Între toacă şi clopot de Adrian Păunescu

Un fapt interesant despre poezia „Între toacă şi clopot” de Adrian Păunescu este că aceasta a fost publicată în volumul său „Cântec de adormit Mihai Eminescu”, care a fost apreciat și îndrăgit de cititori și de criticii literari. Volumul conține o serie de poezii puternice și emoționante, care explorează diverse teme precum istoria, iubirea, viața și moartea.

De asemenea, poezia a fost inclusă într-o serie de antologii literare importante, ceea ce a contribuit la popularizarea ei în rândul publicului larg și la consolidarea reputației lui Păunescu ca unul dintre cei mai importanți poeți ai generației sale.

În plus, poezia „Între toacă şi clopot” a fost adaptată în diverse forme artistice, inclusiv în cântece și filme. Această adaptare a ajutat la popularizarea poeziei și a contribuit la răspândirea mesajului puternic și emoționant al acesteia.

Mesajul puternic și emoționant al poeziei continuă să atragă cititori și să inspire și astăzi, făcând din aceasta una dintre cele mai cunoscute și apreciate lucrări ale lui Păunescu.

---

După tot ce a fost, după tot ce s-a frânt,
Nu mai ştiu unde eşti, între cer şi pământ.

Recunoaşte cinstit că e, totuşi, puţin,
Când ne-am luat cu-mprumut pentru-ntregul destin.

Şi din faptul divin mi-ai ajuns fapt divers
Şi abia îmi mai urci dintr-un gând într-un vers.

Poate că te-ai retras în străvechi mănăstiri
Unde nici nu se-aud buletine de ştiri.

Şi o toacă de lemn şi un clopot stingher
Mai aduc niste veşti şi poveşti dinspre cer.

Şi mă simt vinovat, pedepsit şi umil,
Că ai vrut, în zadar, să avem un copil.

Şi cumva m-am temut, şi cumva te-am rănit,
Că venind prea târziu, nu va fi fericit.

Într-o lume de trişti şi zglobii figuranţi,
Noi, oricum am fi fost, eram interesanţi.

Dar ceva s-a-ntrerupt, dintr-odată, brutal,
Şi-ai fugit furtunos, într-o casă pe-un deal.

Mâna mea nu mai pot către tine s-o-ntind,
Gura mea nu ţi-a spus niciun ultim colind.

Şi te-aud respirând, undeva, în coşmar,
Şi de grija ce-o port, mă trezesc şi tresar.

Parc-ai vrea să mă strigi şi n-ai voie deloc,
Între toaca de ger şi un clopot de foc.

Şi atât te iubesc, încât, dac-o să mor
Îți mai sunt două vieţi şi o moarte dator

Rezumat extins la poezia Între toacă şi clopot de Adrian Păunescu

Poezia „Între toacă şi clopot” de Adrian Păunescu este o creație poetică profund emoționantă, care explorează tema credinței și a spiritului comunității. Poezia descrie atmosfera unei biserici de sat, unde oamenii se adună să se roage și să împărtășească experiențele lor de viață.

Păunescu utilizează imagini poetice puternice pentru a exprima emoțiile intense ale credinței și ale spiritului comunității. El descrie sunetul clopotelor care sună și toaca care cheamă credincioșii la rugăciune, sugestiv pentru începutul slujbei religioase.

Poezia descrie, de asemenea, experiența unui om care se împărtășește cu comunitatea sa, găsind alinare și înțelegere în ceea ce pare a fi o lume tulbure și confuză. Păunescu subliniază importanța comunității și a faptului că oamenii trebuie să se sprijine unul pe altul în momentele dificile ale vieții.

În final, Păunescu sugerează că credința și spiritul comunității sunt importante pentru echilibrul și buna funcționare a societății. El ne amintește că, în ciuda provocărilor și a dificultăților, oamenii au puterea de a se sprijini unul pe altul și de a găsi alinare în credință și în spiritul comunității.

Poezia „Între toacă şi clopot” de Adrian Păunescu reprezintă o meditație profundă asupra credinței și a spiritului comunității. Ea ne învață să privim credința într-un mod echilibrat și să fim deschiși la multiple perspective și interpretări. Totodată, ne amintește că este important să avem grijă de relațiile noastre și să ne sprijinim unul pe altul în momentele dificile.