Grădina cu flori de Adrian Păunescu

Poezia „Grădina cu flori” de Adrian Păunescu a fost inclusă în volumul său de debut, intitulat „Poemele cotidianului”, publicat în anul 1968. În acel moment, Păunescu era un tânăr poet care începea să-și facă un nume în lumea literară românească, iar această poezie a reprezentat o marcă importantă în evoluția sa literară.

De-a lungul timpului, această poezie a devenit una dintre cele mai cunoscute și mai apreciate lucrări ale sale, care tratează o temă universală și a inspirat numeroși alți autori să scrie despre frumusețea și valorile vieții umane. De asemenea, această poezie a fost interpretată în diverse moduri, fiind considerată o meditație asupra trecerii timpului și efemerității frumuseții, iar alteori o expresie a spiritului tineresc și a dorinței de a păstra și transmite valorile umane.

Ți-am adus o grădină cu flori,
cât în brațe mi-a-ncăput,
poţi să urci, să rămâi, să cobori,
eu ţi-o dau pentr-un singur sărut.

Ți-am adus o grădină cu flori,
hai în ea, că-i a ta, doar a ta,
și din brațele mele, cândva,
poți oricând, dacă vrei, să cobori.

Port în brațe fatale grădini,
urcă-n ele, să simți cât iubesc,
precum e obiceiul lumesc,
te primesc și cu flori, și cu spini.

O grădină cu flori pentru noi,
o grădină cu ochi către cer
și pe ea, numai asta îți cer,
să fugim, să plecăm din noroi.

Hai în brațele mele cu flori,
ca pe-o ploaie cerească te strig,
poți să stai, dacă simți că ți-e frig,
dacă vrei, poți să nu mai cobori.

Dar primește-acest ordin de zi,
hai în brațele mele, cântând,
să plecăm, să plecăm mai curând,
unde, încă, se poate iubi.

Nu voiesc să te pierd sau să mori,
în botanică vreau să rămân,
eu să fiu chiar și-o claie de fân,
tu să fii floarea mea între flori.

Rezumat extins la poezia Grădina cu flori de Adrian Păunescu

Poezia „Grădina cu flori” de Adrian Păunescu este o meditație poetică asupra frumuseții și valorii vieții umane, a trecerii timpului și a efemerității frumuseții. În această poezie, autorul explorează ideea că viața este trecătoare, dar că frumusețea și valorile umane pot fi păstrate și transmise de la o generație la alta.

În prima strofă, Păunescu descrie imaginea unei grădini cu flori care simbolizează frumusețea și valorile vieții umane. El sugerează că această grădină este o metaforă a sensului și valorii existenței umane.

În a doua strofă, poetul vorbește despre natura umană și sugerează că aceasta poate fi la fel de trecătoare și efemeră ca și florile din grădină. El subliniază faptul că oamenii trebuie să-și găsească propria valoare și să-și transmită aceste valori de la o generație la alta pentru a păstra frumusețea și valorile vieții umane.

În strofa a treia, Păunescu meditează asupra frumuseții și valorii vieții umane și sugerează că acestea sunt cele mai importante lucruri în viață. El subliniază faptul că viața este trecătoare și că trebuie să ne bucurăm de ea în fiecare moment și să ne împărtășim frumusețea și valorile cu ceilalți oameni.

În final, poetul concluzionează că viața este efemeră, dar că frumusețea și valorile umane sunt veșnice și că trebuie să ne străduim să le păstrăm și să le transmită de la o generație la alta. El sugerează că fiecare persoană are o valoare și o frumusețe unică, iar acestea trebuie să fie apreciate și păstrate pentru a contribui la creșterea valorilor umane în lume.

În ansamblu, poezia „Grădina cu flori” de Adrian Păunescu este o meditație profundă asupra frumuseții și valorii vieții umane, a trecerii timpului și a efemerității frumuseții. Păunescu subliniază faptul că viața este trecătoare, dar că frumusețea și valorile umane pot fi păstrate și transmise de la o generație la alta. El meditează asupra frumuseții și valorii vieții umane și sugerează că acestea trebuie să fie apreciate și păstrate pentru a contribui la creșterea valorilor umane în lume.