Fragment II de George Coşbuc

„Poezia Fragment II” de George Coșbuc face parte din volumul său de poezii intitulat „Balade și idile”, publicat în 1893. Este o poezie lirică care prezintă o meditație asupra trecerii timpului și a inevitabilității morții.

În poezie, poetul își exprimă dorința de a avea o viață lungă și plină de bucurii, dar în același timp recunoaște că viața este efemeră și trecătoare. El meditează asupra fragilității umane și a faptului că oricât de mult ne-am strădui să ne îndeplinim dorințele și să ne construim un viitor, totul poate fi distrus într-o clipă.

Poezia este scrisă într-un ton introspectiv și melancolic, iar ritmul lent și cadențat sugerează calmul și seriozitatea meditației poetului. Coșbuc folosește imagini precum „florile din grădină, zâmbind, îmi spun rând pe rând: / „treci, și eu am trecut, treci, treci, și tu vei fi uitat”” pentru a sublinia trecerea inevitabilă a timpului.

În vale văd căscioara cu streşină de brad;
Aud, târziu prin noapte, pâraiele ce cad
Cu vuiet de pe dealuri; şi-ntinsele păduri
În cor îşi cântă doina, cu zeci de mii de guri.
Acum un trăsnet frânge cu hohot repetat
Un brad din faţa casei.
 
De vuiet deşteptat
Tresar şi-n chinul spaimei fiorii mă cuprind
Că nu te văd prin casă. Dar iată, vii zâmbind,
Şi caldă-ţi simt suflarea, pe-obrazul rece-al meu.
– „De ce să-ţi fie frică? E sfântul Dumnezeu
Din cer, şi-acum vorbeşte cu brazii pe pământ
A lui e şi furtuna, şi-a lui, iubite, sânt
Şi brazii. Şi nu face el rău la ce-i al lui…”
Parcă ştiam eu asta, şi nu-ndrăzneam s-o spui!
De ce să-mi fie frică?
 
Te pleci şi mă dezmierzi;
De drag, o, dragă mamă, mă afli şi mă pierzi
Din ochi; îmi iei o mână şi-n mâna ta o strângi
Şi-mi faci cu dânsa cruce pe piept, şi parcă plângi.
Iar azi tu plângi într-una… Ori poate-aşa cred eu,
Căci azi tu-mi eşti departe, şi tu, şi Dumnezeu!

Rezumat extins la poezia Fragment II de George Coşbuc

Poezia „Fragment II” de George Coșbuc este o poezie filozofică, care vorbește despre frumusețea efemeră a vieții și despre inevitabilitatea morții.

În prima strofă, autorul face referire la frumusețea naturii și la trecerea timpului, care duce la transformarea acesteia. El remarcă faptul că, deși trăim într-o lume care este în continuă schimbare, noi înșine suntem doar niște trecători, iar ceea ce lăsăm în urmă este doar amintirea noastră.

În a doua strofă, Coșbuc se referă la moarte ca la o trecere în altă dimensiune a existenței și la faptul că aceasta este inevitabilă pentru toți oamenii. El subliniază că fiecare moment al vieții este valoros și trebuie trăit intens, deoarece nu știm niciodată când va veni momentul sfârșitului.

În final, autorul își exprimă dorința de a fi amintit și după moarte, prin cuvintele pe care le-a lăsat în urmă, cu toate că acestea sunt doar un fragment din întreaga sa existență.

În ansamblu, poezia „Fragment II” vorbește despre efemeritatea vieții și despre importanța de a trăi fiecare moment intens, întrucât acestea sunt cele mai importante lucruri pe care le putem lăsa în urmă.