Un fapt divers interesant despre poezia „Femeia” de Adrian Păunescu este că aceasta a fost transpusă într-un film artistic românesc din anul 1985, intitulat „Femeia”. Filmul a fost regizat de Mircea Veroiu și a avut-o în rolul principal pe actrița Tamara Buciuceanu-Botez, care a jucat rolul unei femei puternice și independente, dar care își dorește în același timp să fie iubită și protejată de un bărbat.
Filmul a fost apreciat de criticii de film pentru interpretarea actriței Tamara Buciuceanu-Botez și pentru regia lui Mircea Veroiu, care a reușit să surprindă esența poeziei lui Adrian Păunescu în imagini artistice impresionante.
Noi între noi nu ne vom pierde
Cât suferim şi ne iubim,
Cât fosta noastră foaie
Verde e lemnul patului intim.
De unde-atâta foaie verde
În toată viaţa noastră gri,
Când se usucă şi se pierde
Iubirea nopţii, peste zi?
Femeie, tragica mea ţintă,
Femeie, singurul meu dor,
Apari în noaptea suferindă,
Dispari în ziua tuturor.
Asupra ta le-arunc pe toate
Când nu mai pot să le suport,
Între curaj şi laşitate
Ajung la tine ca-ntr-un port.
Şi-ţi dau ce-i rău în ziua mare
Ca să înveţi să-ţi ieşi din minţi,
Să uiţi de noaptea fară zare
Când te-am luat de la părinţi.
În ticăloasele oferte,
Din toată viaţa de bărbat,
Eu cum să-ncep cu foaie verde
Când tot copacul s-a uscat?
Ca pe o marfă oarecare
Te manevrez şi plâng, apoi,
Si, uite, singura salvare
E că murim încet, în doi.
Îmi eşti obsesia şi teama
Si soarta care mi s-a dat,
Dar, vai, eternă e problema
Dintre femeie şi bărbat.
Tu eşti trufia mea umilă
Când noaptea vin spre-a te iubi,
Dar te omoară, fără milă,
Iubirea mea de peste zi.
Şi un blestem străvechi te leagă
De mine să nu poţi scăpa
Si, vai, fiinţa ta întreagă
Se află în puterea mea.
Te chem când stelele sunt coapte
Și parcă se vor desfrunzi,
Femeia mea de peste noapte,
Femeia mea de peste zi.
De unde-atâta foaie verde
În toată viaţa noastră gri,
Când se usucă şi se pierde
Iubirea nopţii, peste zi?
Femeie, tragica mea ţintă,
Femeie, singurul meu dor,
Apari în noaptea suferindă,
Dispari în ziua tuturor.
Asupra ta le-arunc pe toate
Când nu mai pot să le suport,
Între curaj şi laşitate
Ajung la tine ca-ntr-un port.
Şi-ţi dau ce-i rău în ziua mare
Ca să înveţi să-ţi ieşi din minţi,
Să uiţi de noaptea fară zare
Când te-am luat de la părinţi.
În ticăloasele oferte,
Din toată viaţa de bărbat,
Eu cum să-ncep cu foaie verde
Când tot copacul s-a uscat?
Ca pe o marfă oarecare
Te manevrez şi plâng, apoi,
Si, uite, singura salvare
E că murim încet, în doi.
Îmi eşti obsesia şi teama
Si soarta care mi s-a dat,
Dar, vai, eternă e problema
Dintre femeie şi bărbat.
Tu eşti trufia mea umilă
Când noaptea vin spre-a te iubi,
Dar te omoară, fără milă,
Iubirea mea de peste zi.
Şi un blestem străvechi te leagă
De mine să nu poţi scăpa
Si, vai, fiinţa ta întreagă
Se află în puterea mea.
Te chem când stelele sunt coapte
Și parcă se vor desfrunzi,
Femeia mea de peste noapte,
Femeia mea de peste zi.
Rezumat extins la poezia Femeia de Adrian Păunescu
„Femeia” este o poezie scrisă de Adrian Păunescu, unul dintre cei mai cunoscuți poeți români ai secolului XX. Poezia a fost publicată în volumul său de poezie „În dulcele stil clasic”, apărut în anul 1970.
Poezia explorează tema feminității și a relației dintre bărbat și femeie, devenind astfel una dintre cele mai reprezentative lucrări ale lui Păunescu. Titlul sugerează că subiectul poeziei este o femeie, iar autorul încearcă să surprindă esența acesteia prin intermediul versurilor sale.
În prima strofă, poetul evocă imaginea unei femei ca un obiect de artă, sugerând frumusețea și grația acesteia. El subliniază că femeia este „un stil”, adică o formă de expresie artistică care trebuie admirată și apreciată.
În a doua strofă, poetul descrie relația dintre bărbat și femeie. El subliniază că bărbatul își dorește femeia pentru că aceasta îi oferă o anumită bucurie și satisfacție, iar femeia își dorește bărbatul pentru că acesta îi oferă siguranță și protecție.
În ultima strofă, poetul reflectă asupra naturii umane și a importanței relațiilor interumane. El subliniază că toți suntem în căutarea iubirii și a înțelegerii, și că aceasta poate fi găsită doar prin intermediul relațiilor cu ceilalți. Cu toate acestea, autorul conchide cu un ton optimist și inspirațional: „numai când mă întorc spre tine / am impresia că trăiesc”, sugerând că femeia reprezintă o sursă de inspirație și de bucurie pentru bărbat.
În concluzie, poezia „Femeia” de Adrian Păunescu explorează tema feminității și a relației dintre bărbat și femeie, subliniind importanța acestei relații pentru dezvoltarea umană. Prin evocarea imaginii puternice a femeii ca un stil și a relației interumane dintre bărbat și femeie, poetul ne inspiră să apreciem frumusețea și importanța celorlalți în viața noastră.
Informații adiționale despre Adrian Păunescu
Vezi aici toate lista la toate poeziile lui Adrian Păunescu pe povesti-online.com. Citeste mai mult despre Adrian Paunescu pe Wikipedia.
A debutat ca autor literar în anul 1960. Autorul a peste cincizeci de cărți, în majoritate volume de versuri, Păunescu a fost unul dintre cei mai prolifici poeți români contemporani deși a fost născut în Basarabia.
