Întoarcerea în stâncă de Adrian Păunescu

Poezia „Întoarcerea în stâncă” de Adrian Păunescu a fost scrisă în anul 1972, într-o perioadă în care Păunescu era foarte activ în mișcarea culturală și politică din România. Poezia a fost publicată pentru prima dată în volumul „Poeme de amor”, apărut în 1973, și a devenit rapid una dintre cele mai cunoscute poezii ale lui Păunescu. Ea a fost interpretată de către mulți critici și comentatori ca fiind o meditație profundă asupra naturii umane și a relației noastre cu trecutul și cu locurile noastre de origine.

---

Voiam să-mi fii statuia răzvrătită,
Ce-și caută structura ei adâncă
Și-apoi întâia formă și-o imită
Și intră-n munte și devine stâncă.

Era aproape imposibil totul,
Așa ceva nu se întâmplă-n lume,
Să-și reînceapă păstrăvii înotul
La temelia pietrei fără nume.

Pygmalion la altă Galatee,
Te nasc, urmând instinctul meu de fiară,
Sin simbol reîntoarce-te-n femeie,
Te rog să redevii elementară.

N-au nici o importanță-aceste linii,
Nu crede nici în artă, nici în forme,
Cedează-te naturii și luminii,
Fii stânca mea și-a poftelor enorme.

Și-ncepi să fii! Culoarea ta se schimbă,
Nu te mai porți în armonie rece,
Printr-un blazon tradus în orice limbă,
Și care anorganic se petrece.

Ești vie și ești tristă și ești alta,
Ești stânca mea ciudat recâștigată,
Își recompun dezordinea cu dalta,
Să nu mai fii statuie vreodată.

Vuiește-n tine vrerea mea adâncă,
Numai acum te simt ca prea ființă,
Statuia ta se reîntoarce-n stâncă
Și ochii tăi se-aprind în suferință.

Pygmalion te cheamă, Galatee,
Din roluri, din ciopliri, din amănunte,
Statuia, care-a devenit femeie,
Cu ochi râzând, se reîntoarce-n munte.

Rezumat extins la poezia Întoarcerea în stâncă de Adrian Păunescu

Poezia „Întoarcerea în stâncă” de Adrian Păunescu este o creație poetică profund lirică care explorează tema trecutului și a identității personale.

Poezia începe prin prezentarea unei stări de neliniște și de disperare a vorbitorului poetic, care se simte pierdut și neputincios în fața trecutului său și a amintirilor dureroase. El își exprimă dorința de a se întoarce în locul de unde a plecat și de a-și regăsi rădăcinile.

Pe parcursul poeziei, autorul explorează tema identității personale și a legăturii strânse pe care o avem cu locurile noastre de origine și cu amintirile noastre. El subliniază faptul că trecutul nostru ne definește în mod fundamental și că este imposibil să ne separăm de el.

Păunescu ne oferă o meditație profundă asupra naturii umane și a modului în care suntem conectați cu lumea din jurul nostru. El subliniază faptul că legăturile noastre cu locurile noastre de origine și cu amintirile noastre ne definesc și ne oferă o cale de a ne conecta cu identitatea noastră autentică.

În final, poezia se încheie cu o reflecție asupra naturii trecutului și a modului în care acesta ne influențează viața în prezent. Păunescu ne îndeamnă să acceptăm trecutul nostru și să încercăm să găsim un echilibru între amintirile noastre dureroase și dorința noastră de a merge mai departe.

Poezia „Întoarcerea în stâncă” de Adrian Păunescu este o meditație profundă asupra naturii umane și a legăturilor strânse pe care le avem cu locurile noastre de origine și cu trecutul nostru. Ea ne îndeamnă să acceptăm trecutul nostru și să căutăm mereu un echilibru între amintirile noastre dureroase și dorința noastră de a merge mai departe în viață.