Hora de George Coşbuc

Un fapt interesant despre poezia „Hora” de George Coșbuc este că aceasta a fost inspirată de obiceiul popular românesc de a dansa hora, care este unul dintre cele mai vechi și mai cunoscute dansuri tradiționale din România.

Coșbuc a fost un mare susținător al tradițiilor și obiceiurilor românești și a folosit adesea acestea ca sursă de inspirație pentru poeziile sale. Prin intermediul poeziei „Hora”, Coșbuc a reușit să surprindă esența și semnificația acestui obicei popular și să îl transforme într-un simbol al unității și al solidarității poporului român.

De asemenea, poezia a fost apreciată pentru calitatea sa muzicală, pentru limbajul poetic și pentru mesajul său puternic despre libertatea, tradiția și valorile culturale. Astfel, poezia „Hora” de George Coșbuc este considerată una dintre cele mai importante poezii din literatura română și un simbol al identității și al tradițiilor românești.

---

E frumoasă şi mireasa-
Ce te uiţi a vreme rea?
Hai, ţigane, cântă deasa,
Cântă, cioară, tropotită-
Dar când stau să-mi văd iubita,
Tot nu e ca ea!
 
Aoleu! când vânt de vară
Culcă iarba la pământ,
Când văd fete-n câmp afară
Şi-aud mierla-n crâng, vecine,
Nu mai ştiu nimic de mine
Pe ce lume sunt!
 
Hai, săriţi, flăcăi, ce sfântul!
După mine, că-i potop,
Bateţi cu necaz pământul,
Că tot el ne-nchide gura.
Daţi cu toţi tropotitura,
Tot mai scurt, şi trop!
 
Vezi aşa te vreau, băiete!
Fetelor, săriţi şi voi.
Uite-l, mă, între patru fete!
Ciudă, zici? De ce să-mi fie,
Ciudă-mi e pe lume mie
Numai pe ciocoi.
 
M-a plesnit şi ieri cu biciul.
Ici grămad-aş vrea să-l pui
Jos pe podini ca ariciul,
Şi să-i joc, ca azi la nuntă,
Care sârbă-i mai măruntă
Pe spinarea lui!
 
Zic aşa, dar facă-şi placul,
Că-i bătut de Dumnezeu.
Nu-i cu capul întreg, săracul.
Şi-o să-şi afle singur plata-
Ce-mi tot strângi, măi nene, fata,
Las’ s-o strâng şi eu!
 
Fă cu plosca încoa, voinice,
Dacă-mi ieşi ispită-n drum,
Sun-o întâi să văd ce zice!
Dă să-nchin, să-ţi zic pe nume:
Când ţi-o fi mai rău pe lume
Fie-ţi ca acum!
 
Vinu-i bun şi hora-mi place
Iar tu, Doamne, fă-mi ce vrei,
Numai pustnic nu mă face!
Fă-mă floare albă-n luncă,
Şi-apoi ia-mă şi m-aruncă .
Doamne, între femei!
 
Săriţi lume, că se-ncinge
Moşul Dinu, hoţ bătrân!
Uite-l, mă, că parcă-i minge!
Vă păziţi acum, neveste,
Că mănâncă, moş cum este,
Măr luat din sân!
 
Tot aşa şi-aşa şi iară
Şi ce-o fi să mai vedem.
Dac-or da tătari în ţară
Ne-om ascunde-n vizunie,
Daca nu, noroc să fie,
Că noi chef avem.

Rezumat extins la poezia Hora de George Coşbuc

„Hora” este o poezie scrisă de George Coșbuc care celebrează obiceiul românesc de a dansa hora și simbolizează unitatea și solidaritatea poporului român.

Poezia începe cu o descriere a naturii și a peisajului din jur, sugerând o atmosferă festivă și bucuroasă. Apoi, Coșbuc introduce personajele principale ale poeziei, oamenii care se adună să danseze hora.

În a doua strofă, poezia se concentrează asupra dansului și a modului în care acesta simbolizează unitatea și solidaritatea poporului român. Coșbuc sugerează că prin dansul în cerc, oamenii devin una și că aceasta este cheia succesului și a fericirii.

În cea de-a treia strofă, poezia devine mai intimă, sugerând că toți oamenii, indiferent de vârstă, sex sau statut social, sunt uniți prin dansul horei. Poezia sugerează că dansul este o expresie a libertății și că oamenii trebuie să fie liberi să își exprime sentimentele și tradițiile într-un mod autentic și natural.

În final, poezia încheie cu un apel la fraternitate și la bucuria de a trăi, sugerând că acestea sunt cele mai importante lucruri în viața unui om. Poezia sugerează că prin dansul horei, oamenii se pot bucura de libertate, de frumusețea naturii și de tradițiile și valorile lor, și că aceasta este cheia fericirii.

În general, „Hora” este o poezie evocativă și plină de sensibilitate, care surprinde frumusețea și semnificația dansului horei în cultura românească și care explorează teme precum unitatea, solidaritatea și libertatea. Este o poezie care a rămas relevantă și astăzi, deoarece dansul horei rămâne un simbol al tradițiilor și al identității românești și un exemplu de comunitate și solidaritate.