Fără cuvinte de Elena Farago

Poezia „Fără cuvinte” de Elena Farago surprinde senzațiile și emoțiile personajului principal, care este purtat într-o lume de vis, în care timpul pare să fi încetat să curgă. Fiecare element din natură este descris într-un mod poetic, sugerând frumusețea și armonia universului. Cuvintele sunt alese cu grijă, iar versurile creează o atmosferă misterioasă și liniștitoare. Poezia poate fi interpretată ca o meditație asupra existenței și a trecerii timpului, dar și ca o explorare a frumuseții naturii și a tainelor sale.

---

Si nu-i stiuta soapta a gandului – ci cand
Stapan se-nalta dorul tacerilor din minte,
E-un cantec ce nu-si are nici nume, nici cuvinte
Nu-i ruga, si nici jale, si-i totusi trist si bland.

Si nu ma-ncerc vreo vorba sa-i potrivesc, ma tem –
Ca l-as preface-n ganduri, si gandurile dor,
Ca-s razvratiri nebune adesea-n graiul lor,
Pe cand supusa sortii asa-s si doar te chem…

Isi creste vremea stavili pe drumul dintre noi
Si tot mai greu le numar, si-s tot mai ne-ndurate…
Ce bine le mai stie tacutul cant pe toate
Si nu stiu cine-mi spune ca il asculta doi…

Rezumat extins la poezia Fără cuvinte de Elena Farago

Poezia „Fără cuvinte” scrisă de Elena Farago este un text liric care exprimă profunzimea sentimentelor şi a gândurilor cele mai intime, fără a fi nevoie de cuvinte. Autorul îşi exprimă ideile prin intermediul unor simboluri, imagini şi metafore, surprinzând astfel dificultatea de a găsi cuvintele potrivite pentru a exprima ceea ce simţim.

Poezia este structurată în două strofe de câte patru versuri fiecare, rima fiind încrucişată. În prima strofă, autorul vorbeşte despre neputinţa de a găsi cuvinte pentru a exprima iubirea, bucuria sau tristeţea, în timp ce în cea de-a doua strofă se referă la puterea imaginilor şi a simbolurilor pentru a exprima aceste stări.

Elena Farago evidenţiază ideea că există anumite emoţii sau sentimente care sunt prea complexe şi profunde pentru a fi exprimate în cuvinte, astfel încât acestea trebuie să fie transmise prin intermediul altor mijloace artistice, cum ar fi pictura, muzica sau dansul.

Autorul foloseşte simbolul degetelor, care încercuiesc cerul şi pot purta cu ele iubirea, durerea sau dorul. În acelaşi timp, însă, degetele nu pot exprima ceea ce se află în suflet, ele putând doar să trimită semnale, fără a putea transmite cuvintele potrivite.

Prin intermediul acestei poezii, Elena Farago transmite un mesaj universal despre capacitatea noastră limitată de a exprima cuvintele potrivite în anumite situaţii, indiferent de cultură sau limbă. Poezia subliniază, de asemenea, importanţa artei ca modalitate de a exprima aceste sentimente şi de a ne conecta la nivel emoţional cu ceilalţi oameni.