul existenței umane. Cumpăna apelor reprezintă momentul în care două căi se întâlnesc și se despart, simbolizând deciziile pe care le luăm în viață și modul în care acestea ne influențează destinul.
Autorul subliniază fragilitatea umană în fața timpului și a naturii, comparând-o cu o picătură de rouă care se evaporă în soarele dimineții. Această comparație sugerează efemeritatea vieții umane și fragilitatea existenței noastre.
În ciuda fragilității și a trecerii timpului, autorul afirmă că amintirile noastre rămân adânc înrădăcinate în noi, asemenea unor pietre. Ele devin parte din ceea ce suntem și ne ajută să ne păstrăm identitatea și conștiința noastră.
Poezia subliniază, de asemenea, ideea că fiecare om are propria cumpănă a apelor în viață, momente critice care definesc traseul său și îl transformă în ceea ce este. Cu toate acestea, autorul sugerează că există o armonie în toate acestea, o armonie în fluxul universal al vieții și al timpului.
În concluzie, poezia „La cumpăna apelor” de Lucian Blaga este o meditație profundă asupra timpului, a existenței umane și a relației noastre cu natura. Ea utilizează simbolismul apei și al cumpenei pentru a transmite mesajul său filozofic și poetic, oferind cititorilor o experiență literară și spirituală complexă și semnificativă.
Informații adiționale despre poeziile de Lucian Blaga
Vezi aici toate lista la toate poeziile lui Lucian Blaga pe povesti-online.com. Citește mai mult despre Lucian Blaga pe Wikipedia.
A debutat în ziarele arădene Tribuna, cu poezia Pe țărm (1910), și în ziarul Românul (sub semnătura Ion Albu), cu studiul Reflecții asupra intuiției lui Bergson (1914). După moartea tatălui, familia se mută la Sebeș în 1909.
