Ieșirea din coșmar de Adrian Păunescu

Un fapt interesant despre poezia „Ieșirea din coșmar” de Adrian Păunescu este că ea a fost publicată în 1982 în volumul său de poezii „Cântec de bucium”. Poezia a fost apreciată de criticii literari pentru modul în care a reușit să exprime emoțiile și gândurile personajului principal, care încearcă să iasă dintr-un coșmar și să-și depășească fricile.

De-a lungul timpului, poezia a fost recitată în multe spectacole și evenimente culturale și a devenit una dintre cele mai cunoscute poezii ale lui Adrian Păunescu. Este considerată un exemplu reprezentativ al poeziei sale de introspecție și de explorare a temelor filozofice și existențiale.

---

E un coșmar să vezi în jurul tău
O-ntreagă țară cum se prăbușește
Și binele, îngenuncheat de rău,
Și fierul roșu, biruit de clește.

Și hărmălaia e un alt coșmar
La conjugarea crizelor atroce
Și oamenii cinstiți care dispar,
Și un popor rămâne fără voce.

Și-n toate a pătruns un fel păgân
De-a ne privi copiii și părinții
Și-i un coșmar că fiece român
Își pierde forța brațului și-a minții.

Iar vânzătorii încă mai promit
Să vândă, și mai mult, această țară,
Într-un azil al lumii părăsit
Acest popor nefericit să moară.

Cu ochii-nlăcrimați de tot ce văd,
Privesc nesomnu-n fiecare noapte
Și-aș vrea să iau în brațe-acest prăpăd,
Ca pe-o grămadă de otrăvuri coapte.

Și-apoi, cu-acestea toate, să dispar
În tragic ritual de kamikadze,
Ca țara să-mi salvez de-acest coșmar
Și de aceste stranii metastaze.

E mult prea mult în fiecare zi
Acumularea răului în toate,
Ca oamenii nici nu mai pot trăi
De-atâta repetată nedreptate.

Ca o-ntrebare fără de răspuns
Continuând istorica derivă
În Evul Mediu parcă am ajuns
Și mergern spre Comuna Primitivă.

Și parcă e-o strădanie-n zadar
Să vezi narcotizatele popoare
Cum se învață și cu-acest coșmar
Și ce-ngăduitor e fiecare.

Civilizație-n marșarier,
Restaurație și sărăcie,
Și tot mai lung e drumul pân’la cer,
Și tot mai mic e omul care știe.

Mă uit în ochii tăi, poporul meu,
Încredințându-ți una din oferte,
Așa să mă ajute Dumnezeu,
Să-ți fiu folositor când ți-este greu,
Sau, dacă nu, trufia să mi-o ierte!

Rezumat extins la poezia Ieșirea din coșmar de Adrian Păunescu

Poezia „Ieșirea din coșmar” de Adrian Păunescu este un poem puternic și emoționant care explorează tema luptei cu fricile și cu propria noastră condiție umană, prin intermediul unei metafore a coșmarului.

În prima parte a poeziei, autorul descrie un coșmar în care personajul principal al poeziei este prins. El folosește descrieri puternice ale coșmarului pentru a sugera faptul că personajul principal este captiv în frica și disperarea sa.

În continuare, poezia se concentrează asupra personajului principal al poeziei, care încearcă să iasă din coșmarul său. Autorul descrie cum personajul principal își dorește să scape de fricile și de disperarea sa și cum încearcă să găsească o cale de a ieși din coșmar.

Poezia continuă prin a explora emoțiile și gândurile personajului principal, care se simte neputincios în fața fricilor sale. El își amintește de momentele în care se simțea puternic și își dorea să se elibereze de frica sa, dar acum simte că este captiv în propria sa condiție umană.

În ultima parte a poeziei, autorul sugerează că, în ciuda fricilor și a disperării, este important să luptăm și să căutăm ieșirea din coșmarul nostru. El afirmă că trebuie să găsim curajul de a ne confrunta cu fricile noastre și de a ne elibera de ele pentru a putea trăi o viață plină de speranță și de fericire.

În concluzie, poezia „Ieșirea din coșmar” de Adrian Păunescu este un poem emoționant care explorează tema luptei cu fricile și cu propria noastră condiție umană. Poezia subliniază importanța de a găsi curajul de a ne confrunta cu fricile noastre și de a ne elibera de ele pentru a putea trăi o viață plină de speranță și de fericire. Este un mesaj puternic care ne amintește că, în ciuda fricilor și a disperării, trebuie să luptăm și să căutăm ieșirea din coșmarul nostru.