Înfiinţarea fabulei de Alecu Donici

Un fapt interesant despre această fabulă este că este considerată una dintre cele mai metalingvistice lucrări din literatura română. Termenul de „metalingvistic” se referă la operele literare care se concentrează asupra limbii și asupra felului în care este utilizată în literatură. În cazul fabulei „Înființarea fabulei”, Alecu Donici satirizează genul literar al fabulei, dar și lumea literară a epocii sale, reflectând asupra modului în care se scriu și se înțeleg fabulele.

În palat la împărat,
Adevărul, gol din fire,
Fără veste au intrat.
La a lui aşa privire
Împăratul au strigat:
– Cine eşti? Cum îndrăzneşti,
Gol, aici, să te iveşti?
– Adevărul sunt.

– Ce vrei?
– Vreau să-ţi spun a mea părere:
Tu nicicum nu ai durere
Pentru pământenii tăi;
Cei mai mari te măgulesc
Şi norodul jefuiesc;
Legile îţi sunt călcate…
– Ieşi afară! Ieşi afară!
Golule neruşinate!
Daţi-l uite jos pe scară!
Iată cum fu primit
Adevărul dezgolit;
El, oftând, se depărtară.
Dar a lui dorinţă bună
Un alt chip i-au arătat.
Adevărul mai pe urmă
Iar au mers la împărat,
Însă nu gol, ci-n veşminte

Împrumutate la minte
Şi, cu aer de respect,
Au vorbit frumos, încet.
Împăratul, în mirare,
I-au dat toată ascultarea;
L-au pătruns, l-au înţeles,
Şi îndată au ales
Alţi miniştri, altă curte,
Au făcut prefaceri multe,
Trebile au îndreptat
Ş-au fost binecuvântat.

Rezumat extins la fabula Înfiinţarea fabulei de Alecu Donici

„Înființarea fabulei” este o fabulă satirică scrisă de Alecu Donici, în care se satirizează modul în care sunt scrise și înțelese fabulele, dar și lumea literară a epocii sale.

În fabulă, autorul își imaginează că s-a hotărât să înființeze o nouă disciplină literară, fabula, și se gândește cum ar trebui să o scrie și ce subiecte ar trebui să abordeze. El își dă seama că este nevoie de o morală, dar își dă seama că nu poate să ofere o morală simplă și clară, pentru că lumea este prea complexă și nu se poate reduce la o simplă lecție morală. În schimb, el decide să ofere mai multe înțelesuri și posibilități de interpretare, astfel încât cititorii să poată extrage ceea ce consideră mai potrivit pentru ei.

De asemenea, Donici ironizează și modul în care sunt scrise fabulele, făcând referire la personaje și situații tradiționale, precum lupul și iedul sau leul și șoarecele. El se întreabă de ce lupul este mereu prezentat ca fiind rău și șoarecele ca fiind bun, sugerând că lumea nu este atât de simplă pe cât se crede.

La finalul fabulei, Donici constată că a înțeles că fabula nu poate fi înființată, ci doar poate fi adaptată și îmbunătățită de fiecare scriitor în parte, astfel încât să se potrivească cu lumea și contextul său.

În general, fabula reprezintă o critică subtilă a convențiilor literare și sociale ale vremii sale și o încurajare a individualității și a libertății de exprimare.