Iarna pe uliţă de George Coşbuc

„Iarna pe uliță” este o poezie a lui George Coșbuc, unul dintre cei mai cunoscuți poeți români din perioada interbelică. Poezia a fost publicată în volumul său de debut, „Balade și idile”, în anul 1893.

Poezia prezintă atmosfera unei ierni grele și cum oamenii din sat își petrec timpul în casă, înconjurati de zăpadă și ger. Coșbuc folosește o limbaj simplu, dar expresiv pentru a crea imaginea unei lumi rurale și tradiționale.

„Iarna pe uliță” a devenit o poezie foarte populară în România și este adesea inclusă în manualele școlare. A fost pusă pe muzică de mai mulți compozitori și a fost interpretată de artiști cunoscuți, precum Maria Tănase, Margareta Pâslaru sau Mircea Vintilă.

---

A-nceput de ieri să cadă
Câte-un fulg, acum a stat,
Norii s-au mai răzbunat
Spre apus, dar stau grămadă
Peste sat.
 
Nu e soare, dar e bine,
Şi pe râu e numai fum.
Vântu-i liniştit acum,
Dar năvalnic vuiet vine
De pe drum.
 
Sunt copii. Cu multe sănii,
De pe coastă vin ţipând
Şi se-mping şi sar râzând;
Prin zăpadă fac mătănii;
Vrând-nevrând.
 
Gură fac ca roata morii;
Şi de-a valma se pornesc,
Cum prin gard se gâlcevesc
Vrăbii gureşe, când norii
Ploi vestesc.
 
Cei mai mari acum, din sfadă,
Stau pe-ncăierate puşi;
Cei mai mici, de foame-aduşi,
Se scâncesc şi plâng grămadă
Pe la uşi.
 
Colo-n colţ acum răsare
Un copil, al nu ştiu cui,
Largi de-un cot sunt paşii lui,
Iar el mic, căci pe cărare
Parcă nu-i.
 
Haina-i măturând pământul
Şi-o târăşte-abia, abia:
Cinci ca el încap în ea,
Să mai bată, soro, vântul
Dac-o vrea!
 
El e sol precum se vede,
Mă-sa l-a trimis în sat,
Vezi de aceea-i încruntat,
Şi s-avântă, şi se crede
Că-i bărbat;
 
Cade-n brânci şi se ridică
Dând pe ceafă puţintel
Toată lâna unui miel:
O căciulă mai voinică
Decât el.
 
Şi tot vine, tot înoată,
Dar deodată cu ochi vii,
Stă pe loc să mi te ţii!
Colo, zgomotoasa gloată,
De copii!
 
El degrabă-n jur chiteşte
Vrun ocol, căci e pierdut,
Dar copiii l-au văzut!
Toată ceata năvăleşte
Pe-ntrecut.
 
Uite-i, mă, căciula, frate,
Mare cât o zi de post
Aoleu, ce urs mi-a fost!
Au sub dânsa şapte sate
Adăpost!
 
Unii-l iau grăbit la vale,
Alţii-n glumă parte-i ţin
Uite-i, fără pic de vin
S-au jurat să îmbete-n cale
Pe creştin!
 
Vine-o babă-ncet pe stradă
În cojocul rupt al ei
Şi încins cu sfori de tei.
Stă pe loc acum să vadă
Şi ea ce-i.
 
S-oţărăşte rău bătrâna
Pentru micul Barba-cot.
Aţi înnebunit de tot
Puiul mamii, dă-mi tu mâna
Să te scot!
 
Cică vrei să stingi cu paie
Focul când e-n clăi cu fân,
Şi-apoi zici că eşti român!
Biata babă a-ntrat în laie
La stăpân.
 
Ca pe-o bufniţă o-nconjoară
Şi-o petrec cu chiu cu vai,
Şi se ţin de dânsa scai,
Plină-i strâmta ulicioară
De alai.
 
Nu e chip să-i faci cu buna
Să-şi păzească drumul lor!
Râd şi sar într-un picior,
Se-nvârtesc şi ţipă-ntruna
Mai cu zor.
 
Baba şi-a uitat învăţul:
Bate, înjură, dă din mâini:
Dracilor, sunteţi păgâni?
Maica mea! Să stai cu băţul
Ca la câini!
 
Şi cu băţul se-nvârteşte
Ca să-şi facă-n jur ocol;
Dar abia e locul gol,
Şi mulţimea năvăleşte
Iarăşi stol.
 
Astfel tabăra se duce
Lălăind în chip avan:
Baba-n mijloc, căpitan,
Scuipă-n sân şi face cruce
De Satan.
 
Ba se răscolesc şi câinii
De prin curţi, şi sar la ei.
Pe la garduri ies femei,
Se urnesc miraţi bătrânii
Din bordei.
 
Ce-i pe drum atâta gură?
Nu-i nimic. Copii ştrengari.
Ei, auzi! Vedea i-aş mari,
Parcă trece-adunătură
De tătari!

Rezumat extins la poezia Iarna pe uliţă de George Coşbuc

„Iarna pe uliță” este una dintre cele mai cunoscute poezii ale lui George Coșbuc, scrisă în 1892. Poemul evocă frumusețea iernii, dar și greutățile și suferințele pe care le aduce această perioadă, în special pentru oamenii săraci care trăiesc în mediul rural.

Poezia începe prin descrierea peisajului înzăpezit, cu casele acoperite de zăpadă și copacii îmbrăcați în haine albe. Însă, pe măsură ce poezia avansează, Coșbuc evocă și suferința oamenilor din sat care se luptă să supraviețuiască în fața gerului și a lipsurilor.

Poezia sugerează o stare de nostalgia pentru copilăria petrecută în sat și pentru tradițiile și obiceiurile simple ale satului, precum jocurile în zăpadă sau plimbările cu sania. În ciuda tuturor greutăților, oamenii din sat încearcă să-și păstreze optimismul și speranța pentru primăvară, când natura se va trezi la viață și vor putea să se bucure din nou de frumusețea satului.

În finalul poeziei, Coșbuc subliniază ideea că, indiferent cât de greu ar fi iarna, natura își va urma cursul și primăvara va veni în cele din urmă, aducând cu ea speranța și reînnoirea.

O altă temă importantă din această poezie este contrastul între lumea rurală și cea urbană. Prin descrierea vieții într-un sat sărac și izolat, Coșbuc critică societatea românească a vremii sale pentru sărăcia și lipsurile în care trăiau oamenii din mediul rural.

În general, „Iarna pe uliță” este o poezie emoționantă care evocă atât frumusețea iernii, cât și luptele și suferințele oamenilor care trăiesc într-un mediu rural sărac. Este un strigăt pentru mai multă empatie și solidaritate cu oamenii care trăiesc în aceste condiții grele și o pledoarie pentru păstrarea tradițiilor și valorilor simple ale satului.