Infracțiunea de a fi de Adrian Păunescu

Poezia „Infracțiunea de a fi” de Adrian Păunescu a fost publicată pentru prima dată în volumul „Năpasta” în anul 1977, în timpul regimului comunist din România. Poezia a devenit rapid populară și a fost interpretată ca un manifest poetic pentru libertatea de exprimare și împotriva constrângerilor impuse de regimul comunist. De-a lungul anilor, poezia a fost recitată de către mulți artiști și a rămas o operă emblematică a literaturii românești.

---

Pătrunde în ființa mea
Seducția de-a exista,
Resimt adânc, până-n copii,
Infracțiunea de a fi.

Cum nașterea e un blestem,
Că aș reînvia mă tem,
Sunt obligat să gust, prea trist,
Infracțiunea că exist.

Și tot ce fac reiau, cumva,
În remușcarea de-a spera
Și e un ultim chilipir
Infracțiunea că respir.

Naiv cum sunt și fără rost,
Considerat, de proști, mai prost,
Suport, la modul dușmănesc,
Infracțiunea că iubesc.

Deși orgoliul masculin
Îmi pune taxă pe destin
Dând zestrei mele cenușii
Infracțiunea de-a gândi.

În râvna dulcelui delict
De-a depăși negoțul strict
Eu port, in ciuda tuturor,
Infracțiunea că mi-e dor.

În vina că mai am instinct,
Nici nu trădez și nici nu mint,
N-am insolența să-mi retrag
Infracțiunea că mi-e drag.

Sunt veșnicul provincial
Și-aici, la voi, în carnaval,
Mai țip, mai latru, mai îngân
Infracțiunea că-s român.

E dreptul meu, furat mereu,
Credința mea în Dumnezeu
Și port și-n ultimul atom
Infracțiunea de-a fi om.

Dar, mai ales, am înțeles
Acest exces, acest eres,
Că-n tot ce mi s-a întâmplat
A fi e marele păcat.

Sunt gata pentru a plăti!
Și, ca pe-un tragic alibi,
Comit în fiecare zi
Infracțiunea de a fi.

Rezumat extins la poezia Infracțiunea de a fi de Adrian Păunescu

Poezia „Infracțiunea de a fi” de Adrian Păunescu este un manifest poetic despre importanța vieții și a trăirii acesteia la maximum, indiferent de consecințe.

Poezia începe prin a-și defini subiectul, „infracțiunea de a fi”, ca fiind acel lucru care, în ochii altora, poate fi considerat greșit sau ilegal, dar care, pentru cel care îl comite, reprezintă libertatea și bucuria de a trăi. Poezia sugerează că această „infracțiune” poate fi orice lucru, de la a iubi pe cineva neaprovat de societate până la a face alegeri care nu sunt în acord cu normele și valorile obișnuite.

Autorul continuă prin a argumenta că „infracțiunea de a fi” este, de fapt, o nevoie a ființei umane de a se exprima și de a-și trăi viața așa cum își dorește, fără a fi constrâns de normele societății. În acest sens, poezia îndeamnă cititorul să își trăiască viața în mod autentic și să fie el însuși, indiferent de opiniile celor din jur.

Poezia sugerează că această „infracțiune” este un act de curaj și de rebeliune împotriva normelor impuse de societate. În opinia autorului, a fi diferit și a alege un alt drum decât cel obișnuit poate fi considerat infracțiune, dar este, de fapt, o modalitate de a trăi viața într-un mod autentic și de a fi fericit.

În final, poezia își încheie argumentul prin a sublinia importanța de a-ți trăi viața așa cum îți dorești, chiar dacă asta înseamnă să comiți o „infracțiune de a fi”. Poezia încurajează cititorul să fie el însuși și să își trăiască viața în mod autentic, fără a fi constrâns de normele și valorile impuse de societate.