Femeie a lumii de Adrian Păunescu

„Femeie a lumii” de Adrian Păunescu a fost scrisă în 1972, într-o perioadă în care rolul femeii în societate era încă subestimat și neapreciat în multe părți ale lumii. Poetul a dorit să sublinieze importanța femeii în viața de zi cu zi și în istoria umanității, deși acest lucru era adesea ignorat sau trecut cu vederea.

De asemenea, poezia „Femeie a lumii” a fost inclusă în volumul „Să nu-ți fie de rău”, publicat în 1984, care a fost interzis de regimul comunist din România pentru conținutul său considerat subversiv și anti-sistem. Cu toate acestea, volumul a fost răspândit în secret și a devenit extrem de popular, contribuind la popularitatea și notorietatea lui Adrian Păunescu ca poet și activist politic.

De fiecare dată
Când m-am apropiat de tine,
Femeie a lumii
Şi singurul ei fapt de ispravă,
Părea că eşti perfectă,
Părea că ţi-e bine,
Dar, femeie a lumii,
Totdeauna ai fost, totdeauna ai fost,
Obosită,
Pierdută,
Bolnavă,
Femeie a lumii
Şi singurul ei rost.
Ca la monumente
Veneam la tine
Să-ţi aduc flori
Şi cum mă apropiam
Prin fâşiile de tifon convalescente
Abia surâdeai
Şi începeai să mori,
Femeie a lumii
Printre noi,
Imbecilii nemuritori.
De fiecare dată, de fiecare dată,
Mi-ai fost promisă şi mi-ai fost furată,
Eu te trăgeam către cele şapte arte,
Moartea te trăgea către moarte.
Eu veneam la tine să mă fac sănătos
Şi trebuia să-ţi culeg cioburile de pe jos,
Femeie a lumii, cu toată făina
Foamei noastre în os.
Uite, m-apropii de tine,
Uite, mai încerc
Şi, vai, totdeauna ţi-a fost rău,
Şi, vai, niciodată nu-ţi va fi până la capăt bine.
în fiecare zi, sufletul tău
Aşteaptă să iasă din cerc,
Astăzi m-ai privit în ochi şi mi-ai zis:

Abia aştept să se termine toate o dată,
Şi te-mbrobonase roua unui vis,
Femeie a lumii, mereu vinovată.
Tu nu vezi
Că vârstele vieţii tale
Se succed fară milă,
Eu vin la tine ca la un monument
Şi tot eu
Te-mbolnăvesc
Şi te oblig să fii umilă.
Eu te îmbătrânesc
Şi eu te părăsesc,
Pe urmă, eu plâng
De singurătate
Şi simt sub umărul stâng
Că s-au adunat prea multe
Şi de toate.
De fiecare dată
Te vreau fată
Şi mă supăr
Şi te urăsc
Şi nu te iert
Că nu eşti decât o dată,
Deşi lăcomia mea e vinovată.
Femeie a lumii,
Totdeauna văduvă,
Chiar şi înainte de a fi măritată.
Am venit la tine, la monumentul tău
Să-ţi aduc flori
Şi să-ţi dau braţul
Să te ajut să cobori,
Să te sărbătoresc,
Femeie a lumii,
Ca toate fetele,
Şi să te pun
Să-mi cureţi pantalonii
Şi să-mi dai cu cremă ghetele
Cu care am trecut
Prin noroiul lumesc
Şi pe urmă să-ţi reproşez
Că nu te îngrijeşti de tine suficient,
Că trebuie să te porţi cu tine mai atent,
Că trebuie să mă ţii la distanţă
Cu oarecare talent.
Femeie a lumii,
Rană şi floare,
Singurul titlu urgent
Din toată
Publicistica
Întind mâna spre tine
Şi văd că eşti bolnavă,
Te doare capul,
N-ai poftă de mâncare,
Eşti palidă
Şi ai extremităţile reci,
Dumnezeule, ce obosită eşti,
Dumnezeule, cum te calc în picioare în fiecare zi,
Deşi noi ne-am născut
Spre a ne iubi.
Şi chiar ne şi iubim
Şi de ce să ne ferim să facem copii
Când într-o zi
Vom afla de la nepoţi
C-am îmbătrânit cu toţi?
Şi tu, care eşti mereu mai tânără
Decât mine,
Şi eu, care te fac să nu-ţi fie bine.
Noaptea aceasta mă furnică,
Gulerul cămăşii pe scaun
Singur se încheie,
Trebuie să mă ridic din pat,
Trebuie să te iau în braţe,
Trebuie să te salvez,
Dă-mi rana ta s-o port
Dă-mi rana ta, femeie.

Rezumat extins la poezia Femeie a lumii de Adrian Păunescu

Poezia „Femeie a lumii” de Adrian Păunescu este o declarație poetică de dragoste și admirație pentru femei și pentru rolul lor vital în lume. Poezia începe prin a sublinia importanța femeilor în istorie și în evoluția umanității, subliniind faptul că femeile au jucat mereu un rol important, chiar și atunci când nu erau recunoscute sau apreciate la justa lor valoare.

Poezia descrie femeia ca fiind un simbol al frumuseții, iubirii și dăruirii, dar și o forță vitală pentru menținerea echilibrului și armoniei în lume. Autorul vorbește despre importanța femeilor în viața sa personală, dar și în viața oamenilor în general, și sugerează că femeile sunt adesea ignorate sau subevaluate în lumea de azi.

Autorul subliniază că femeile trebuie să fie apreciate și respectate pentru contribuția lor valoroasă la dezvoltarea și evoluția societății și că ar trebui să li se acorde un loc mai important și mai vizibil în lumea modernă. Poezia îndeamnă cititorul să aprecieze femeile și să le trateze cu respect și iubire, pentru că ele reprezintă un simbol al vieții și al speranței în lume.

În final, poezia „Femeie a lumii” este o declarație poetică de dragoste și admirație pentru femei și pentru rolul lor vital în lume. Autorul subliniază importanța femeilor în istorie și în evoluția umanității, și sugerează că femeile ar trebui să primească mai multă apreciere și respect în lumea de azi. Poezia reprezintă o pledoarie pentru egalitatea de gen și pentru valorificarea contribuției valoroase pe care femeile o aduc la dezvoltarea și evoluția societății.