Iarnă la Sibiu de Adrian Păunescu

Un fapt interesant despre poezia „Iarnă la Sibiu” de Adrian Păunescu este că aceasta a fost scrisă în 1973 și a fost inclusă în volumul său de debut, intitulat „Imn eroic și dramatic pentru vitejii patriei”. În acea perioadă, Păunescu era un poet tânăr și promițător în România comunistă, iar această poezie a fost o schimbare față de poeziile sale anterioare, care erau în mare parte politice și revoluționare.

Poezia a fost bine primită de către public și a devenit una dintre cele mai cunoscute și apreciate lucrări ale sale, fiind considerată un exemplu al stilului său poetic distinctiv, care celebrează frumusețea naturii și a vieții cotidiene.

---

Senzația aceasta de pustiu
Mi-ncendiază pleoapele şi cartea,
Aștept să vină toamna la Sibiu
Şi după ea astept să vină moartea.

Pe amândouă le privesc pieziș,
Prin două lacrimi ce mă concurează,
Aştept să vină iarna-n Păltiniș,
Când miezul nopţii cade la amiază.

Mi-e dor de nebunia unor cai
Pe-o pârtie stelară de zăpadă
Şi-ntr-o cabană să gustăm un ceai
Şi Dumnezeu în ceruri să se vadă.

Şi prin nămeţii nemilos de mari
Să se-ntrerupă orice fel de veste,
Cândva să coborâm în Răşinari,
Ca să aflăm şi noi ce an mai este.

Dar la-nceput, pe când scriam ce scriu,
La singular le începusem toate,
De unde-ai apărut, din ce Sibiu?
Şi suntem doi şi altfel nu se poate.

Aici mi-a fost refugiul, într-un schit,
Şi versul dintr-un clopot mi se naşte
Şi, cât mai am pe lume de trăit,
Un alt mister eu n-aş putea cunoaşte.

Și uit, printr-o poruncă, tot ce ştiu,
O mare iarnă să mă pustiască,
Dar să-mi rămână drumul la Sibiu
Şi-n Mărginimea lui dumnezeiască.

Nu mai există nici un luminiș,
În toată noaptea amneziei mele,
Doar codrii vechi, urcând pe Păltiniş,
Când un cioban coboară dintre stele.

Rezumat extins la poezia Iarnă la Sibiu de Adrian Păunescu

Poezia „Iarnă la Sibiu” de Adrian Păunescu este o lucrare care explorează frumusețea iernii și a naturii într-un oraș de provincie din România. În această poezie, autorul prezintă peisajul de iarnă și descrie cum aceasta își lasă amprenta asupra vieții cotidiene din Sibiu.

În prima strofă, Păunescu descrie un peisaj de iarnă fermecător, cu zăpadă albă care acoperă clădirile și copacii din oraș. El subliniază frumusețea și liniștea acestui peisaj, care inspiră un sentiment de pace și de înțelegere a naturii.

În a doua strofă, poetul vorbește despre felul în care iarna schimbă viața oamenilor din Sibiu. El descrie oameni care își fac cumpărăturile în piețe, copii care se joacă în zăpadă și turiști care se bucură de frumusețea orașului. El subliniază faptul că iarna aduce oamenii mai aproape unii de alții și creează o atmosferă de comuniune și de solidaritate.

În strofa a treia, Păunescu vorbește despre modul în care iarna schimbă orașul și îl face să pară mai liniștit și mai fermecător. El descrie cum zăpada acoperă drumurile și clădirile, făcându-le să pară ca și cum ar fi dintr-un basm. El sugerează că iarna este un moment de liniște și de contemplare, în care oamenii se pot conecta la frumusețea naturală a lumii.

În final, Păunescu concluzionează că iarna este o perioadă minunată în Sibiu și că aceasta poate fi apreciată de toți cei care trăiesc în oraș. El subliniază faptul că iarna aduce oamenii mai aproape unii de alții și creează un sentiment de unitate și de solidaritate. El sugerează că frumusețea iernii poate fi găsită într-o simplă plimbare prin oraș și că aceasta poate fi apreciată de toți, indiferent de vârstă sau de statut social.

În ansamblu, poezia „Iarnă la Sibiu” este o lucrare care celebrează frumusețea naturii și a vieții cotidiene într-un oraș de provincie din România. Păunescu subliniază faptul că iarna poate fi un moment de liniște și de contemplare, dar și de conectare la ceilalți și la natură, indiferent de diferențele culturale și sociale.