Un fapt interesant despre poezia „Judecata” de Tudor Arghezi este că face parte din volumul său de versuri intitulat „Vârsta cercului”. Această colecție de poezii a fost publicată în 1927 și a fost bine primită de critici și cititori deopotrivă. „Judecata” este una dintre poeziile emblematice ale lui Arghezi din această perioadă și explorează teme precum justiția, moralitatea și complexitatea umană. Ea oferă o introspecție profundă asupra modului în care oamenii sunt judecați pentru acțiunile lor și cum acest proces de judecată poate fi subiectiv și plin de ambiguitate. Poetul folosește limbajul poetic bogat și simbolurile pentru a ilustra aceste teme, ceea ce face ca poezia să fie un studiu fascinant asupra psihologiei umane și a eticii sociale.
Domnul a chemat odată
Arborii la judecată,
Ca să vadă ce rod are
De cu vară fiecare,
că de cînd nu mai gustase
Roadele, se-nstrăinase.
-” Îţi e de-a mai mare dragul,
De frumos și -nalt ce-i fagul.
Uriaşule ce ești,
Spune nouă ce dorești.”
Cît e de fălos și tare,
Fu jignit de întrebare
Și, uimit că-i cercetat,
S-a gîndit, s-a căutat…
Scoate dintr-o hîrtioară
Un crîmpei de cuişoară.
– ” Ce nimic la ce zăplan ! …
O să mai aștepți un an.
Și de-o fi iar de pomană
Te voi face buruiană. „
– ” Dar stejarul ? Să-și arate
Vîrfurile-ncununate,
Ține cerurile-n brațe,
Vrea de stele să se cațe
Lumea-ntreagă s-o cuprindă,
Rodul tău ? „
– ” Un sfîrc de ghindă.”
– ” Mi se pare că gorunii
Sînt cam neamuri cu păunii…
Numai umbră-n codrii mei
Și nici ea nu dă din ei.
Umbra n-are rădăcină
Și-i țărînă de lumină.
Se muncesc de-o veșnicie
Și-au rodit o gămălie.”
– ” Unde-i bradul, că nu vine? „
– ” Auzi și-i e rușine.”
Bradul iese înainte
Drept, în sfintele-i veșminte.
– ” Atît faci, sfinția-ta,
Mînătărci de mucava ? „
– ” Plopii-astupă zorile
Și adună ciorile.
Nu știu salcîmii ce vor
A păzi cu ghimpii lor.
Salcea, păcatele mele,
face moțuri și nuiele.
Barem dudul face dude,
Ia, niște burice ude,
Dar dă schitului un pic
De miere și borangic. „
Folosind atunci prilejul,
Iată-l că sosi și vrejul,
Nechemat cum a putut,
Și, tîrîș a străbătut
Spinii, pirul, praful moale,
Cu dovleci de opt ocale.
– ” Am adus niște urcioare,
Luați-mi-le din spinare.
De cînd mi le-am aninat
De grumaz, m-am deşelat.
Nu sînt Doamne, prea puține
Și, cum vezi, is toate pline.
Le-aduc, hăt ! din Sucevița
Și n-am rupt nici cobilița.”
Rezumat extins la poezia Judecata de Tudor Arghezi
Poezia „Judecata” de Tudor Arghezi este un text poetic complex care explorează teme profunde legate de justiție, moralitate și complexitatea umană. Poetul își folosește abilitatea remarcabilă de a juca cu cuvintele și de a construi imagini puternice pentru a transmite un mesaj profund.
În poem, Arghezi începe prin a ne prezenta o imagine a „celui judecat,” sugerând ideea că toți oamenii sunt supuși unui proces de evaluare morală. El evidențiază ambiguitatea și subiectivitatea judecății, comparând-o cu „fulgerul unui demon,” care poate lovi pe cineva aparent vinovat, dar poate ignora pe cei cu adevărat răi. Această ambiguitate a judecății este subliniată de „ochii hăinilor,” care pot interpreta acțiunile diferit în funcție de perspectiva lor.
Arghezi aduce în discuție ideea că lumea este plină de contradicții și că binele și răul se amestecă adesea în acțiunile umane. El afirmă că niciun om nu este complet inocent sau complet vinovat și că judecata morală este adesea subiectivă și lipsită de certitudine.
Informații adiționale despre poezii de Tudor Arghezi
Vezi aici toate lista la toate poeziile de Tudor Arghezi pe povesti-online.com. Citește mai mult despre Tudor Arghezi pe Wikipedia.
Tudor Arghezi a debutat în anul 1896, publicând versuri în revista Liga Ortodoxă, condusă de Alexandru Macedonski cu pseudonimul „Ion Theo”.
