Încununarea steagului de Vasile Alecsandri

Poezia „Încununarea steagului” a fost scrisă de Vasile Alecsandri în 1848, în contextul Revoluției de la 1848 din Principatele Române. Poetul descrie cu mândrie momentul când steagul revoluționar este încununat cu flori și ridicat sus în vârful unui stâlp în mijlocul mulțimii. Este o celebrare a ideii de libertate și independență, și o încurajare a spiritului revoluționar al poporului român. Poezia a fost inclusă în volumul „Doine și Lăcrimioare” al lui Alecsandri, apărut în 1853.

Biserica e plină de capete plecate.
Mulţimea-ngenunchiată ascultă lăcrimând
Pomelnicul cel jalnic de nume neuitate
A celor morţi în floare, stindardul apărând.
 
Stau faţă de serbare un Rege şi-o Regină,
Ş-un steag ce se înalţă, umbrind altarul sfânt.
El are multe zdrenţe, dar lui toţi se închină,
Caci e o moaşte sacră, al Patriei veşmânt.
 
O! zdrenţe glorioase, victoria în lupte
Vă dete muşcătoare şi aprigi sărutări!
O! haină-a României, atâtea poale rupte
Cuprind întreg poemul al ei neatârnări.
 
O! Steag, fii veşnic falnic cu Regele-mpreună,
Tu Steaua României izbânditor o porţi
Fii vesel, azi Regină îşi pune o cunună
De roze pentru vii, de lauri pentru morţi.

Rezumat extins la poezia Încununarea steagului de Vasile Alecsandri

Poezia „Încununarea steagului” scrisă de Vasile Alecsandri este o odă dedicată steagului, simbolul național al unei țări și al libertății sale. În această poezie, autorul își exprimă admirația pentru acest simbol și pentru cei care l-au apărat. Poezia este împărțită în trei părți, fiecare având câte opt strofe. Prima parte descrie istoria steagului românesc și importanța sa pentru popor. A doua parte este dedicată celor care au luptat pentru independența și libertatea țării. Ultima parte este o închinare către steag și o declarație de iubire și devotament față de el.