Fluierul de Vasile Alecsandri

Un fapt interesant despre poezia „Fluierul” de Vasile Alecsandri este că aceasta a fost publicată pentru prima dată în anul 1860 în volumul său de versuri intitulat „Doine și Lăcrimioare”. Poezia a devenit foarte populară în rândul cititorilor și a fost recunoscută ca una dintre cele mai reprezentative poezii ale lui Vasile Alecsandri, care exprimă frumusețea naturii și a muzicii.

Poezia a fost adesea interpretată ca o alegorie a armoniei și a conexiunii cu natura și a inspirat mulți artiști și scriitori de-a lungul timpului. De asemenea, poezia a fost inclusă în manualele școlare și a contribuit la formarea și consolidarea identității culturale românești, în special în mediile rurale și tradiționaliste.

---

În poiana verde am găsit un fluier
Şi i-am zis în treacăt: „O! Fluier pierdut,
Ai avut odată mult maestru şuier
Care uimea lumea, ş-acuma eşti tăcut.
 
Astfel şi poetul viu în tinereţea
Gingaş, cu iubire, dulce a cântat,
Dar i-a plecat fruntea tristă bătrâneţea
Şi i s-a stins glasul ş-a rămas uitat.”
 
Fluierul răspunde: „Frate, frăţioare,
A sosit amurgul, jalea ne-a cuprins,
Dar a noastră soartă e mulţumitoare;
Am cântat o doină, şi e de ajuns.”

Rezumat extins la poezia Fluierul de Vasile Alecsandri

Poezia „Fluierul” de Vasile Alecsandri este un poem liric care descrie o scenă rurală și romantică, inspirată de sunetul unui fluier.

În prima strofă, poetul descrie sunetul unui fluier care răsună prin văi și coline și care aduce liniște și pace în sufletele celor care îl ascultă. El simte că acest sunet este o expresie a frumuseții și a naturii și că aduce oamenii împreună prin simțul comun al frumuseții.

În a doua strofă, poetul face referire la imaginea unui băiat care cântă la fluier în vârful unei dealuri. El simte că acest băiat este un simbol al vieții și al bucuriei și că prin muzica sa, reușește să aducă oamenii împreună și să le ofere momente de fericire și bucurie.

În strofa a treia, poetul descrie natura din jurul băiatului care cântă la fluier, evidențiind frumusețea și splendoarea acestora. El simte că natura este un simbol al vieții și al armoniei și că prin muzica sa, băiatul reușește să aducă oamenii mai aproape de ea și să le ofere ocazia de a se conecta cu frumusețea și cu armonia.

În ultima strofă, poetul își exprimă dorința de a se alătura băiatului care cântă la fluier și de a se bucura împreună de frumusețea și liniștea naturii. El simte că acest loc este un refugiu pentru sufletul său și că îi oferă ocazia de a se conecta cu natura și de a se bucura de frumusețea ei.

În concluzie, poezia „Fluierul” de Vasile Alecsandri este un omagiu adus frumuseții naturii și a muzicii, văzute ca două elemente fundamentale ale vieții și ale umanității. Poetul descrie sunetul unui fluier care aduce liniște și pace, o scenă rurală și romantică, care simbolizează viața și frumusețea naturii, și exprimă dorința de a se alătura băiatului care cântă la fluier și de a se bucura împreună de frumusețea și liniștea naturii.