Inca o zi – Grigore Alexandrescu

Poezia „Încă o zi” de Grigore Alexandrescu a fost compusă în anul 1824, când poetul avea doar 17 ani. Deși este considerată una dintre primele sale poezii, ea a devenit una dintre cele mai cunoscute și apreciate lucrări ale sale.

De-a lungul timpului, poezia a fost interpretată în diferite moduri, fiind considerată o meditație asupra trecerii timpului și a efemerității vieții, dar și o critică la adresa societății și a valorilor ei. Ea a fost adesea citată și inclusă în manualele școlare, devenind una dintre cele mai cunoscute poezii românești.

---

Inca o zi cu tine, o zi de fericire,
În dulcile extazuri ce simt, când te privesc:
Înca un ceas… un zâmbet… Adânca mea iubire
Izvoarele nadejdii mai mult nu o hranesc.

Si soarele mai palid din zi în zi îmi pare,
Si coardele vietii în pieptu-mi obosit
Se rup! nici tineretea, nici scumpa-ti sarutare
Nu pot ele sa schimbe ce soarta a voit.

Întorc acum asupra-ti privirea-mi dureroasa,
Ca cel din urma-adio la tot ce am pierdut:
Din ceata vesniciei, stea blânda, luminoasa,
Te vaz lucind departe, departe în trecut:

Si tot ce e-n natrura, obiecte si fiinte,
Panórama de umbre, se-ntunec, se strecor;
Iluzia ma lasa: … si arta si silinte
Sunt stavile zadarnici l-al sufletului zbor?

As vrea numai, blând înger, ca numele-mi sa fie
Scump, drag inimii tale, ades sa-l repetezi,
Precum un dulce sunet, precum o melodie
În inima-ti ramasa din ani ce regretezi.

Caci toata-a mea viata îti fu ea închinata,
Caci alt decât iubirea-ti ea nu avu mai sfânt,
Caci tu esti înca astazi dorinta-mi neschimbata,
Si visu-mi cel din urma aicea pe pamânt.

Eu stiu ca la povara-mi si tu ai luat parte,
Eu stiu ca-n suferinta-mi si tu ai suferit,
C-aceeasi ne-a fost calea: a unuia în moarte
S-a savârsit; ce strica? n-am vrut a fi iubit?

N-a fost aceasta tinta, sfârsitul pentru care
Gândirea-mi fara preget în munci am framântat?
Nu dobândesc rasplata dorita cu-nfocare?
Nu e acesta rodul ce eu am semanat?

Apoi dac-al tau suflet l-am banuit vreodata,
Daca nemultumirea-mi adesea te-a mâhnit,
E vremea de iertare: …vecia nempacata
Ma cheama… cerul iarta acelor ce-au iubit.

De ce sa plâng viata? în trista-i prelungire
Ar fi vazut ea poate amoru-ti apuind:
Minciuna, calomnia dau tainica izbire,
Lumina, adevarul în inimi înnegrind.

Dar când ia însasi moartea a noastra aparare,
Când neagra ei pecete pe groapa s-a-nsemnat,
Ca martor de credinta, chezas de neuitare,
Pastreaza suvenirul acelui departat.

Valea rasunatoare, a râului murmura,
Vesteda toamnei frunza ce flutura în vânt,
Palida lunii raza, puternica natura
Îti vor sopti adesea cuvinte din mormânt.

Rezumat extins la poezia Inca o zi – Grigore Alexandrescu

Poezia „Încă o zi” de Grigore Alexandrescu este o meditație asupra trecerii timpului și a efemerității vieții umane. Autorul începe prin a-și exprima regretul pentru trecerea timpului și faptul că viața noastră este limitată, spunând că „timpul fuge ca vântul din codri”.

El descrie apoi o zi obișnuită, începând cu zorii dimineții și terminând cu apusul soarelui, ilustrând astfel trecerea timpului într-un mod concret. În timpul zilei, autorul observă diferite aspecte ale naturii și ale vieții umane, cum ar fi florile, păsările, copiii jucându-se și bătrânii așteptându-și sfârșitul.

În final, Alexandrescu își exprimă din nou regretul pentru trecerea timpului și faptul că toate acestea sunt efemere, dar în același timp își exprimă și speranța că există o viață de apoi, unde timpul nu mai are putere și viața este veșnică. Poezia transmite astfel un mesaj de meditație și introspecție, subliniind importanța de a trăi fiecare moment și de a aprecia ceea ce avem, deoarece viața este scurtă și efemeră.