Împăcare de George Topârceanu

Poezia „Împăcare” a fost publicată pentru prima dată în anul 1926 în volumul de poezii „Călătorii sentimentale” al lui George Topârceanu.

Această poezie a devenit una dintre cele mai cunoscute creații ale autorului și este recunoscută ca unul dintre cele mai frumoase și mai sensibile poem lirice din literatura română.

De-a lungul timpului, poezia a fost interpretată și pusă în scenă în diferite moduri, inclusiv în cadrul unor spectacole de teatru și concerte de muzică populară și clasică.

De asemenea, poezia „Împăcare” a fost tradusă în mai multe limbi străine, ceea ce a contribuit la popularizarea ei în afara granițelor României.

---

Tovarăş scump de clipe grele
Am vrut să-mi fii pe drumul greu:
ţi-am dat nădejdea vieţii mele,
Un cer senin cu mândre stele –
Şi floarea sufletului meu.
 
Dar floarea, când ai vrut s-o scuturi,
S-a veştejit în mâna ta.
Acu-n zadar îmi ceri săruturi,
Aleargă iar: vei prinde fluturi
Şi alţi obraji vei săruta!…
 
Nu-ţi mai cerşesc, ca-n altă vreme,
Îngenuncheat surâsul tău.
O, nu, – cu tainice blesteme,
Din calea ta n-or să te cheme
Nici lacrimi, nici păreri de rău.
 
A mea a fost cea mai frumoasă
Din partea minunatei pâini;
De restul ei nimic nu-mi pasă:
Adună restul de pe masă
Şi-aruncă-l, draga mea, la câni!…
 
Pe tine, cea de altădată,
Lumină stinsă pentru veci,
Aşa cum visul meu te-arată,
Eu te iubesc… Dar niciodată
Pe tine, umbră care pleci!
 
De-aceea, împăcat cu mine,
În urma ta, străin mă vezi.
Nu-ţi zic decât: te du cu bine!
Şi zâmbitor mă uit la tine,
Cum tot mai mult te depărtezi.

Rezumat extins la poezia Împăcare de George Topârceanu

Poezia „Împăcare” de George Topârceanu este un poem liric care abordează tema iertării și a împăcării într-o relație de dragoste.

În prima strofă, poetul descrie o scenă de toamnă, cu frunze căzute și cu un cer acoperit de nori. El simte o durere interioară și își dorește să îndepărteze sentimentul de tristețe care îi stăpânește sufletul.

În cea de-a doua strofă, poetul adresează un mesaj persoanei iubite, cerându-i să uite supărările și să se împace. El recunoaște că a greșit și își cere iertare, spunând că regretă momentele în care a fost dur și neînțelegător.

În strofa următoare, poetul își exprimă speranța că partenerul său va fi înțelegător și va accepta împăcarea. El se simte vinovat pentru durerea pe care i-a provocat-o, dar își dorește să se întoarcă la relația de iubire pe care au avut-o în trecut.

În final, poetul își exprimă sentimentul de bucurie și de eliberare după împăcare, precum și dorința de a trăi din nou momente de fericire alături de persoana iubită.

Poezia „Împăcare” se remarcă prin limbajul simplu și accesibil, prin sinceritatea sentimentelor exprimate și prin mesajul universal al iubirii și al iertării.