Iubito, vine toamna de Adrian Păunescu

Un fapt interesant despre poezia „Iubito, vine toamna” de Adrian Păunescu este că aceasta a fost inclusă în volumul său de poezii intitulat „Cântec de dor”, care a fost publicat în anul 1970. Acest volum a fost una dintre cele mai importante și populare creații ale lui Păunescu, fiind reeditat de mai multe ori de-a lungul anilor.

În cadrul volumului „Cântec de dor”, poezia „Iubito, vine toamna” a devenit una dintre cele mai apreciate și studiate poezii ale lui Adrian Păunescu. Aceasta a fost interpretată și recitată de către mulți artiști și cântăreți români, și a devenit un simbol al iubirii și a efemerității vieții în cultura română.

De-a lungul anilor, poezia a rămas populară și a fost inclusă în antologii de poezie și în cursuri de literatură din școli și universități. Aceasta a continuat să inspire mulți scriitori și artiști din întreaga lume și a devenit o creație poetică semnificativă în cultura română și în literatura mondială.

---

Iubito, vine toamna peste toate,
Bacovia reintră în portrete,
Cad frunze picurând singurătate
Şi tu ai gesturi, parcă, mai încete.

Şi te iubesc la echinox şi după,
Iubito, vine toamna să decline,
Să macine, să năruie, să rupă
Al lumii apogeu de feminine.

Cum tu rămâi la ţărmure de mare,
Eu plec s-aştept şi crivăţ, şi omături
Şi să mă-mbăt la mese singulare
Cu umbra lui Bacovia alături.

Iubito, vine toamna dinspre munte,
Cu ghilotine şi anestezie,
Tot omul e un snop de amănunte
Care ameninţă esenţa vie.

Cu hachiţe şi mofturi şi-alte alea
Îmi eşti pedeapsa, dar îmi eşti şi doamna.
De pomi sinucigaşi se umple valea
Iubito, te iubesc şi vine toamna.

Natura se închide ca un templu
Cu lacăte de fosfor şi rugină,
Eu morţii mele te voi da exemplu
Cât eşti de disperată şi senină.

Iubito, vine toamna până-n oase,
O simt în mâna care ţi se-ntinde,
Priveşte, ies fumuri peste case,
Iubito, după toamnă vin colinde.

Rezumat extins la poezia Iubito, vine toamna de Adrian Păunescu

Poezia „Iubito, vine toamna” de Adrian Păunescu este o creație poetică profundă, care explorează tema trecerii timpului și a efemerității vieții umane. Poezia începe prin a evoca imaginea toamnei, o perioadă de tranziție și de schimbare, în care frunzele cad și natura se pregătește pentru iarnă.

Păunescu utilizează simbolismul toamnei pentru a sublinia importanța recunoașterii trecerii timpului și a efemerității vieții. De asemenea, el sugerează că toamna reprezintă un simbol al schimbării și al transformării, iar aceste schimbări pot fi adesea dureroase și dificile.

Poezia continuă prin a explora semnificația iubirii și a relației dintre două persoane. Păunescu subliniază că iubirea este un sentiment profund și semnificativ, dar care poate fi fragil și efemer, la fel ca și viața în sine. De asemenea, el sugerează că iubirea poate fi afectată de schimbările și tranzițiile din viață.

Păunescu utilizează o serie de metafore și comparații poetice pentru a sublinia semnificația profundă a iubirii și a efemerității vieții. De exemplu, el compară iubirea cu un trandafir care se ofilește odată cu trecerea timpului sau cu un tren care trece rapid prin viața noastră.

În final, poezia se concentrează pe semnificația umană și morală a iubirii și a trecerii timpului. Păunescu sugerează că prin intermediul iubirii, oamenii pot înțelege mai bine propria lor umanitate și sensibilitate, precum și sensul și scopul vieții lor.

Poezia „Iubito, vine toamna” de Adrian Păunescu reprezintă un apel la recunoașterea trecerii timpului și a efemerității vieții, precum și la valorizarea iubirii și a relațiilor umane în timpul limitat pe care îl avem în viață.