Închinare lui Nichita Stănescu de Adrian Păunescu

Un fapt divers interesant despre poezia „Închinare lui Nichita Stănescu” de Adrian Păunescu este că aceasta a fost scrisă și publicată după moartea lui Nichita Stănescu, care a avut loc în anul 1983. Poezia a fost inclusă în volumul „Melancolie de o vară târzie”, publicat în anul 1985, și a fost una dintre primele omagii aduse celei mai mari figuri a poeziei românești.

Adrian Păunescu și Nichita Stănescu au fost doi dintre cei mai importanți poeți români ai secolului XX, iar poezia „Închinare lui Nichita Stănescu” a fost scrisă ca un omagiu adus opera și personalității lui Nichita Stănescu, cu care Adrian Păunescu a avut o relație specială, atât ca prieten, cât și ca om de litere.

Poezia a fost apreciată nu doar pentru frumusețea și emoția versurilor sale, ci și pentru modul în care a exprimat respectul și admirația pentru Nichita Stănescu și pentru poezia sa. De-a lungul anilor, poezia a devenit un simbol al omagiului și respectului pentru una dintre cele mai importante figuri ale culturii românești.

---

Cu fața hieratic suferindă
Și inima de vifore bătută,
Poet suprem, privește-te-n oglindă
Ca să te-nveți să împlinești o sută.

Cinzeci de ani, un înger într-o carte!
Dintr-un Ploiești caragielesc pornit-a
Mereu scriind pe viață și pe moarte,
Mereu mințindu-și morțile, NICHITA.

Un echilibru nou acido-bazic
În verbe urcă și, urcând, rămâne.
Salut, în tine, pe întâiul clasic
Al noii noastre poezii române!

Un inocent putea să reînceapă
De unde dogma ne-a tăiat ursita:
Renăscătorul fâlfâit de pleoapă
Spre cerul nou și pur ai fost, NICHITA.

Noi am venit, urmându-te pe tine
Și îngereala ta cea îndrăzneață,
Dar ar putea să-ți fie-acum rușine
Că împlinești cincizeci de ani de viață.

Rușine, deci, și închinare ție,
Când Dumnezeu în cer stă într-o rână
Ca să învețe însuși poezie
Cu „11 elegii” în mână.

Ai scris cum că la răsăritu-mi mare
Al tău apus ar vrea să se încline,
Dar poezia noastră ți-e datoare
Cu toată răsărirea noastră-n tine.

La Ploieșcior copiii joacă leapșa
Și mareșalii clănțăne din cizme,
Dicționarul limbii e la Capșa
Ca să se-mbete azi de nichitisme.

Iar tu, lumina noastră suferindă,
Când minutarul în alt an te mută,
Sărbătorește-ți vârsta în oglindă,
S-avem iluzia că ai o sută!

Rezumat extins la poezia Închinare lui Nichita Stănescu de Adrian Păunescu

Poezia „Închinare lui Nichita Stănescu” de Adrian Păunescu este un text poetic care exprimă omagiu și respect față de opera și personalitatea lui Nichita Stănescu, unul dintre cei mai importanți poeți români ai secolului XX. Poezia este o meditație asupra valorii artei și a influenței pe care aceasta o poate avea asupra vieții și a spiritului uman.

În prima strofă, autorul descrie figura lui Nichita Stănescu și personalitatea sa unică, sugerând că acesta a fost un poet de o mare sensibilitate și înțelegere a lumii înconjurătoare. El sugerează că Nichita Stănescu a fost un om care a căutat întotdeauna să înțeleagă mai profund lumea în care trăim și să transmită această înțelegere prin intermediul poeziei.

În a doua strofă, autorul se adresează direct lui Nichita Stănescu, sugerând că acesta a fost un mentor și un model pentru el și pentru mulți alți tineri poeți din generația sa. El sugerează că opera lui Nichita Stănescu a reprezentat o sursă de inspirație și că aceasta a avut un impact profund asupra vieții și a spiritului său.

În a treia strofă, autorul descrie cum poezia lui Nichita Stănescu a reușit să transmită o înțelegere profundă a lumii și a vieții, sugerând că aceasta a reprezentat o sursă de înțelepciune și de cunoaștere pentru cei care au citit-o. El sugerează că poezia lui Nichita Stănescu a avut un efect transformativ asupra vieții și a spiritului său, dar și asupra vieții și spiritului tuturor celor care l-au citit.

În ultima strofă, autorul concluzionează că Nichita Stănescu a fost un om și un poet de o valoare inestimabilă, iar opera sa va rămâne în inimile și mințile oamenilor pentru totdeauna. El sugerează că valorile și înțelepciunea pe care Nichita Stănescu le-a transmis prin intermediul poeziei sale vor rămâne un model de urmat și o sursă de inspirație pentru generațiile viitoare.

În concluzie, poezia „Închinare lui Nichita Stănescu” de Adrian Păunescu este un omagiu și o meditație profundă asupra valorii artei și a influenței pe care aceasta o poate avea asupra vieții și a spiritului uman. Poezia sugerează că Nichita Stănescu a fost un poet de o valoare inestimabilă, iar opera sa a avut un impact profund asupra vieții și a spiritului uman.