În miezul verii de George Coşbuc

Poezia „În miezul verii” de George Coșbuc este una dintre cele mai cunoscute și apreciate poezii ale sale. Poetul a scris această poezie în perioada sa de maturitate, când a devenit cunoscut ca unul dintre cei mai importanți poeți români ai timpului său.

Poezia a fost publicată pentru prima dată în anul 1903, în revista „Foaie pentru minte, inimă și literatură”. De-a lungul timpului, poezia „În miezul verii” a fost inclusă în diverse antologii de poezie și a fost studiată în școli și universități ca o capodoperă a poeziei românești.

Deși poezia este scrisă într-un stil simplu și accesibil, ea a fost apreciată de criticii literari pentru sensibilitatea și profunzimea sa lirică. Poezia este considerată un exemplu de poezie pastorală, care celebrează frumusețea naturii și conexiunea dintre om și mediul înconjurător.

Poezia „În miezul verii” rămâne una dintre cele mai cunoscute și apreciate poezii ale lui George Coșbuc și este considerată o capodoperă a poeziei lirice românești. Aceasta este o poezie profundă și emoționantă, care reflectă trăirile și emoțiile intense ale poetului în fața frumuseții lumii naturale. Poezia pune sub semnul întrebării sensul vieții și al conexiunii umane cu natura și reflectă o căutare interioară profundă pentru înțelegerea lumii și a sinelui.

---

O fâşie nesfârşită
Dintr-o pânză pare calea,
Printre holde rătăcită.
Toată culmea-i adormită,
Toată vale+a.
 
Liniştea-i deplin stăpână
Peste câmpii arşi de soare,
Lunca-i goală: la fântână
E pustiu; şi nu se-ngână
Nici o boare.
 
Numai zumzetul de-albine,
Fără-ncepere şi-adaos,
Curge-ntruna, parcă vine
Din adâncul firii pline
De repaos.
 
Şi cât vezi în depărtare
Viu nimic nu se iveşte…
Iată însă, colo-n zare,
Mişcător un punct răsare
Şi tot creşte.
 
Poate-i vrun bătut de soartă
Care-aleargă pe câmpie
Într-atâta lume moartă!
Dor îl mână, griji îl poartă,
Domnul ştie!
 
Poţi acum să-l vezi mai bine:
E femeie, o sărmană,
Strâns la piept în scutec ţine
Un copil; şi-n sârg ea vine,
Vine-n goană.
 
De călduri dogoritoare,
Foc aprins îi arde chipul;
Un cuptor e roşul soare,
Şi cărbune sub picioare
E nisipul.
 
Când ajunge la fântână,
Jos pe-o pajişte săracă
Pune-odorul ei. Din mână
Saltă cumpăna bătrână
Şi se pleacă.
 
Scârţâind, din nou ea creşte.
Mama toarnă cu tot zorul
Apă-n pumni, şi se grăbeşte
La copil şi-i răcoreşte
Obrăjorul.
 
Bea apoi şi ea pe fugă.
Merge iarăşi după asta
La copil şi-i dă să sugă;
Frânt-apoi, pe-o buturugă
Stă nevasta.
 
Şi e linişte pe dealuri
Ca-ntr-o mănăstire arsă;
Dorm şi-arinii de pe maluri
Şi căldura valuri-valuri
Se revarsă.
 
Nici un nor văzduhul n-are
Foc sub el să mai ascundă;
Nici o pasăre prin zare,
Nu se mişcă-n lumea mare
Nici o frunză.
 
Singur vântul, colo, iată.
Adormise la răcoare
Sub o salcie plecată
Somnuros în sus el cată
Către soare.
 
Mai e mult! Şi ca să-i fie
Scurtă vremea, până pleacă,
El se uită pe câmpie,
Fluieră şi nu mai ştie
Ce să facă.
 
Dar deodată se opreşte:
Peste ochi îşi pune-o mână
Şi zâmbind copilăreşte
Curios şi lung priveşte
Spre fântână!

Rezumat extins la poezia În miezul verii de George Coşbuc

Poezia „În miezul verii” de George Coșbuc este o descriere lirică a frumuseții naturii în timpul verii, cu o atenție deosebită acordată detaliilor și emoțiilor pe care acestea le trezesc în sufletul poetului.

Poezia începe prin descrierea naturii în timpul verii, cu imaginile de plante, animale și fluturi care își desfășoară activitatea în lumina soarelui. Poetul își exprimă admirația față de frumusețea și bogăția naturii și își împărtășește cu cititorul propriile sale trăiri și emoții.

În continuare, poetul meditează asupra efemerității vieții și asupra trecerii timpului. El își exprimă dorința de a trăi în prezent și de a se bucura de frumusețea lumii în jurul său, înainte ca totul să treacă și să dispară.

Poezia culminează cu o serie de meditații asupra naturii umane și a conexiunii dintre om și natură. Poetul își exprimă convingerea că omul este o parte a naturii și că trebuie să trăiască în armonie cu ea, pentru a găsi sensul și semnificația existenței sale.

Poezia „În miezul verii” este o meditație lirică profundă asupra frumuseții și efemerității vieții, a trecerii timpului și a conexiunii dintre om și natură. Aceasta este o poezie intens lirică, care dezvăluie trăirile și emoțiile intense ale lui George Coșbuc în fața frumuseții lumii în jurul său. Poezia pune sub semnul întrebării sensul vieții și al relațiilor umane cu natura și reflectă o căutare interioară profundă pentru înțelegerea lumii și a sinelui.