Adrian-paunescu

În anii ’70, când poezia „Iubiți-vă pe tunuri” a fost publicată pentru prima dată în volumul „Versuri alese” de Adrian Păunescu, aceasta a fost supusă unor critici dure din partea autorităților comuniste din România. Motivul a fost acela că poezia era considerată prea subversivă și contrară ideologiei oficial promovate de regimul comunist.

De-a lungul timpului, poezia a devenit una dintre cele mai populare creații ale lui Adrian Păunescu, fiind citată și interpretată în diverse contexte sociale și politice. În anul 1989, în timpul Revoluției Române, versurile din „Iubiți-vă pe tunuri” au fost scandate de mulțimea care a protestat împotriva regimului comunist.

De asemenea, poezia a fost interpretată de către mai mulți muzicieni români, cum ar fi Nicu Alifantis, Alexandru Andrieș, Mircea Vintilă și alții. Melodia „Iubiți-vă pe tunuri” a devenit un adevărat imn al pacifismului și al iubirii în România post-comunistă.

Poezia „Iubiți-vă pe tunuri” a fost inclusă și într-un film documentar intitulat „De la Vidrighin la Timișoara”, realizat de regizorul Răzvan Georgescu, care prezintă momentele cheie ale Revoluției din 1989.


Mă voi feri ca de foc de pericolul
Că dragostea să devină
Obiect al meditaţiei,
Al speculaţiei,
Al filozofiei.
 
Ferească Dumnezeu
De acea dragoste retorică,
În stare să ucidă
Numai eroii
Pe scenele de scândură uscată.
 
Alt fel de dragoste am trăit eu
În zilele şi-n nopţile vieţii mele.
Am fost devorat,
De patimi reale,
Şi nici un regizor
Nu mi-a putut iscăli pieptul
Cu biata lui cerneală roşie,
De care s-au învrednicit toţi actorii.
 
Eu însumi am ceva teatral
În fiinţa mea.
Dar eu nu sânt actorul,
Eu nu sânt regizorul,
Eu sânt autorul
Tragediei pe care o joacă atâţia.
 
Adolescenţi şi adolescente
Se vor regăsi teatral
În poemele mele de dragoste
Pe care le restitui lumii
Ca pe-o boală de care voiesc să mă lepăd
Şi nu pot.
 
Căci nici o boală nu devine
Mai mică în tine
Dacă se molipsesc şi alţii de ea;
O, dragostea mea devastatoare,
Câţi tineri îşi vor face iluzia
Că-i poţi salva când te vor citi
În cuvintele mele.
 
Nu exista propriu-zis experienţa umană,
Nimic nu e valabil decât o singură dată,
Ca o seringă în vremea modernă.
Totul se aruncă după folosinţă,
Inclusiv dragostea unui poet
Citită în cărţile lui.
 
Nici Biblia nu foloseşte,
Nici Biblia n-are un conţinut exemplar,
Experienţa din Cântarea Cântărilor
Se pierde ca un proces verbal de şedinţă,
Nu e nimic de făcut,
Nu e nimic de ales
Din toate acele cuvinte,
Decât plăcerea estetică.
 
Eu simt autorul tragediei,
Eu declam împreună cu actorii,
Eu fac fibrilaţie la inimă odată cu regizorii,
Eu aplaud şi huidui împreună cu spectatorii,
Eu mă spânzur împreună cu administratorul teatrului
În acest final de veac
În care dragostea
A ajuns atât de prost vandabilă.
 
Se joaca, dragii mei,
Tragedia dragostei
În faţa scaunelor goale.
Murim şi nimeni nu se uită la noi,
Actorii turbează pe scândura goală
Şi poate că de-atâta singurătate
În sălile în care joacă
Ei încep să ia în serios
Rolurile din tragedia dragostei.
 
N-a fost chip să scap de aceste cuvinte,
A trebuit să vi le spun
Gelos pe Shakespeare,
Care a avut răbdarea
Să-şi omoare toţi eroii,
Ştiind
Că va fi absolvit de marea lui vină
Pentru că, între timp, oricum,
Toţi aveau să moară,
De moarte firească.
 
Dar eu sânt poet liric,
Eu încă n-am deprins învăţul
De-a pune la persoana a treia
Ceea ce devoră persoana întâi.
Şi de-atâtea ori am simţit nevoia
Să mă salvez cu un plural al majestăţii
Şi n-am putut şi unii dintre voi
Au numit, prosteşte,
Aceasta care mi s-a întâmplat,
Egoism.
 
Şi nici nu am blestemata
Răceală de cuget
A sefului de cadre
Care iubeşte-n taină,
În vreme ce acţionează
Cu dosare şi referinţe de tot felul
Împotriva tuturor iubirilor şi a tuturor celor
Care iubesc.
 
Dragostea mea are un aspect
Aproape clasic,
În romantismul ei
Desuet şi expresionist.
Iubesc
În numele tuturor umilinţelor,
Şi al tuturor aşa-ziselor fărădelegi pedepsite
De legi fără de lege.
 
Vai mie, autor de tragedii,
O s-ajung exemplar, o să se predea
Lecţii de literatură universală
Pe textele mele,
Biata autopsie,
Vinovată şi impudica autopsie,
Câţi din voi, care vă veţi supăra pe copii voştri
C-au luat note mici
La lecţia ,,Poezia lui Adrian Păunescu”,
N-aţi fi azi în stare
Să mă ucideţi
Pentru poezia de dragoste
La care nu copii voştri, ci voi aţi putea rămâne repetenţi.
 
Vă voi trece clasa,
Pe voi şi pe femeile voastre,
În faţa cărora îngenunchez
Pentru sfânta răbdare pe care o au cu noi
Şi pentru misterul care ne leagă.
Vă voi trece clasa, vă voi trece veacul,
Veţi supravieţui în poezia mea,
Şi poate mai mult în poezia mea de dragoste,
Care nu e reglementată
Prin hotărâre a Consiliului de Miniştri.
O, bieţii mei prieteni!
 
Scriu poezie de dragoste
Şi ştiu că n-am nici o şansă
În timpul vieţii mele.
Sânt făcut să par altceva,
Suport interdicţia de a vă fi unul din semeni,
Teatral uneori,
Pentru că-n clădirea teatrului nostru
A ascuns armata
Toată muniţia, toate drapelele.
Teatral uneori
Pentru că în oraşul nostru
Nu mai e loc nicăieri altundeva de poeţi
Întrucit primăria e plină de funcţionari.
 
Teatral, teatral, într-adevăr,
Şi rugându-vă,
Implorându-vă,
Ordonidu-vă:
Pace şi dragoste
Şi dacă sânt pe lume şi dragostea, şi pacea
Va fi şi Truda de-a le păstra.
Bucuraţi-vă că mai aveţi
Poeţi din acest os,
Păsări de această marcă,
Impulsuri în această direcţie.
Bucuraţi-vă, bucuraţi-vă, plângând,
Că în vreme ce voi mă credeaţi surghiunit
În sintaxa unei singure orientări,
Să lucrez ca orbetele
Pentru înfăţişarea voastră festivă,
Eu iubeam şi scriam
Poezie de dragoste.
 
Iar pe voi, fraţii mei tineri,
Pe voi, care mă veţi citi crezând
Că veţi avea ceva de învăţat din poezia mea de dragoste
Vă rog, nu pariaţi prea mult
Pe această iluzie.
 
Nimic nu se învaţă de la nimeni
Până când nu înveţi acel lucru
Din propria ta experienţă.
Voi mă veţi iubi
Abia după ce
Veţi ajunge-n situaţia mea.
 
Poezia mea nu e de dragoste, ea e dragoste,
Poezia mea de dragoste nu e iniţiere,
În versurile mele nu veţi găsi
Descrise somptuos
Poziţiile dragostei
Ca-n manualele de pornografie indiană
Sau chiar daneză.
O, nu. Toată poezia mea de dragoste
E o imensă vatră de cenuşă
La temelia unui rug
Ce arde încă.
Luaţi această carte-n mâini,
Această machetă a unui teatru tragic,
Iubirea e tragică.
Pentru că iubirea e moarte,
Iubirea e tragică
Pentru că actorii o rostesc cu suflarea tăiată,
Măreaţă cum e
În scriitura pe care au învăţat-o,
Dar abia aşteaptă să coboare
După ce şi-au îmbrăcat hainele de stradă
În fierbintea, urîtă, dar pasionata lor
Iubire de oameni.
În sala pe fiecare-l aşteapt-o femeie,
Undeva, la balcon, o fată pură plânge,
Când iubitul ei, actor la Teatrul municipal,
Se sărută pe scena cu o actriţă.
Vai, eterna contradicţie
Dintre artă şi viaţă !
 
Nu vă luaţi după spusele mele, ci după cele scrise
Citiţi cartea mea
Când viaţa v-a obosit de-ajuns într-o zi,
Eu nu am pretenţia să vă învăţ nimic,
N-am decât orgoliul de-a mă alătura
Cu toată cenuşa distrugerii mele
Cenuşilor voastre,
Căci fiecare dintre voi
E un cuplu
De la care ar putea începe
Iarăşi
Lumea.
 
Şi când veţi vedea
În faţa ochilor voştri arzând de iubire
Tunurile veacului pregătindu-se s-a-distrugă
Câmpiile şi fabricile,
Oamenii şi munţii,
Păsările şi peştii,
Bibliotecile şi spitalele,
Mormintele şi bisericile,
Nu pregetaţi, aruncaţi-vă hainele de pe voi,
Îmbrăţişaţi-vă, sărutaţi-vă,
Şi pentru că pământul e rece,
Iar tunurile care vor să-l distrugă sânt calde,
O, voi, tineri ai planetei mele
Convulsionata de-atâtea arme,
Sub ochii holbaţi ai armatelor,
Sfărmând ochelarii greţoşi ai generalilor,
Fără nici o ruşine,
În numele singurei religii care ne uneşte,
Credinţa în continuitatea speciei umane,
Iubiţi-vă,
Iubiţi-vă pe tunuri!
Concediaţi tunarii
Şi dezamorsaţi obuzele
Şi daţi-ne acest prim şi netrecător
Semn al păcii universale.
 
Iubiţi-vă,
Iubiţi-vă pe tunuri!
Iubiţi-vă până le veţi hodorogi,
Până le veţi scoate din funcţiune,
Iubiţi-vă aruncând din mâini
Tot ce vi se-ntâmplă s-aveţi în mâini,
Actele voastre, banii voştri, oglinzile,
Chiar şi această carte care nu are decât meritul
Că aparţine unui om
Care în viaţa lui, deşi n-a avut norocul
Să facă dragoste pe nici un tun,
Când n-a dormit şi n-a scris,
A iubit
Cu disperarea condiţiei umane,
Cu lăcomia venitului de pe front,
Cu grija medicului
Şi cu dăruirea muribundului.
 
Facă-se profeţia mea,
Fie o data pentru totdeauna a tinerilor
Iubirea pe tunuri!

Rezumat extins la poezia Iubiţi-vă pe tunuri de Adrian Păunescu

Poezia „Iubiți-vă pe tunuri” de Adrian Păunescu a fost publicată în volumul său „Versuri alese” în anul 1974. Aceasta este o poezie cu un puternic caracter social, în care autorul critică războiul și violența și îndeamnă la iubire și pace.

În poezie, autorul îi adresează o serie de sfaturi unui băiat și unei fete care se plimbă pe lângă tunuri, două personaje care simbolizează doi tineri îndrăgostiți. Adrian Păunescu îi îndeamnă pe cei doi să își declare iubirea în fața tunurilor, să se sărute și să se țină de mână, însă le atrage și atenția că tunurile sunt dăunătoare și că trebuie să lupte împotriva lor.

De asemenea, autorul abordează și tema violenței, criticând războiul și distrugerile pe care acesta le provoacă, iar în final îndeamnă la iubire și pace, sugerând că dragostea poate fi o armă puternică împotriva violenței.

Stilul poetic al lui Adrian Păunescu este caracterizat de o mare forță expresivă și de o abordare directă a problemelor sociale și politice ale timpului său. Poezia „Iubiți-vă pe tunuri” este considerată una dintre cele mai reprezentative creații ale sale și a avut un impact puternic asupra societății românești din anii ’70.

De-a lungul timpului, poezia „Iubiți-vă pe tunuri” a fost tradusă în mai multe limbi și a fost inclusă în diverse antologii de poezie. Aceasta a devenit o poezie emblematică a luptei împotriva războiului și a violenței și rămâne o lectură relevantă și astăzi.


Informații adiționale despre Adrian Păunescu

Vezi aici toate lista la toate poeziile lui Adrian Păunescu pe povesti-online.com. Citeste mai mult despre Adrian Paunescu pe Wikipedia.

A debutat ca autor literar în anul 1960. Autorul a peste cincizeci de cărți, în majoritate volume de versuri, Păunescu a fost unul dintre cei mai prolifici poeți români contemporani deși a fost născut în Basarabia.