Filozofia morții de Alexandru Macedonski

„Filozofia morții” este una dintre cele mai cunoscute poezii ale lui Alexandru Macedonski și a fost publicată pentru prima dată în 1881 în revista „Literatorul”. Poezia explorează ideea că moartea nu ar trebui să fie privită ca sfârșitul absolut, ci ca o transformare a sufletului și a existenței noastre.

Macedonski își prezintă propria filozofie a morții și susține că trăim într-un univers etern și că moartea nu înseamnă sfârșitul absolut al existenței noastre, ci doar o trecere către o altă formă de existență. Poezia este considerată una dintre cele mai importante lucrări ale perioadei de maturitate a lui Macedonski și a influențat mulți poeți și scriitori ulteriori, inclusiv Nichita Stănescu și Mircea Eliade.

Eu nu voi zice Morții c-o voce nențeleaptă
„Din mersul tău o clipă mai stai și mă așteaptă!”
Să-mi dau a mea suflare, oricând, sunt pregătit!
În ea e libertatea, și-n viață, e robia…
Cu brațele deschise ne-așteaptă Vecinicia…
Reintri iar în sânul din care ai ieșit!

Ea nu e-ngrozitoare cum unii vor să fie;
Privirea sa e lină ca bolta albăstrie.
În ea se oglindește întregul Nenceput!
Pe granița lumească e-o poartă triumfală,
Și flacăra din preajma-i de patime ne spală,
Iar sufletele noastre le curăță de lut!

De s-află vreun spirit lipsit de-a ei credință!
Atunci e demn de viață și demn de suferință!
A nu mai fi-nsemnează a nu mai suferi!
Pe legea mea! Mi-e silă să dorm, să beau și iară
Să-ncep același lucru din zi și până-n seară,
Să pot trăi, nu însă, să pot a și muri!

Dar ce e după moarte?… Mai este altă viață
Când sângele s-oprește de frigul ce-l îngheață?…
Un Nu ca să rostească ce om ar îndrăzni?…
Și moartea ce e oare?… — Un somn de-odihnă sfântă,
În care, lutul nostru, prin lut iar se frământă,
Suprema preschimbare să-și poată înlesni!

Hârtia dacă arde, cenușă este-o parte,
În fum ușor pe dată cealaltă se desparte;
Așa și corpul nostru din două e-ntocmit
La lut, rămâne lutul, de flori ca să-l brăzdeze,
Iar gazele prin aer se duc să-nvioreze
Aceleași elemente din care au ieșit!

Sfintelor umbre care-ați trecut,
Nu, voi prin moarte nu ați murit,
Trăiți în totul ce e văzut
Din nevăzutul unde-ați pierit;
Al vostru suflet este-n tot locul,
Zboară cu vântul, arde cu focul,
Se află-n frunza care-nverzește,
Șoptește-n apa ce șerpuiește,
Respiră-n floarea ce-mbălsămește,
În noi trăiește, trăim într-însu.
Mume cernite, ștergeți-vă plânsu,
Copiii voștri sunt tot cu voi!

Nu, nu se pierde-n lume nimic,
Nimic nu trece, totul e viu
Firul de iarbă oricât de mic
Ca și țărâna care-o să fiu!
Zadarnic piatra cea mormântală
Ne țintuiește sub umezeală;
Paseri pe dânsa vin de s-adapă;
Vântu-o izbește, ploaia o sapă!
Mușchiul o roade, timpul o crapă;
Cade-n rugină lacăt și toarte
Soldați ai țării, mergeți la moarte,
Veți fi-n tot locul, veți fi și-n noi!

Nu mă voi duce-n iad ca să cat
Pe câți din lume nălucă pier,
Și-n rai îmi pare prea depărtat,
Că-i lungă scara până la cer!
Ci-n două vițe tânăr unite
Voi afla inimi îndrăgostite,
Iar în răchite lăcrămătoare,
Poeți cu harpe dezmierdătoare,
Amante june în orice floare!
Mume,-ntr-acele tulpini puternici,
Și în stejarii de munți — eroi!

De moarte să se teamă ființa mărginită
Ce pune, ca să scape de-o vecinică ispită,
Sfârșitul veciniciei l-al traiului hotar;
Dar dincolo de groapă acei ce pot să vadă, –
De-ar fi pe-ale ei margini și gata ca să cadă, –
Ca mine, pentru Moarte, deșerte-acest pahar!

Rezumat extins la poezia Filozofia morții de Alexandru Macedonski

Poezia „Filozofia morții” de Alexandru Macedonski este un poem filozofic, care reflectă asupra trecerii timpului și a inevitabilității morții. Poezia este structurată în patru strofe, fiecare având câte patru versuri, și se axează pe ideea că moartea este un aspect fundamental al existenței umane.

În prima strofă, autorul subliniază caracterul inevitabil al morții și pune accentul pe faptul că aceasta reprezintă o lege a naturii, care se aplică tuturor ființelor vii. În cea de-a doua strofă, Macedonski subliniază importanța momentului prezent și necesitatea de a trăi fiecare clipă la intensitate maximă.

În a treia strofă, poetul își exprimă regretul că oamenii își pierd prea mult timp cu lucruri banale și ușor de uitat, în timp ce viața trece pe lângă ei. În final, ultima strofă este o invitație la acceptarea faptului că moartea face parte din ciclul natural al vieții și că nu trebuie să ne temem de ea, ci să ne concentrăm pe trăirea momentului prezent.

În ansamblu, „Filozofia morții” este o poezie profundă și introspectivă, care abordează un subiect universal și inevitabil. Macedonski reușește să transmită o stare de melancolie și introspecție, invitând cititorul să reflecteze asupra propriei existențe și asupra trecerii timpului.