Un fapt interesant despre povestea „Inul și cămașa” de Ion Creangă este că aceasta este inspirată de povestea populară germană „Sarea în mâncare”. În această poveste germană, un băiat sărac își folosește ingeniozitatea și creativitatea pentru a transforma o lingură de sare într-un sac plin cu aur.
Ion Creangă a preluat această idee și a creat propria sa versiune a povestirii, adaptând-o la cultura și tradițiile românești. Acest lucru demonstrează modul în care poveștile și miturile sunt transmise de la o cultură la alta, împrumutându-se idei și adaptându-se la diferite contexte și sensibilități culturale.
În plus, povestea „Inul și cămașa” transmite și mesaje importante despre valorile și tradițiile românești, cum ar fi importanța muncii și a ingeniozității. Această poveste este un exemplu al patrimoniului cultural al României și reprezintă o ilustrare a înțelepciunii și creativității populare.
– Ştii tu, cămeşă dragă, ce erai odată?
– Ce să fiu? Eram ceea ce mă vezi: cămeşă albă, cu care se îmbracă oamenii.
– Nu-i aşa! Ai fost o sămânţă, apoi o burueană, clătinată de vânt, ca toate buruenele: aşa naltă, supţirea, tocmai de potriva mea; erai in cu floricică albastră, fata mea. Când ai fost crescut şi copt, cum sunt eu acum, oamenii te-au smuls din pământ, te-au legat în fuioare, te-au pus copăcel şi te-au lăsat la soare ca să te usuci. După aceea te-au culcat pe ţol şi te-au bătut cu beţe, ca să-ţi scoată sămânţa; apoi bătut şi stâlcit cum erai, te-au dus la baltă şi te-au pus în topitoare, unde-ai stat vro zece zile, ca să te topeşti, adecă să-ţi putrezească hlujul.
După asta, te-au scos şi te-au pus iarăşi la soare, ca să te usuci, răzămându-te de gardul pe care eşti întinsă acum. Fiind uscat, te-au meliţat, şi hlujul tău s-a prefăcut în pozderie, iară cojiţa ta în fuior. Femeile apoi te-au răgilat, te-au periet şi te-au făcut fuior frumos şi moale ca mătasa; din fuior te-au făcut caier, te-au pus în furcă şi au început a toarce, prefăcându-te în tort sau aţă. Tortul l-au depănat pe râşchitor, spre a-l face căleap; călepele s-au fert cu leşie, să se înălbească, apoi te-au pus pe vârtelniţă, de pe care au început a le depăna pe mosoare cu letca; de pe mosoare te-au urzit pe urzoi, apoi te-au luat şi te-au învălit pe sulul de dinapoi, punând vergele pintre pături, ca să nu se hrentuiască urzala; şi fuscei pintre rost, ca să nu se încâlcească natra.
După asta te-au nevedit, trecându-te prin iţe şi prin spată; şi, cu ajutorul slobozitorului, al zăvorului şi al lopăţelei, te-au întins în stative, legându-te de sulul de dinainte, de unde se începe „gura pânzei”. Călepele lăsate pentru bătătură le-au depănat pe ţevi cu sucala; apoi, punând ţăvile în suveică, au început a ţese, adecă a trece bătătura pintre urzală cu ajutorul tălpigilor, al scripţilor şi al iţelor. Ca să se îndesască firele, bătătura se bate cu vatalele, între care e aşăzată spata. Şi iaca aşa te-au prefăcut în pânză. Când era cald afară şi frumos, femeile te-au dus la baltă şi te-au ghilit; apoi te-au fert cu leşie şi iar te-au ghilit, până te-ai înălbit. Când erai albă cum trebuie, te-au uscat, te-au făcut vălătuc, te-au croit şi au făcut din tine ceea ce eşti acum,
– Mică burueană, nu ştiu de unde-ai mai scos atâtea despre mine. Ei, dragă, poate nu ştii că oamenii mai fac pânză şi din sora noastră cânepă, şi din fratele nostru bumbac, ba şi din înghimpătoarea urzică mai fac un fel de pânză. Dar în fabrici se ţes fel de fel de pânzeturi, mult mai uşor şi în timp mult mai scurt.
– Bre! multe mai auzi!
– Mai aşteaptă, că n-am sfârşit încă. Din cămeşă sau rufă, peste câtva timp ai să te faci tearfă, din care se face scamă pentru bolnavii din spitale şi pentru soldaţii răniţi în bătălie. Apoi te caută, ca iarba de leac, să facă la fabrică din tine hârtie.
– Mare minune mi-ai spus, dragă burueană, zise cămeşa. De-a fi aşa, apoi toate lucrurile nu sunt ceea ce se văd, ci altăceva au fost odată, altăceva sunt acum şi altăceva au să fie.
– Tocmai aşa, soro! Gardul, pe care eşti tu întinsă acum, a fost altădată pădure. Ce are să fie de-acum înainte? Mătasa, frunză de dud întrată în pântecele unor gândaci. Varul, ce-a fost mai înainte? Dar funiile şi odgoanele? ş.a.
Femeile leneşe de la ţară au cântecul acesta:
Puseiu pânza, când da frunza, Ş-o gătiiu în Sân-Văsii Şi-mi păru că mă grăbiiu… Si de lungă-i ca o pungă Şi de lată… toată-i spartă! Pe sulul de dinapoi, O sută de lătunoi, Pe sulul de dinainte, Cioprea le mai ţine minte. Pintre iţe şi-ntre spată Paşte-o iapă deşălată; Pintre iţe şi fuscei Paşte-o scroafă cu purcei.
Rezumat extins la povestea Inul şi cămeşa de Ion Creangă
„Inul și cămașa” este o poveste scrisă de Ion Creangă despre un băiat sărac numit Inul, care își dovedește ingeniozitatea și înțelepciunea pentru a obține cămașa dorită de la împărat. Povestea transmite învățăminte despre curaj, încredere în sine și creativitatea.
Povestea începe cu prezentarea lui Inul, un băiat sărac care își dorește o cămașă nouă și frumoasă pentru a impresiona fata pe care o iubește. În timpul călătoriei sale pentru a îndeplini acest vis, Inul se confruntă cu numeroase obstacole și încercări, inclusiv cu un împărat arogant care își bate joc de el și îl pune la încercare.
Cu toate acestea, Inul nu se dă bătut și își folosește ingeniozitatea și creativitatea pentru a obține cămașa dorită. El reușește să transforme un fir de bumbac într-un șirag de aur prin intermediul unei broderii ingenioase și primește astfel cămașa dorită de la împărat.
„Inul și cămașa” transmite multe învățăminte, cum ar fi importanța încrederii în sine, curajului și creativității. Această poveste ilustrează modul în care oamenii simpli pot depăși obstacolele și își pot atinge visele cu ajutorul ingeniozității și a încrederii în propriile abilități.
În general, „Inul și cămașa” este o poveste populară tradițională în cultura românească și a fost transmisă oral de-a lungul generațiilor. Aceasta a fost adaptată în multe forme de artă, inclusiv în teatru, film și animație, iar personajul principal, Inul, a devenit un simbol al creativității și încrederii în sine în cultura populară românească.
Informație adițională despre Ion Creangă
Ion Creangă a fost un scriitor, dascăl și diacon român. Figură principală a literaturii române din secolul al XIX-lea, este cunoscut pentru autobiografia Amintiri din copilărie, precum și pentru nuvelele și povestirile sale. Principala contribuție a lui Creangă la literatura fantastică și pentru copii include narațiuni structurate în jurul unor protagoniști eponimi (Ivan Turbincă, Dănilă Prepeleac, Stan Pățitul), precum și basme ce pictează tabloul valorilor autohtone (Povestea porcului, Capra cu trei iezi, Soacra cu trei nurori, Fata babei și fata moșneagului). Considerate pe scară largă drept capodopere ale limbii și umorului românesc, scrierile sale ocupă o poziție de mijloc între o culegere din surse folclorice și o contribuție originală la un realism literar de inspirație rurală.
Vezi pagina Wikipedia a autorului Ion Creanga.
