Un fapt interesant despre poezia „Iancul Jiianul” este că aceasta este inspirată dintr-o legendă populară românească, care a circulat de-a lungul timpului în diverse variante și adaptări. Personajul principal, Iancu Jianu, este considerat un simbol al luptei pentru libertate și demnitate în istoria și cultura românească, fiind apreciat și respectat de către numeroși români, care îl consideră un erou național.

De-a lungul timpului, povestea lui Iancu Jianu a inspirat numeroase opere literare, teatrale și cinematografice, care au reușit să transpună în imagini și cuvinte frumusețea și măreția acestui personaj legendar. Prin intermediul acestei poezii, Dimitrie Bolintineanu a reușit să aducă un omagiu acestui personaj istoric, dar și să ofere o imagine a valorilor și tradițiilor culturale ale poporului român, care au reușit să înfrunte timpul și să rămână o amintire vie în istoria și cultura națională.

Foicică trei gutui,
Trei gutui, trei alămâi,
Iancule, de unde vii?
– Ia, d-aci, de peste Jii!
– Iancule, ce-ai târguit?
– Dat-am aur şi argint
Pe vro cinci oca de plumb,
Să duc la băieţi în crâng;
Că băieţii, făr-de minte,
Risipesc la gloanţe multe,
Nu le stă nimeni-nainte
Şi nu ştiu trage la ţinte:
Că băieţii, cam zglobii,
Trag la naiba, prin pustii,
Nu ca mine, -n cărnuri vii!
Până vorba nu-mi sfârşea,
Iacătă-mi şi potera,
Bat-o Maica Precista!
Iar ceauşul poterii,
Slujitorul domniei,
De-l vedea,
Îi tot zicea:
– Iancule,
Jiianule,
Ado-ncoace povara,
C-o să-ţi vie greu cu ea
Şi dă-te de voia ta,
Să ne scapi de vro belea!
– Ba de voie nu m-oi da,
Nici povara nu mi-ţi lua,
Că mi-am dat bănuţi pe ea!
– Iancule, român turcit,
Ce te porţi aşa gătit,
Numa-n aur şi argint
Din creştet până-n pământ?
– De mă port aşa gătit,
Dumnezeu m-a dăruit!
– Iancule, român turcit,
Lasă-te de haiducit,
Lasă-ţi nebuniile,
Lasă-ţi haiduciile,
Să-ţi dau boieriile!
– Ba eu, zău, de m-oi lăsa:
Tu cu boieria ta,
Eu cu haiducia mea;
Că ce câştigi tu-ntr-o vară,
Eu câştig numa-ntr-o seară
Şi beau cu mândra-ntr-o toamnă!
M-a făcut maica voinic,
Să n-am frică de nimic;
M-a făcut maica fecior,
Să dau taichii ajutor:
Să mă ţiu pe la strimtori,
Pe la munţi, în trecători,
În drum, pe la negustori,
Când se-ntorc din Râureni
Cu punga cu gălbiori
Şi cu murgii sprinteori!
Şi cum sta
Şi cum vorbea,
Bine vorba nu-mi sfârşea,
Pinteni murgului că da,
Trei pistoale slobozea,
Nevăzut că se făcea
Şi gonea, măre, gonea,
Pân-la Olt că-mi ajungea,
Dincolo de Slatina;
Până-n malul Oltului,
La capătul podului.
– Foicică de lipan,
Măi podar,
Măi cârciumar,
Trage podul,
Să trec Oltul!
– L-oi trage
De mi-i da ortul!
– Măi podar,
Măi cârciumar,
Ai auzit d-un Jiian,
D-un puişor de oltean
Şi d-un hoţ de căpitan
Ce căzneşte pe podari,
Bea vin de la cârciumari,
Ia mieii de la ciobani
Şi pâinea de la brutari,
Bea, mănâncă, nu dă bani?
Că d-oi sta să tot plătesc,
Geaba că mai haiducesc!
Măi podar,
Măi cârciumar,
Trage podul,
Să trec Oltul,
C-aicea te calcă focul
Şi te prăpădesc cu totul.
Trage podul mai d-a drept,
Că-ţi trimet un plumb în piept,
Trage podul mai la vale,
Că-ţi trimet un plumb în şale!
Dar decât para la pod,
Mai bine cu murgu-not,
Că mi-e murgul nescăldat,
Astăzi l-am încălicat,
rec prin Olt ca pe uscat;
Că mi-e murgul scurt în gât,
Scurt în gât şi lung în trup,
Trec prin Olt de nu mă ud!
Foicică trei granate,
Trecu Oltul d-aia parte,
Ciocoi l-întreabă de carte,
El i-arată puşca-n spate
Şi din ochi dacă-l priveşte,
Pleacă şi mi-l spovedeşte:
– Floricică usturoi,
Usturoi în patru foi,
Bată-te crucea, ciocoi,
De te-oi prinde-n sat la noi,
Să-ţi dau măciuci, să te-moi!
Unde văz ciocoi pe drum,
Şi mi-l văz mai albăstrând,
Mă fac broască pe pământ,
Numai cât un pui de cuc
Şi iau puşca să-l împuşc,
Să-l lovesc unde mi-l doare,
La netezul părului,
Unde-i păs ciocoiului,
Unde-i greu voinicului,
În calea sufletului.
Frunzuliţă lemn uscat,
Aoleo, ciocoi bălţat,
Sunt trei ani de când te cat,
Sunt trei ani ş-o săptămână,
Pân’te-oi dobândi la mână,
Să-ţi iau pielea de pe cap,
Să-mi fac toc la măzărac,
Şi pielea de pe picioare,
Să-mi fac tocuri la pistoale!

Rezumat extins la poezia Iancul Jiianul

„Iancul Jiianul” este o poezie scrisă de Dimitrie Bolintineanu, care prezintă povestea lui Iancu Jianu, un bandit legendar din Muntenia, care a luptat împotriva puterii otomane și a apărat populația locală de abuzurile acestora.

Poezia începe prin prezentarea personajului principal, Iancu Jianu, care este descris ca un bărbat puternic și curajos, un luptător neînfricat care a reușit să înfrunte armate întregi și să apere drepturile și libertățile oamenilor din Muntenia. În a doua strofă, autorul prezintă momentul în care Iancu Jianu a hotărât să ia armele împotriva otomanilor și să se alăture răscoalei țărănești din Muntenia, în timpul domniei lui Alexandru Ipsilanti.

În a treia strofă, autorul subliniază curajul și priceperea lui Iancu Jianu în luptă, precum și loialitatea și devotamentul lui față de poporul din Muntenia. În a patra strofă, autorul descrie momentul în care Iancu Jianu a fost trădat de unul dintre cei mai apropiați colaboratori, și a fost nevoit să fugă în munți pentru a se ascunde de urmăritorii săi.

În finalul poeziei, autorul subliniază puterea și influența lui Iancu Jianu asupra poporului din Muntenia, precum și faptul că acesta a reprezentat un simbol al luptei pentru libertate și demnitate în timpul unei perioade dificile din istoria țării. Prin intermediul acestei poezii, Dimitrie Bolintineanu își îndeamnă cititorii să aprecieze curajul și devotamentul lui Iancu Jianu, dar și să reflecteze asupra importanței luptei pentru libertate și dreptate în istoria și cultura românească.

În general, poezia „Iancul Jiianul” este o creație literară ce reprezintă un simbol al curajului și devotamentului față de popor, prin intermediul povestirii despre viața și luptele lui Iancu Jianu, un personaj legendar al istoriei și culturii românești. Prin intermediul acestei poezii, Dimitrie Bolintineanu își îndeamnă cititorii să aprecieze valorile și tradițiile culturale ale României, dar și să reflecteze asupra importanței luptei pentru libertate și dreptate în viața și istoria oamenilor.