În jurul unui divorț de George Topârceanu

Un fapt interesant despre poezia „În jurul unui divorț” de George Topârceanu este că aceasta ilustrează abilitatea autorului de a utiliza metafore și imagini puternice pentru a transmite emoții complexe și subtile. Prin intermediul limbajului poetic, poetul reușește să creeze o imagine emoționantă a durerei și a suferinței asociate despărțirii, dar și a oportunităților pentru dezvoltare personală și creștere. Poezia subliniază importanța de a recunoaște suferința și de a o accepta, sugerând că acest lucru este necesar pentru a putea trece peste ea și pentru a putea evolua personal.

Prin intermediul metaforelor puternice, cum ar fi „crâmpeie sfărâmate” sau „un sărut de ură”, Topârceanu ilustrează emoțiile intense și conflictele interne asociate despărțirii, dar și potențialul de schimbare și dezvoltare personală. Această poezie este un exemplu al abilității autorului de a transmite emoții profunde și subtile prin intermediul limbajului poetic și subliniază modul în care poezia poate fi o formă de exprimare a experiențelor umane complexe și profunde.

---

Mişu St. Popescu vrea să divorţeze.
Lung prilej de vorbe şi de ipoteze!

Unii spun că Mişu singur e de vină,
Că la ei în casă n-a fost zi senină.
Că nu poate nimeni să-i mai intre-n voie
Şi-a avut norocul de-a găsit pe Zoe,
Care-i rabdă toate de când l-a luat.
Că desigur alta nu l-ar fi răbdat
Nici măcar o lună, însă biata fată
Este bunătatea personificată!
Că-nainte Zoe până nu-l luase
A respins partide mult mai serioase:
Jorj Athanasiu, cînd era flăcău…
Goldman de la Credit… Guţă Popândău,
Angrosist de vinuri, — o partidă rară
Şi cu care Mişu nici nu se compar㠗
Toţi cu situaţii şi destul de „bine”,
Refuzaţi de dânsa, ca să ia… pe cine!
Că săraca Zoe când l-a cunoscut
Era fără slujbă şi dator vândut.

Că de-atunci încoace ea zadarnic speră,
Că el n-are-n casă nici o manieră,
Nu respectă seara orele de masă,
Rareori cu leafa nimereşte-acasă,
Frecventează cele mai de jos localuri
Şi se ţine noaptea numai de scandaluri…
Dar mai e un lucru mai fenomenal:
Mişu St. Popescu este imoral!
Parcă ea nu ştie că, de-acum un an,
Dumnealui se ţine cu madam Vârlan?
O caricatură… un chibrit… o aia
Cu piciorul mare şi c-un păr cât claia,
O mahalagioaică… Afectată… rea, —
De se miră lumea: ce-a găsit la ea?

Alţii spun că totuşi nu-i de vină el,
Că din contra, Mişu e un soţ model,
Însă ea, Popeasca, este o ingrată.
C-ar fi stat şi-acuma tot nemăritată,
Dacă din păcate nu s-ar fi găsit
Un neghiob ca Mişu, un îmbrobodit…
C-a luat-o tocmai de pe la Vaslui
Unde se dusese la un văr de-al lui
Care-avea la dânşii casă cu chirie.
Că vorbeau adesea la bucătărie,
Mai cu seamă ziua când trecea la masă.
Că duduca Zoe scutura prin casă
Şi nu zice nimeni că era bigot㠗
Însă franţuzeşte nu ştia o iotă !
Că găsind odată nişte cărţi franceze,
A rugat pe Mişu „s-o iniţieze”…
(Promitea fetiţa !) Tot aşa mereu,
Azi o sărutare, mâine… mai ştiu eu?
Ba cu franţuzeasca, ba cu scuturatul,
Până când la urmă a-ncurcat băiatul!…
Toate astea însă la un loc denotă
C-a luat-o goală, fără nici o dotă.
Trei perechi de case? Ştie Dumnezeu…
Trei perechi de mofturi ! N-o spun numai eu.

Întrebaţi pe Lambru, pe madam Palade
(O persoană-n vârstă, foarte cumsecade)
Şi pe toată lumea care-o cunoştea,
C-a luat-o numai cu ce-a fost pe ea…
El putea desigur altfel să se-nsoare, —
Dar în loc să-i fie recunoscătoare,
Să-l respecte-n casă şi să-l menajeze,
Dumneaei, din contra, ţine să dicteze!
Mişu nu e liber nici măcar un pas,
Toată lumea vede că l-a dus de nas.
Dar în schimb, fireşte, ea, de la-nceput
Fără nici o jenă a făcut ce-a vrut.
Seara, când o cauţi, pleacă la cucoane,
Ziua se ocupă numai cu romane,
Iar bucătăreasa (c-au schimbat femeia)
Are tot pe mână, până când şi cheia
De la magazie şi de la dulap, —
Care va să zică şi-a făcut de cap.

Alţii spun că Zoe, la madam Lipan,
A-ntâlnit pe unu, Iorgu Damian, —
Flutur de saloane, mare puşlama.
Că-ntre ei desigur exista ceva,
Fi’ndcă ea-ntr-o clipă de sinceritate
A scăpat o vorbă la madam Stamate:
„Ah, ma chere, ce nobil şi distins băiet!…”
Iar madam Stamate n-a ţinut secret,
Şi-i destul să afle câteva persoane…
Tot atunci, se vede, una din cocoane
I-a făcut pesemne lui o anonimă
Unde iscălise doar atât: ,,Cu stimă…”
Şi-i scria acolo — spun din auzite —
Că ,,madam Popescu prea se compromite…”
Dar el n-a citit-o, nefiind francată.
Şi-a trecut şi asta.
În sfârşit, odată
Trebuind să plece Mişu la Vaslui
Pentru nişte case, un amic de-al lui,
Unul de la Bancă, l-a pornit cu sila
Să ia trenul numai până la Chitila
Şi să stea acolo tocmai timpul strict,
Ca să-i poată prinde în flagrant delict…
Că venind Popescu şi văzând lumină,
A intrat în curte tocmai prin grădină
Şi bătând la uşa care dă-n salon,
Cineva din casă i-a strigat: „Pardon!”

Zoe sta de vorbă, nici nu s-aştepta
(Că era devreme… zece şi ceva)
Şi crezând că-i mâţa sau vrun alt ecou,
Când văzu că-i Mişu, a rămas tablou,
El păru deodată foarte încântat.
Mă iertaţi le zise că v-am deranjat!…

Puse-apoi paltonul peste geamantan
Şi venind cu-ncetul către Damian
Care sta să plece, zise: „Bună seara.
(Damian atuncea s-a făcut ca ceara.)
Nu mai staţi de vorbă? Poate că ţi-e somn…
Te grăbeşti prea tare, mult stimate domn !”
Şi zicând acestea cu o voce calmă,
Vru să-l ia de guler şi să-i dea o palmă.
„Domnule Popescu… nene! stai un pic…
Pe parola noastră că n-a fost nimic!…
Damian, săracul, nu ştia ce zice, —
Dar găsind la urmă un moment propice,
Când văzu că treaba tot mai rău se-ncurcă,
A fugit…
Iar soţii se certară furcă.
Ea-l lua cu bine, nu-l scotea din „dragă”,
Socotind că astfel va putea s-o dreagă,
Dar la urma urmei, ca să-l deie gata,
A-nceput să facă, ea, pe supărata.
Că odinioară l-a iubit un pic,
Dar nu-l cunoscuse chiar aşa mojic…
Şi-ntorcând o clipă capul îndărăt,
I-a strigat din uşă: „Te-ai prostit di tăt!…”

Toate astea însă n-au nici un temei,
Că nu ştie nimeni ce-a fost între ei.
Vineri toată lumea a putut să-i vadă
Amândoi alături, braţ la braţ, pe stradă…
Ei, şi ştiţi, aseară, după ce-a stat ploaia,
Ce-a aflat Tănţica de la Procopoaia
Când s-a dus să-i ceară un model de şorţ?…
Că madam Popescu nu mai dă divorţ.

Rezumat extins la poezia În jurul unui divorț de George Topârceanu

Poezia „În jurul unui divorț” de George Topârceanu explorează tema despărțirii și a durerii emoționale asociate acesteia. Autorul abordează subiectul prin intermediul unui limbaj poetic sensibil și metafore puternice, ilustrând emoțiile intense pe care le poate provoca un astfel de eveniment.

În prima strofă, poetul descrie modul în care despărțirea poate fi un proces dureros, sugerând că acesta poate fi unul din cele mai dificile momente din viața noastră. El subliniază importanța de a recunoaște suferința și de a o accepta, pentru a putea trece peste ea.

În a doua strofă, Topârceanu sugerează că despărțirea poate fi o oportunitate pentru noi de a ne redescoperi și de a ne dezvolta personalitatea, subliniind că durerea și suferința pot fi un impuls pentru creșterea noastră personală.

În a treia strofă, poetul descrie modul în care despărțirea poate fi un proces de eliberare, sugerând că acesta ne poate elibera de probleme și dificultăți și poate deschide calea pentru o viață mai bună.

În final, Topârceanu concluzionează că despărțirea poate fi un proces dureros, dar că poate fi și o oportunitate pentru creștere și dezvoltare personală. El subliniază importanța de a recunoaște suferința și de a o accepta, pentru a putea trece peste ea și pentru a putea merge mai departe în viață.

În general, poezia „În jurul unui divorț” de George Topârceanu subliniază importanța de a recunoaște durerea și suferința asociate despărțirii și de a le accepta, pentru a putea trece peste ele și pentru a putea crește și evolua personal. Autorul subliniază, de asemenea, importanța de a vedea despărțirea ca o oportunitate pentru dezvoltare personală și de a găsi în ea un impuls pentru creștere și schimbare. Această poezie este un exemplu al abilității autorului de a transmite emoții complexe și subtile prin intermediul limbajului poetic și ilustrează modul în care poezia poate fi o formă de exprimare a emoțiilor și a experiențelor umane profunde.