Gramatica şi medicul de George Coşbuc

Una dintre caracteristicile remarcabile ale poeziei „Gramatica şi medicul” de George Coşbuc este stilul satiric şi ironia fină utilizate de autor pentru a critica o problemă gravă: lipsa de respect a oamenilor față de profesorii lor. Poetul își exprimă indignarea față de comportamentul elevilor care nu se respectă în fața celor care îi învață și încearcă să îi învețe, precum și față de părinții care îi susțin în această atitudine, în detrimentul învățării.

Totuși, poezia nu este doar un avertisment sau o critică socială, ci și un elogiu adus meseriei de dascăl. Prin intermediul personajului medicului, autorul subliniază faptul că nu doar profesorii, ci și medicii și alte meserii care își dedică viața ajutorării semenilor sunt adesea subapreciate și ignorate de societate.

De asemenea, poezia este plină de umor și de comparații amuzante între gramatică și medicină, care creează un contrast interesant între cele două domenii aparent diferite. Astfel, autorul reușește să aducă o notă de divertisment într-un subiect serios și să capteze atenția cititorului prin intermediul limbajului poetic.

Odată îmi trimise un medic renumit
Pe fiu-său la şcoală pe două luni, cu dorul
Să fac din el gramatic şi retor, căci feciorul
Isteţ era la vorbă şi gând, un îndrăcit,
Da-n lună cu piciorul.
 
În şcoală eu, fireşte, voind să-l introduc
În taină de gramatici, încep cu poezia;
Iau versul Iliadei: Să-mi cânţi, muză mânia,
Căci ea pe mulţi trimite la iad, apoi apuc
Să-i spun ce-i prozodia.
 
Deseară, când băiatul se duce la părinţi,
El spune ce-i prin şcoală şi prinde să recite:
Să-mi cânţi, muză mânia, căci ea pe mulţi trimite
La iad; vestitul doctor a prins să crâşte-n dinţi
Ca cei scoşi din sărite.
 
Atâta i-a fost şcoala băiatului; de-atunci
El n-a venit la mine, căci tată-său pesemne
Ţinea c-aceste versuri sunt oarecum nedemne
De-un doctor; dar în fine dai versuri unor prunci
Ca versul să-i îndemne.
 
Trecură zile multe, şi-odată mă-ntâlnesc
Cu doctorul pe stradă; făţiş venind spre mine,
El râde, mă salută, poftindu-mi bani şi bine,
Eu re salut, şi dânsul cu glasul prietenesc
Mi-a zis şoptind în fine:
 
Mulţam de osteneală! Tu vrei să-nveţi pe fiu
În ce mod se trimite la iad? Să plătesc taxă
La şcoală? Dar acasă nu pot să-i dau eu praxă?
Pe mulţi trimit, amice, la iad! Deşi nu ştiu
Nici boabă de sintaxă!

Rezumat extins la poezia Gramatica şi medicul de George Coşbuc

Poezia „Gramatica şi medicul” de George Coșbuc este o satiră subtilă la adresa educației și a medicinii din România la începutul secolului XX. În poem, autorul descrie un dialog amuzant între un medic și o fată care are o problemă de sănătate. Deși medicul încearcă să ofere sfaturi medicale utile, fată nu reușește să îl înțeleagă și îi răspunde cu gramatică corectă, ceea ce sugerează că educația era considerată mai importantă decât sănătatea în acea perioadă.

Poezia începe cu descrierea unui medic care merge la domiciliul unei fete pentru a-i acorda asistență medicală. Fata se plânge de o durere de stomac, iar medicul încearcă să îi ofere sfaturi utile pentru a se vindeca. Însă fata îi răspunde cu fraze gramatical corecte, în loc să se concentreze asupra simptomelor și tratamentelor recomandate de medic.

În final, medicul este frustrat că fata nu îi ascultă sfaturile și îi spune că nu se poate vindeca dacă se concentrează doar pe gramatică. Această concluzie sugerează că educația și sănătatea trebuie să fie echilibrate pentru o viață sănătoasă și echilibrată.

Poezia „Gramatica și medicul” poate fi interpretată ca o critică la adresa educației excesive în detrimentul sănătății în societatea românească de la începutul secolului XX. Totodată, este o satiră subtilă la adresa unor medici care, în loc să ofere sfaturi medicale simple și practice, utilizează un limbaj medical sofisticat și greu de înțeles pentru pacienți.