Internate și azile de Adrian Păunescu

Poezia „Internate și azile” de Adrian Păunescu a fost scrisă în anul 1972, într-o perioadă în care Păunescu era implicat activ în mișcarea culturală și politică din România. Poezia a fost publicată pentru prima dată în volumul „Cu semnul întrebării”, apărut în 1973, și a devenit rapid una dintre cele mai cunoscute poezii ale lui Păunescu.

Ea a stârnit dezbateri și controverse în societatea românească, deoarece a abordat subiecte sensibile și a ridicat problemele tratamentului inuman la care sunt supuși oamenii în instituțiile de stat, precum internatele și azilele. Poezia a fost apreciată pentru mesajul ei puternic și pentru faptul că a stârnit discuții importante despre drepturile omului și condițiile inumane din instituțiile de stat.

---

Iertați-ne, băieți ai noștri, că vă zvîrlim în internate.
Că vă uităm cu pedagogii mai mult sau mai puțin cretini.
Că vă privăm de duioșie și vă privăm de libertate,
Că vă-nvățăm încă de astăzi să fiți străini între străini.

Băieți lungani, dispuși la jocuri, băieți cu inimă bizară,
Iertați-ne, încă o dată, că asistați în tristul veac
Când croitorii toți lucrează croitorie militară,
Când internate și cazarme cadouri vouă vi se fac.

Senzație de neputință, impresie de culpă gravă,
Pătrunde moartea în ruina simplificatei noastre vieți,
Că v-am adus pe lume-n veacul de întrebare și otravă
Și că vă-nstrăinăm cu voia, iertați-ne, prea triști băieți.

Și nu uitați când de viață îmbătrânind voi veți fi gata,
Iar noi vom trece-n bătrânețe neimportant, tăcut, umil,
Să onorați cum se cuvine pentru părinții voștri plata:
Cum ei v-au dat în internate, voi să-i trimiteți la azil.

Rezumat extins la poezia Internate și azile de Adrian Păunescu

Poezia „Internate și azile” de Adrian Păunescu este o creație poetică profund emoționantă care explorează tema tratamentului inuman și degradant la care sunt supuși oamenii din instituțiile de stat precum internatele și azilele pentru bătrâni și bolnavi mintal.

În poezie, vorbitorul poetic ne oferă o imagine sumbră a condițiilor de viață din aceste instituții, unde oamenii sunt tratați ca niște obiecte și sunt izolați de lumea exterioară. Vorbitorul poetic își exprimă indignarea față de tratamentul inuman la care sunt supuși oamenii și ne îndeamnă să ne ridicăm împotriva acestor abuzuri.

Păunescu abordează în poezie tema condițiilor inumane de trai și a suferinței oamenilor care sunt ținuți în aceste instituții. El subliniază faptul că oamenii din aceste instituții sunt privați de libertatea lor și sunt adesea tratați în mod inuman, fiind privați de dreptul lor de a trăi cu demnitate.

Autorul își exprimă indignarea și frustrarea față de această situație, subliniind faptul că este nevoie să ne implicăm pentru a schimba aceste condiții și pentru a oferi oamenilor o viață mai bună.

În final, poezia se încheie cu un apel la umanitate și la milă, subliniind faptul că toți oamenii merită să trăiască cu demnitate și respect.

Poezia „Internate și azile” de Adrian Păunescu este o meditație profundă asupra condițiilor inumane de trai și a suferinței oamenilor care sunt ținuți în instituții precum internatele și azilele. Ea ne îndeamnă să ne ridicăm împotriva acestor abuzuri și să ne implicăm pentru a oferi oamenilor o viață mai bună și mai demnă.