Glontele internaţionalist de Grigore Vieru

Poezia „Glontele internaţionalist” a fost scrisă de Grigore Vieru în anul 1984 și a fost dedicată morții unui tânăr soldat moldovean, care a murit în Afganistan. În această poezie, Vieru vorbește despre absurditatea războiului și a morții tinerilor soldați și îndeamnă la pace și la înțelegere între oameni.

O caracteristică interesantă a acestei poezii este modul în care Vieru reușește să transmită mesajul său printr-un simbol puternic – glontul – care este personificat și devine un personaj în sine. Glontul este descris ca un „tânăr, neînfricat și voinic”, care este trimis să lupte în numele unor cauze politice și care sfârșește prin a-și pierde viața fără a realiza cu adevărat motivul pentru care a fost trimis să lupte.

De asemenea, poezia evidențiază patriotismul lui Vieru și iubirea sa față de Moldova și de poporul său. Într-unul dintre versuri, el spune „Sunt frate cu glontul ce i-a fost dat / Să dea din ţara mea celor de acasă”, sugerând că și el împărtășește suferința și sacrificiul soldaților din Moldova care sunt trimiși să lupte în numele țării lor.

De asemenea, poezia a devenit un simbol al opoziției împotriva războiului și a violenței, nu numai în Moldova, ci și în alte țări. Ea a fost inclusă în numeroase antologii de poezie și este adesea interpretată la ceremonii și evenimente care comemorează soldații care și-au pierdut viața în războaie.”

---

Am spus că am avut şi noi cultură,
Cultură veche, nu de festival.
Ce rău făcutu-ţi-am, lepădătură,
De-ţi tot ascuţi cuţitul criminal?!

Am spus că tot ce-i sfânt o să rămână,
Că Cineva veghează-al meu destin,
Că Eminescu-a scris doar în română,
În alfabetul nostru cel latin.

Am spus că Eminescu ne e scutul
Cel de lumină lină şi oţel,
Că este rău să ne uităm trecutul,
Că şi mai rău e să ocheşti în el;

Că-i fapt de josnicie şi ocară
Să duci un trai de cârtiţă râmând,
Să nu ştii ce se-ntâmplă pe afară
În vântul şi-n lumină sângerând;

Că nu e bine tot ce se întâmplă
Cu limba, cu istoria, cu noi.
De ce vrei să-mi înfigi un glonte-n tâmplă,
Turcitule, prăsit de vremuri noi?!

Nu inventez, cum spui, probleme
Şi nici dureri. Într-adevăr e rău.
Ci tu ai inventat un fel de steme
Cu spicul aplecat spre sacul tău.

Ascultă-mă! Întregul piept mi-e plin cu
Jăratecul durerii supărat.
Te şfichiuiesc cu varga: „na turbincu!”
Nu cer să fii de cracă spânzurat.

De-atâtea ori văzui a morţii coasă,
Jivine din hăţişuri m-au păscut,
Dar fiară nu-ntâlnii mai fioroasă –
Ce fel de mumă oare te-a născut?!

Şi cum de nu te potopeşte Nistrul
Cel care astăzi, din pricina ta,
Mi se arată-n inimă sinistru
Şi-ajuns-am a-l urî şi blestema.

Să lupt cu tine ori să-ţi iert păcatul,
Căci iată-avem înnemuriţi părinţi?!
Dar m-ai lovit în creştet cu placatul
Vroind să-mi vâri istorii noi în minţi.

Închei poemul şi îmi iert piticul,
Căci mi-au şoptit trei îngeri necorupţi:
„Pe-aista l-a fătat sub cer nimicul
Şi n-are nici un rost cu el să lupţi”.

„Nu-i chiar aşa”, aud cum îmi şopteşte
Un frate drag, un cântăreţ şoiman:
„Pe-aista nu-l ierta, ci ia-l în cleşte
Şi dă-l prin răzătoare ca pe hrean!”

Ci eu mă uit la fiii mei, la casă
Şi caut un răspuns în ochii lor.
Şi-atâta suferinţă mă apăsă
Şi nu de glonte, ci de jale mor.

Noi nu ucidem! Noi prin suferinţă
Eroi, martiri, profeţi şi sfinţi suntem.
Din ea: din suferinţă-şi ia fiinţă
Vecia-n care credem şi cântăm.

Rezumat extins la poezia Glontele internaţionalist de Grigore Vieru

Poezia „Glontele internaționalist” de Grigore Vieru, scrisă în anul 1975, este o lucrare emblematică pentru literatura moldovenească contemporană. Poezia a fost inspirată de tragedia din Vietnam, fiind un protest împotriva războiului și a violenței.

În poezie, autorul descrie povestea unui glonț care este aruncat în Vietnam și care ajunge să-și găsească locul în mijlocul conflictului. Glonțul este personificat și își prezintă punctul de vedere asupra evenimentelor din jurul său, precum și asupra naturii umane și a războiului.

Autorul explorează teme precum durerea, suferința și moartea, dar și speranța și lupta pentru pace. În final, glonțul ajunge să fie aruncat în ocean, unde își găsește liniștea și își încheie călătoria.

În general, poezia lui Vieru a fost considerată un apel pentru pace, în timp ce stilul său liric și vizionar a fost admirat pentru frumusețea și intensitatea sa.