Una din curiozitățile referitoare la poezia „Groparul” de George Coșbuc este că a fost compusă în timp ce autorul era student la Facultatea de Medicină din Iași. De asemenea, poezia a fost publicată pentru prima dată în anul 1892 în ziarul „Timpul”. „Groparul” este una dintre cele mai cunoscute și iubite poezii ale lui George Coșbuc, fiind considerată un manifest naționalist, dar și o meditație asupra trecerii timpului și a efemerității vieții.
El cântă, să-i treacă din vreme, săpând,
Şi lucru mai spornic să-i pară,
Şi galbene oase le-aruncă pe rând
Din groapă pe lutul de-afară;
De câte ori însă aruncă vrun os,
Găseşte vreo glumă şi-o vorbă pe dos
Să râdă de bietele oase.
O hârcă el scoate din negrul pământ,
Dar, nearuncând-o bine,
Ea cade de-afară de-a dura-n mormânt,
– „Ce-i, hârco? E tartoru-n tine?
De-ţi place şederea cu viii la sfat,
Haide, vino vreodată-n plimbare prin sat!”
Iar hârca răspunse: – „La noapte!”
Groparul se nălţă deodată-nlemnit
Şi-i piere răsufletu-n gură.
Se uită. Nu-i nimeni. Dar cine-a vorbit?
Căci limpezi cuvintele fură:
„La noapte!” Rostite puternic şi rar –
Şi-aşa fioroase şi reci i se par
Şi sapa, şi lutul, şi groapa.
El lasă lopata şi sapa-n mormânt
Şi lucrul negata şi-l lasă.
La nimeni pe cale nu spune-un cuvânt,
Nu spune nevestei acasă.
El pleacă-ntr-o parte, se-ntoarce înapoi;
Şi scapătă ziua, se-ntunec apoi,
Şi-i noapte, şi-n pat el aşteaptă.
Alunecă uşa deodată-n ţâţâni
Şi-n prag un schelet se iveşte.
Îi scapără ochii, şi mişcă din mâini,
Şi capul îi cade şi-i creşte.
Iar oasele-i toate, mişcându-se rar,
Pe unde se-ncheie mai mucede par
Şi sună ca sloii de gheaţă.
– „E frig în morminte, dar tu ne-ai iubit
Şi-ai zis să te caut odată.
Ce bine-i cu viii şi iat-am venit,
Căci morţii au vorbă jurată!”
Groparul întinde, de groază cuprins,
O mână spre oase, dar braţul întins
Se-ncurcă prin recile oase.
El ţipă, se scoală, şi repede-acum
Luând într-o mână toporul,
Împinge scheletul din casă pe drum
Şi trage pe uşă zăvorul.
Iar mortul de-afară: – „Nebune ce eşti!
Pe unul cel singur degeaba-l goneşti,
Că mii eu chema-voi cu mine!”
Trezită de ţipet, din pat a sărit
Şi-aprinse un opaiţ nevasta.
– „Feritu-ne-a Sfântul şi nu ne-a ferit!”
Ce vorbă ciudată fu asta?
Îşi vede bărbatul cu ochii-ncruntaţi,
Stând strajă la uşă şi-n pumnii-ncleştaţi,
Gătit de lovire toporul.
Îl strigă pe nume. Se uită-napoi
Spre strigăt şi lasă să-i cadă
Toporul din mână, şi-n tremur apoi
În colţ el se strânge grămadă.
Ca unul ce-aşteaptă cu groază, stă-n loc –
Atunci, la fereastră, deodată poc, poc,
S-aude o bătaie de-afară.
Sunt mulţi, sunt o sută, şi alţii-s pe drum,
Vin miile-acum să s-adune!
El joc îşi bătuse de dânşii, şi-acum
Puternicii vin să-şi răzbune!
Spre sunet se-ntoarce groparul, grăbit,
Îl vede, tresare, clipeşte-aiurit
Şi mort el rămâne grămadă.
Rezumat extins la poezia Groparul de George Coşbuc
Poezia „Groparul” scrisă de George Coșbuc în 1902, prezintă un tablou din viața unui gropar, într-un mod cât se poate de simplu și direct, descriind cu empatie și compasiune activitatea acestuia, subliniind în același timp trecătoritatea vieții și efemeritatea ființei umane.
În prima strofă, poetul descrie imaginea pitorească a unui gropar care muncește la marginea satului, printre dealuri și văi, lângă biserica satului. În ciuda muncii sale grele și a modului în care este privit de oamenii din sat, groaparul își face treaba cu răbdare și cu sârguință, înțelegând că aceasta este menirea sa în viață.
În cea de-a doua strofă, poetul subliniază ideea că moartea este egală pentru toți oamenii și că groapa în care sunt aruncați nu face nicio diferență. Cu toate acestea, groaparul este conștient de importanța muncii sale și se străduiește să își facă treaba cu seriozitate și demnitate.
În strofa a treia, poetul vorbește despre trecerea timpului și despre inevitabilitatea morții, subliniind importanța de a trăi fiecare clipă la intensitate maximă. Groaparul înțelege că fiecare zi este o nouă șansă de a face ceva bun și de a trăi viața la intensitate maximă.
În ultima strofă, poetul subliniază că groaparul este doar un simplu om, la fel ca toți ceilalți oameni, și că trebuie să fim conștienți de faptul că viața este efemeră și trecătoare. Cu toate acestea, groaparul își face treaba cu demnitate și cu seriozitate, fără să se plângă sau să ceară milă.
Poezia „Groparul” este o meditație profundă asupra trecătorității vieții și asupra importanței de a trăi fiecare moment la intensitate maximă. În același timp, aceasta prezintă o imagine simplă, dar profundă a unei persoane care muncește cu sârguință și cu seriozitate, indiferent de modul în care este privită de cei din jur.
Informații adiționale despre poezii de George Coșbuc
George Coșbuc închină fiecărui anotimp măcar câte o poezie (Noapte de vară, Vara, În miezul verii, Iarna pe uliță). Coșbuc a păstrat spiritul autentic românesc în balade, prin prezentarea momentelor nunții (Nunta Zamfirei) sau prin viziunea asupra morții (Moartea lui Fulger).
Aflati mai mult despre George Coșbuc pe Wikipedia