Floare la ureche de Otilia Cazimir

„Floare la ureche” este o poezie de Otilia Cazimir, publicată în volumul său de debut, „În grădina lui Gică” (1934). Poezia îi descrie pe copiii care se joacă pe uliță, fiecare având o floare în ureche, iar în final îi compară cu niște flori vii. Este o poezie plină de culoare și de mirosuri, care redă frumusețea copilăriei și a naturii într-un mod poetic.

Proaspătă şi sperioasă,
Rază nouă-mi intră-n casă.
Întârzie cu mirare
Peste prag, peste covoare,

Se ridică la fereastră
Ca să vadă ce-i în glastră,
Poleind cu aur dulce
Un mănunchi de busuioc
(Poate-şi caută un loc
Să se culce?)

Şi rămâne aninată,
Nebunatică şi vie,
De-o garoafă de hârtie
Ruptă şi decolorată.

Şi deodată, floarea veche
Râde, roşie ca para,
Că şi-a pus-o la ureche
Primăvara…

Rezumat extins la poezia Floare la ureche de Otilia Cazimir

Poezia „Floare la ureche” de Otilia Cazimir este o poezie de dragoste care vorbește despre sentimentele puternice ale unei fete pentru băiatul pe care îl iubește. Poezia este scrisă în versuri libere, iar ritmul său este dat de emoțiile personajelor, care se reflectă și în descrierea naturii din jurul lor.

În poezie, fata își dorește să arate dragostea ei pentru băiatul pe care îl iubește, purtând o floare la ureche, care să fie un simbol al iubirii și al atracției dintre ei. Ea se identifică cu natura, simțind că și ea este o parte din aceasta și că iubirea ei este la fel de puternică și de naturală ca și pământul și cerul.

Poezia este o expresie a dragostei sincere și puri între două ființe umane, care se îndrăgostesc și se simt conectate prin simboluri simple, dar puternice, precum o floare. Mesajul poeziei este acela că dragostea poate fi găsită în cele mai mici și mai simple lucruri, iar atunci când este adevărată, poate fi la fel de frumoasă și puternică ca și natura însăși.