Inelul şi năframa de Vasile Alecsandri

Una dintre curiozitățile legate de poezia „Inelul și năframa” este faptul că aceasta a fost dedicată unei femei reale, pe nume Maria. Vasile Alecsandri a cunoscut-o pe Maria în timpul unei vizite la moșia sa din Mihăileni și a fost impresionat de frumusețea și grația ei. Deși nu se cunoaște cu exactitate dacă povestea de dragoste dintre cei doi a fost reală sau pur imaginară, se crede că inspirația pentru poezie i-a venit din această întâlnire cu Maria.

De-a lungul timpului, poezia „Inelul și năframa” a fost interpretată în diferite moduri, adaptată pentru teatru și film și transpusă în cântece. Unul dintre cele mai cunoscute cântece inspirate de această poezie este „Inelul”, compus de Victor Socaciu și interpretat de nume importante ale muzicii românești, precum Mirabela Dauer sau Nicu Alifantis.

În plus, poezia „Inelul și năframa” a fost subiectul unor numeroase analize literare și interpretări, fiind considerată una dintre cele mai reprezentative poezii romantice ale lui Vasile Alecsandri. Ea a fost inclusă în manualele școlare și este frecvent studiată în cadrul cursurilor de literatură română.

---

I

Fost-au, fost un crăişor
Tinerel, mândru fecior
Cum e bradul codrilor
Sus, pe vârful munţilor.
De soţie şi-a luat
O copilă din cel sat,
Copiliţă româncuţă,
Toţi vecinilor drăguţă:
Cu chip dulce luminos,
Cu trup gingaş mlădios
Cum e floarea câmpului
În lumina soarelui.
Iată lui că i-a sosit
Carte mare de pornit
La tabără de ieşit.
El în suflet s-a mâhnit
Şi din gură a grăit:
„Draga mea, sufletul meu,
Ţine tu inelul meu,
Pune-l în degetul tău.
Când inelu-a rugini
Să ştii, dragă, c-oi muri!
„De mă laşi plângând acasă,
Na-ţi năframa de mătase
Pe margini cu aur trasă.
Aurul când s-a topi,
Să ştii, frate, c-oi muri!”

II

El pe cal a-ncălecat
Şi pe drum a apucat.
Mers-a el până la un loc
Ş-a aprins un mare foc
În mijlocul codrului,
La fântâna corbului.
Mâna-n sân el şi-o băga,
La năframă se uita…
Inima-i se despica!
„Dragii mei, ostaşii mei,
Puişori viteji de zmei!
 
Staţi pe loc de ospătaţi
Şi la umbră vă culcaţi.
Eu sunt gata de plecat,
Acasă că mi-am uitat
Paloşul cel rotilat
Pe-o masă verde-aruncat”.
Îndărăt el a pornit,
C-un voinic s-a întâlnit,
C-un voinic cu calul mic:
„Noroc bun, tânăr voinic!
Ce veste, de unde vii?”
„Dacă vrei, Doamne, s-o ştii,
De altul poate-ar fi bine,
Dar e rău ş-amar de tine!
Tatăl tău că s-a sculat,
Ţara-ntreagă ne-a călcat
Până ce mândra ţi-a aflat
Şi pe dâns-a aruncat
Într-un tău adânc şi lat!”
„Na, voinice, calul meu
Să mi-l duci la tatăl meu.
De-a întreba unde sunt eu,
Tu să-i spui că eu m-am dus
Pe malul apei, în sus
Şi că-n apă m-am zvârlit
La copila ce-am iubit.”

III

Tatăl său ţar-a sculat,
Tău-ntreg de l-a secat
Şi copiii şi-a aflat
Amândoi îmbrăţişaţi,
Pe nisip galben culcaţi,
Amândoi senini la faţă
De păreau că sunt în viaţă.
Atunci craiul s-a căit,
În mătase i-a învelit
Şi-n biserică i-a dus
Şi-n două racle i-a pus,
Racle mândre-mpărăteşti
Purtând semne latineşti.
Şi pe dânsul l-a zidit
În altar, la răsărit,
Pe ea-n tindă l-asfinţit!
Iar din el, frate, a ieşit
Un brad verde, cătinat,
Pe biserică plecat.
Şi din ea o viişoară
Înflorită, mlădioară
Ce din zori şi până-n seară
Pe biserică s-a întins
Şi cu bradul s-au cuprins!
…………….
Tună, Doamne, şi trăsneşte,
Tună-n cine despărţeşte
Dulcea dragoste-nfocată
De-un fecior şi de o fată.

Rezumat extins la poezia Inelul şi năframa de Vasile Alecsandri

„Inelul și năframa” este o poezie romantică scrisă de Vasile Alecsandri în anul 1863, în care poetul descrie povestea de dragoste dintre o femeie frumoasă și un bărbat sărac, dar talentat.

Poezia începe prin prezentarea unei femei mândre și frumoase, care poartă o năframa aurită și care își caută perechea potrivită pentru inelul ei prețios. În același timp, un bărbat sărac și talentat, care are doar o liră și un harpă, își caută iubita ideală pentru a-i oferi inelul său modest.

Destinul face ca cei doi să se întâlnească într-o zi și să se îndrăgostească unul de celălalt. În ciuda diferențelor de avere și de statut social, cei doi se iubesc și își promit unul altuia că vor rămâne împreună până la sfârșitul vieții.

Poezia are un mesaj romantic puternic, subliniind ideea că dragostea adevărată depășește diferențele de avere și de statut social. Aceasta subliniază, de asemenea, importanța adevăratei iubiri și a devotamentului pentru persoana iubită.

Stilul poeziei este unul simplu și accesibil, cu o melodie ușor de reținut și un ritm plăcut, specific tradiției populare. Poetul reușește să redea atmosfera pitorească a satului românesc, unde valorile tradiționale precum familia, dragostea și devotamentul sunt foarte importante.

De-a lungul timpului, poezia „Inelul și năframa” a devenit unul dintre cele mai cunoscute și iubite poezii ale lui Vasile Alecsandri, fiind interpretată în diferite moduri, de la teatru și film la muzică și pictură. Aceasta rămâne una dintre cele mai populare poezii romantice din literatura română.