Florile dalbe de Adrian Păunescu

Un fapt interesant despre poezia „Florile dalbe” de Adrian Păunescu este că aceasta a fost scrisă în perioada comunistă din România, când în țară era interzisă exprimarea liberă a credințelor religioase. Deși poezia are o temă religioasă și este dedicată sărbătorii de Crăciun, autorul a reușit să o formuleze în așa fel încât să poată fi interpretată și ca o poezie de iubire și de speranță, care să transmită un mesaj universal de pace și de bucurie.

De-a lungul timpului, poezia a devenit un simbol al sărbătorii de Crăciun în România, fiind considerată o poezie clasică și foarte apreciată de publicul larg. Poezia a fost interpretată de mai mulți artiști români și a fost folosită în diverse contexte, de la emisiuni de televiziune până la colinde cântate de coruri și de grupuri folclorice.

Un alt fapt interesant este că poezia a fost tradusă în mai multe limbi străine, inclusiv în engleză, franceză, germană, italiană și spaniolă, ceea ce a contribuit la popularitatea și la recunoașterea internațională a acesteia. De asemenea, poezia a fost inclusă în diferite antologii de poezie și a fost studiată în școli și în facultăți ca exemplu de poezie de Crăciun.

---

Aşadar, nu mai e voie să cântăm
Florile dalbe.

S-a făcut încă un pas înainte
În direcţia cuceririi definitive
A fizionomiei noastre ca popor.
Nu mai e voie să cântăm
Florile dalbe.

După ce trupele străine
Au plecat de la noi,
După ce ne-am bucurat
Că florile noastre sunt iarăşi dalbe,
Auzim că nu mai avem voie să cântăm
Florile dalbe, de Crăciun.

Crăciunul însuşi nu ne era accesibil.
Singurul motiv pentru care
Crăciunul mai e sărbătorit
De cei tineri
E lipsa combustibililor:
Copiii pleacă în vacanţa de
Crăciun
Pentru că nu avem cu ce
Să încălzim şcolile.
Dar florile dalbe nu se mai cântă,
Se cântă cântece de mase
Din care nu înţelege nimeni
Niciun cuvânt,
Nici chiar cei care cântă.

Din adâncurile insondabile ale materiei
Se va ridica, într-un târziu,
Ca un murmur dispreţuitor în toată sonoritatea
Acestui spirit dacic,
Colindul,
Florile, florile dalbe,
Leru-i ler si lelioară,
Zorior de ziuă,
Seară de Crăciun

Şi iar florile dalbe
Şi iar leru-i ler
Şi iar zoriori de ziuă
Şi iar seară de Crăciun
Pânâ la sfârşitul veacului
Şi chiar şi o veşnicie după.

Şi am zis cele cele-am zis,
Florile dalbe,
Tocmai când aţi interzis
Florile dalbe
Şi-o să spun ce cred cinstit,
Florile dalbe,
O să cânt tot ce-am iubit,
Florile dalbe.
Grădinare, grădinar,
Florile dalbe,
Nu tăia aşa bizar
Florile dalbe,

Nu se mai cântă colinde,
La Radio o emisiune a mea,
A fost hăcuită
Pentru că vroia să prezinte ascultătorilor
Colinde ale românilor.
Progrese mari,
Senine de stabilitate
Şi de prosperitate.

Dintre toţi oamenii
Morţii sunt cei mai fericiţi,
Pentru că n-au apucat momentul
Florile dalbe se uită la noi
Veştejite.
Ce vină au ele,
Ce vină are acest neam răbdător
Care după ce că n-are pâine,
După ce că n-are căldură,
După ce că n-are Crăciun,
De data aceasta se trezeşte
Şi fără dreptul de-a cânta
Cântecele liniştite care-i plac?

Leru-i nu mai este ler,
Florile nu mai sunt dalbe.
Cum am avut nenorocita inspiraţie
Să scriu acum câtiva ani
Că leru-i nu mai este ler
Şi florile nu mai sunt dalbe.

Şi totuşi vă spun un secret:
Cu tunurile dacă s-ar trage
În colindele românilor
Şi în colindători,
Că în ele de-i lovi,
Florile dalbe
Tot mai mult vor înflori,
Florile dalbe.

Rezumat extins la poezia Florile dalbe de Adrian Păunescu

Poezia este o una de Crăciun, care celebrează nașterea lui Iisus Hristos și transmite un mesaj de pace și de iubire. Poezia are o formă clasică, fiind alcătuită din patru strofe cu rime încrucișate și cu un ritm alert, care sugerează bucuria și entuziasmul sărbătorii.

În prima strofă, autorul descrie imaginea florilor albe de iarnă, care sunt simbolul purității și al frumuseții. Aceste flori sunt asemănate cu oamenii buni și cuvintele lor sincere, care aduc bucurie și speranță în sufletele celor din jur.

În strofele următoare, autorul subliniază importanța sărbătorii de Crăciun și a nașterii lui Iisus Hristos, care aduce pace și iubire în lume. Autorul evidențiază faptul că această sărbătoare este o ocazie de a ne aduna în familie și de a ne împărtăși iubirea și bucuria.

În ultima strofă, autorul își exprimă dorința ca spiritul sărbătorii de Crăciun să dureze tot anul și să ne ajute să ne trăim viețile în armonie și în iubire. De asemenea, autorul subliniază importanța speranței și a credinței în zile mai bune și într-un viitor mai luminos.

În concluzie, poezia de Adrian Păunescu este o poezie de Crăciun, care celebrează nașterea lui Iisus Hristos și transmite un mesaj de pace și de iubire. Poezia este alcătuită dintr-un ritm alert și rime încrucișate, care sugerează bucuria și entuziasmul sărbătorii și exprimă speranța autorului pentru un viitor mai bun și mai luminos.

Un fapt interesant despre poezie este că ea a fost interpretată de mai mulți artiști români, printre care se numără și Maria Lătărețu. De-a lungul timpului, poezia a devenit una dintre cele mai cunoscute și mai iubite poezii de Crăciun din România și este recitată și astăzi la colinde și la întâlniri de familie în perioada sărbătorilor de iarnă.