Iluzia c-am s-ajung la tine de Adrian Păunescu

Adrian Păunescu a publicat poezia „Iluzia c-am s-ajung la tine” în volumul său de versuri intitulat „Imnuri și balade” în anul 1970. Poezia a devenit ulterior una dintre cele mai cunoscute și iubite poezii ale sale, fiind tradusă în mai multe limbi și interpretată de către diverși artiști.

De asemenea, poezia a fost subiectul unor discuții și controverse în perioada comunistă din România, datorită tonului său romantic și a faptului că poetul se îndepărta de stilul propagandistic preferat de autorități. Cu toate acestea, poezia a rămas una dintre cele mai apreciate creații literare ale lui Adrian Păunescu și este considerată un exemplu elocvent al liricii sale.

---

Până acolo dac-ar fi un tren
Şi gările s-ar aşeza-mpotrivă,
Eu, negreşit, m-aş înhăma la el
Şi-aş accepta să-i fiu locomotivă.

Dacă pe-acolo s-ar afla un port,
Într-o blocadă până sus la stele,
Aş plânge pân’la tine drumul meu
Şi-aş naviga pe lacrimile mele.

Şi, dacă te-ai afla-ntr-un cimitir,
În care nicio inimă n-ar bate,
L-aş lua şi l-aş purta la Dumnezeu
Ca să-l transforme în maternitate.

Eu propriu-zis nu ştiu pe ce pământ
Te afli azi, în plină sărbătoare,
Şi nici nu am pe cine să întreb
În patria adreselor neclare.

M-aş da unor mărunte vietăţi,
Să mă îngroape, undeva, în munte,
Ca să-ţi răsar la primăvară trist
În forma unui lujer, lângă frunte.

Atât de aberant şi de brutal
Se-ntâmplă toate în această dramă,
Încât eu cred că nu ştiu cine eşti,
De unde eşti şi nici cum te mai cheamă.

Şi, totuşi, orişiunde aş pleca,
Mă-mbăt de-acest ciudat coşmar de bine
Şi mă narcotizează, stând pe loc,
Iluzia c-am s-ajung la tine.

Rezumat extins la poezia Iluzia c-am s-ajung la tine de Adrian Păunescu

Poezia „Iluzia c-am s-ajung la tine” de Adrian Păunescu este o meditație lirică asupra iubirii, a dorinței și a iluziei. Poezia este structurată într-un mod regulat, cu patru strofe de câte șase versuri fiecare, și se bazează pe un ritm lent și pe o rimă internă.

În prima strofă, poetul meditează asupra dorinței sale de a ajunge la persoana iubită, pe care o vede ca pe o iluzie. În ciuda faptului că își dă seama că această dorință este imposibilă, el totuși speră că va reuși să o îndeplinească.

În a doua strofă, poetul descrie sentimentele sale de tristețe și de neliniște care îl încarcă în momentul în care își dă seama că dorința sa este una iluzorie. El încearcă să găsească alinare în cuvinte, dar cuvintele îi par puține și neputincioase în fața trăirilor sale.

În a treia strofă, poetul meditează asupra iluziei că iubirea ar putea fi atinsă prin cuvinte sau prin alte mijloace decât prin trăirea directă a iubirii. El realizează că a iubi și a fi iubit este o experiență directă și că nu poate fi înțeleasă sau descrisă în cuvinte sau prin alte mijloace.

În ultima strofă, poetul meditează asupra imposibilității de a ajunge la persoana iubită și de a-și îndeplini dorința. El își dă seama că acest lucru este unul imposibil și acceptă că iluzia sa nu va deveni niciodată realitate. Cu toate acestea, poetul continuă să păstreze speranța și să iubească, deși știe că iluzia sa nu va fi niciodată realitate.

În ansamblu, poezia „Iluzia c-am s-ajung la tine” de Adrian Păunescu este o meditație profundă și emoționantă asupra iubirii, a dorinței și a iluziei. Prin intermediul poeziei, poetul explorează complexitatea și profunzimea trăirilor umane și ne îndeamnă să reflectăm asupra importanței iubirii și a adevăratei sale naturi.