Fum de George Topârceanu

Un fapt interesant despre poezia „Fum” de George Topârceanu este că aceasta a fost scrisă în perioada interbelică din România, o perioadă marcată de schimbări sociale și culturale. Autorul a abordat în mod frecvent subiecte legate de fragilitatea vieții și de trecerea timpului în opera sa.

De-a lungul timpului, poezia „Fum” a fost interpretată în mai multe moduri. Unii critici literari au văzut-o ca o meditație asupra fragilității vieții și a efemerității timpului, în timp ce alții au interpretat-o ca o denunțare a superficialității și a trăirii într-un mod mecanic și fără sens.

Poezia a fost adesea recitată și interpretată de către artiști și poeți din România, precum Alexandru Andrieș, Ioan Gyuri Pascu sau Paula Seling. Aceștia au adus poezia în atenția publicului larg, contribuind la popularitatea și la aprecierea sa.

În prezent, poezia „Fum” rămâne una dintre cele mai cunoscute și apreciate poezii ale lui George Topârceanu, fiind recunoscută pentru abordarea profundă și introspectivă a subiectului fragilității vieții și a trecerii efemere a timpului.

---

Vis albastru al Naturii!
Cum se-nalţă-ncet din sfera
Pământeştilor combustii, spre azur,
Spre Infinit,
Cu podoabe ireale decorează atmosfera
Anunţând Nemărginirii opera unui chibrit.

Colonade fără număr leagă cerul cu pământul
Şi-n ogeagurile albe stau înfipte…
Dar acum
Peste case, ca o mare de lumină, trece vântul
Spulberând arhitectura colonadelor de fum.

Din cădelniţi şi din pipe prin văzduh se întretaie
Fum albastru de tămâie
Cu fum galben de tutun,
Ori pluteşte-n trâmbe albe peste câmpuri de bătaie
Fumul sângelui şi-al morţii,
Fumul gurilor de tun…

Alteori, din mari dezastre izvorăşte ca un fluviu,
Dar cu aceeaşi nepăsare îl primeşte cerul trist:
Din incendiile Romei,
Din Stambul
Sau din Vezuviu,
Din altarele lui Buda sau din templele lui Crist.

Orientul îşi înalţă fumul greu de mirodenii:
Visul pagodelor albe şi-al fachirilor gângavi.
Miazănoapte, ceaţa deasă care-nchipuie vedenii,
Iar Apusul, fum de fabrici,
Jertfa turmelor de sclavi.

Sus, în spaţii reci, adună cataracte de zăpadă.
Lungi corăbii, la hotarul infinitului, străbat
Altitudini glaciale care-amestecă grămadă
Cu buhai de pe Negoiul aburii din Eufrat.

Sunt acolo scări înalte, străvezii ca floarea spumii.
Dar cu ochii către ele, în zadar aştepţi mereu
Să se clatine azurul din catapiteazma lumii
Şi pe treptele de marmur să coboare Dumnezeu…

Fum! Învăluie pământul ca să-l apere de soare.
Fum! Cu-ncetul ne cuprinde şi ne strânge ca un zid
Şi ne-năbuşe de veacuri în rotundă închisoare
Cu ferestre de lumină care nu se mai deschid.

Rezumat extins la poezia Fum de George Topârceanu

Poezia „Fum” de George Topârceanu este o meditație profundă asupra fragilității vieții umane și a trecerii efemere a timpului. Aceasta sugerează că, precum fumul care se ridică în aer, viața noastră este trecătoare și fragilă.

În prima strofă, autorul descrie imaginea fumului care se ridică în aer, sugerând că acesta este o metaforă pentru trecerea efemeră a timpului și pentru fragilitatea vieții umane. El subliniază faptul că viața noastră este trecătoare și că trebuie să o trăim în prezent, deoarece orice clipă poate fi ultima.

În a doua strofă, Topârceanu explorează tema morții, sugerând că aceasta este inevitabilă și că toți suntem sortiți să ajungem într-un final acolo. El subliniază că, precum fumul, viața noastră se risipește și dispare, iar noi trebuie să fim conștienți de această realitate.

În final, autorul concluzionează că viața noastră este fragilă și trecătoare, dar că putem găsi sens și valoare în ea prin intermediul iubirii și a trăirii în prezent. El sugerează că trebuie să ne trăim viața cu înțelepciune și cu intenție, deoarece fiecare clipă contează și poate fi ultima.

În general, poezia „Fum” de George Topârceanu reprezintă o meditație profundă asupra fragilității vieții umane și a trecerii efemere a timpului. Autorul abordează subiectul într-o manieră sensibilă și introspectivă, sugerând că trebuie să fim conștienți de trecerea timpului și de fragilitatea vieții noastre, dar că putem găsi sens și valoare prin intermediul iubirii și a trăirii în prezent.