Închinare femininelor de Adrian Păunescu

Un fapt divers interesant despre poezia „Închinare femininelor” de Adrian Păunescu este că aceasta a fost scrisă în anul 1976 și a fost inclusă în volumul „Un poet rămâne mereu poet”, publicat în anul 1977. Poezia a fost una dintre primele creații poetice ale lui Adrian Păunescu care a pus în valoare feminitatea și rolul important pe care femeile îl au în lume și în societate.

Poezia a fost apreciată nu doar pentru frumusețea și sensibilitatea versurilor sale, ci și pentru modul în care a transmis omagiu și respect față de femei și față de contribuția lor în viața și în istoria umanității. Poezia a devenit un simbol al respectului și recunoașterii pe care femeile merită să le primească, precum și o sursă de inspirație și putere pentru femei din întreaga lume.

De-a lungul anilor, poezia „Închinare femininelor” a fost tradusă și în alte limbi și a fost inclusă în antologii de poezie românească și internațională, fiind apreciată de critici literari și de cititori din întreaga lume.

---

Din casă în casă, din floare în floare,
Viața răsare, viața mai moare,
Dar ce e durabil, în inimă, oare?

Și calea începe și calea se-ncheie,
Dar tot ce-i durată e numai femeie,
Doar ea e menită de-a pururi să steie.

Bunică, iubită, și mamă, și fiică,
Ea este regina ce-n veci nu abdică,
Oricât de firavă-i și blândă, și mică.

E șarpele casei și stă între astre,
Mereu între trudă, nesomnuri și glastre,
Tămadă, în veci, ostenelilor noastre.

Bărbații pământului, toți se înclină
Spre tine, ființă curat feminină,
În tot ce-i păgân, tu ești partea divină.

De gen feminin sunt atâtea pe lume,
Idei, simțăminte și lucruri și nume
Au fost hărăzite intr-astfel, anume.

Un vechi feminin se numește natură,
Organul rostirii, la noi, este gură
Și milă e inima care se-ndură.

Și e mângâiere în fiece mână
Și-o oaie mioară la fiece stână,
Și-o veche baladă și-o doină se-ngână.

Destinul se cheamă, mai limpede, soartă,
Venim din țărână, intrăm pe o poartă
Și muzica este o parte din artă.

Iubirea, la noi, tot acolo se pune,
Miracolul însuși își spune minune,
De gen feminin sunt cuvintele bune.

În ziua aceasta, de dulce și bine,
Noi, asprii bărbați ai tandreții puține,
Adânc ne-nclinăm către voi, feminine.

Cinstim primăvara, în voi înviindă
Și nu-i mărțișor ce-ar putea să cuprindă
Această chemare și-această colindă.

Colinda cu mamă, colinda cu țară,
Colinde ce-n veci s-au născut să nu moară,
Colinda de iarnă, colinda de vară.

Colinda uitare, colinda idee,
Colinda lumină, colinda scânteie,
Colinda iubire, colinda femeie.

La fel e și pâine, la fel e și casă,
Spre dulci feminine stă floarea să iasă,
În ploaie e iarba mușcată de coasă.

Cădere, suire, și mare, și zare,
Și dicționarul aproape că doare
Cântând femininele lui tutelare.

Și e îndrăzneală, mereu peste teamă,
Colindă acum, feminine de seamă:
Sărut mâna, Țară! Sărut mâna, Mamă!

Rezumat extins la poezia Închinare femininelor de Adrian Păunescu

Poezia „Închinare femininelor” de Adrian Păunescu este un text poetic care exprimă omagiu și respect față de feminitate și față de rolul și contribuția femeilor în viața și în istoria umanității. Poezia este o meditație asupra valorii și a importanței feminității, într-o lume care, uneori, poate ignora sau subestima acest aspect fundamental al vieții umane.

În prima strofă, autorul descrie figura femeii și importanța sa în viața și în istoria umanității, sugerând că femeia este o forță creatoare și o sursă de inspirație pentru bărbați și pentru lumea înconjurătoare. El sugerează că femeia este o prezență divină, care poate aduce armonie și frumusețe în lume.

În a doua strofă, autorul se adresează direct femeilor, sugerând că acestea sunt o sursă de inspirație și de putere pentru el și pentru mulți alți bărbați din lume. El sugerează că femeile pot aduce lumina și căldura în viața și în sufletul bărbaților, precum și în întreaga lume.

În a treia strofă, autorul descrie cum feminitatea poate fi o sursă de inspirație și de creativitate, sugerând că femeile pot aduce o perspectivă unică asupra lumii și pot ajuta la dezvoltarea unor idei și soluții noi și inovatoare. El sugerează că feminitatea poate fi o sursă de putere și de transformare în lume.

În ultima strofă, autorul concluzionează că feminitatea și contribuția femeilor în lume trebuie să fie recunoscute și apreciate, iar femeile trebuie să primească respectul și recunoștința cuvenite pentru rolul lor în viața și în istoria umanității. El sugerează că feminitatea și masculinitatea trebuie să se completeze reciproc și să colaboreze în armonie, pentru a aduce frumusețe și împlinire în lume.

În concluzie, poezia „Închinare femininelor” de Adrian Păunescu este un omagiu și o meditație profundă asupra valorii și a importanței feminității în viața și în istoria umanității. Poezia sugerează că femeia este o prezență divină și o sursă de inspirație și putere pentru bărbați și pentru întreaga lume, și că feminitatea poate fi o sursă de creativitate, putere și transformare.