Femei nefericite ale lumii – Adrian Păunescu

Un fapt divers interesant despre poezia „Femei nefericite ale lumii” de Adrian Păunescu este că aceasta a inspirat o piesă muzicală rock a trupei românești Iris, intitulată „Femei nefericite”.

Piesa a fost inclusă pe albumul trupei „Iris II” din 1985 și a devenit foarte populară în România, reușind să sensibilizeze opinia publică cu privire la situația femeilor în lume. Interpretarea puternică a solistului Nelu Dumitrescu și versurile incisive au făcut din această piesă una dintre cele mai apreciate și influente piese muzicale din istoria rock-ului românesc.

---

În ce măcelărie fără milă,
În ce prăpăd fără identitate
Ajungeți, după noaptea nunții voastre,
Ca niște îngere sacrificate?

Ați fost și voi copiii de lumină
Ai unor bieți părinți fără putere
Și s-au topit muncind ca să vă crească
Și-au și murit, la vămile severe.

Vă mângâiau pe frunte și pe plete
Și calciu v-aduceau, s-aveți în oase,
Ca norocoși părinți ai unor fete
Cuminți și credincioase, și frumoase.

N-ați fost născute pentru umilință
Și, totuși, câte ați trăit în viață,
Acum, și în bordeluri, și-n familii,
Bărbați străini bătaia vă învață.

Și vi se face dor de-un strop de milă,
Din lacrimile tatii și-ale mumii,
Pe mâna cui ați încăput, cu timpul,
Femei nefericite ale lumii?

În zilnicul turnir al unor bestii
Se cheltuie și moare fiecare,
Ca într-o zi să vă-nțelegeți, toate,
Că nașteți victime și nașteți fiare.

Un surd miros de sânge pretutindeni,
Între chilii, căscioare și haremuri
Și-n somn voi auziți, în nopti de veghe,
Cum plâng părinți, de dincolo de vremuri.

Un circuit de-a pururea jertfelnic,
Din mame sunteți mame pentru mame,
Ca să aflați că astăzi și în codri
Cerboaicelor li-i dor, mai mult ca foame.

În paradoxuri fără de rușine,
Iubirea v-a-nrobit pe fiecare,
Că vi s-a dat pedeapsa de a naște
Bărbații care cresc să vă omoare.

Și v-am iubit și v-am cerut iubirea,
Și v-am răpit și tatălui și mumii,
Și-acum vă condamnăm la moarte lentă,
Femei nefericite ale lumii.

Rezumat extins la poezia Femei nefericite ale lumii – Adrian Păunescu

„Femei nefericite ale lumii” este o poezie scrisă de Adrian Păunescu, unul dintre cei mai importanți poeți români ai secolului XX. Poezia a fost publicată în volumul său de poezie „Focuri vii de dragoste”, apărut în anul 1973.

Poezia explorează tema nefericirii femeilor în lumea contemporană și a condiției lor sociale. Autorul încearcă să surprindă durerea și suferința femeilor din întreaga lume, care sunt supuse discriminării și opresiunii în diferite forme.

În prima strofă, poetul evocă imaginea femeilor care sunt nefericite și care plâng pentru soarta lor. El subliniază că acestea sunt „sculptate în istorie”, adică sunt parte a unei realități istorice care se repetă în diferite forme.

În a doua strofă, poetul descrie condiția femeilor în lumea contemporană. El subliniază că acestea sunt supuse discriminării și opresiunii, indiferent de cultura sau de regimul politic din care fac parte. Autorul subliniază că femeile sunt considerate de multe ori inferioare bărbaților și că li se refuză drepturile și libertățile fundamentale.

În ultima strofă, poetul reflectă asupra naturii umane și a responsabilității noastre de a face schimbări în lume. El subliniază că toți suntem responsabili pentru situația femeilor nefericite din lume și că trebuie să facem schimbări pentru a le oferi drepturile și libertățile cuvenite. Cu toate acestea, autorul conchide cu un ton de dezamăgire: „și totuși, cum oprim această durere?”, sugerând că schimbarea este dificilă și că trebuie depuse eforturi pentru a ajunge la un echilibru.

În concluzie, poezia „Femei nefericite ale lumii” de Adrian Păunescu explorează tema nefericirii femeilor în lumea contemporană, subliniind discriminarea și opresiunea la care sunt supuse în diferite forme. Prin evocarea imaginii puternice a femeilor care plâng pentru soarta lor, poetul ne inspiră să fim conștienți de suferința lor și să facem schimbări pentru a le oferi drepturile și libertățile cuvenite.