Fântâna de Alexandru Macedonski

„Fântâna” este o poezie simbolistă a lui Alexandru Macedonski, publicată în 1893. În această poezie, autorul descrie o fântână veche din grădina casei sale și meditează asupra semnificației acesteia, ajungând la concluzia că aceasta este o reprezentare a vieții umane. El compară apa care curge din fântână cu viața care trece și își exprimă regretul că omul nu poate să oprească timpul.

Un fapt interesant despre această poezie este că, în ciuda faptului că este considerată o capodoperă a simbolismului românesc, ea a fost criticată de mulți contemporani ai lui Macedonski pentru limbajul său neobișnuit și complex. Totuși, astăzi este considerată una dintre cele mai importante creații poetice ale lui Alexandru Macedonski.

---

I

Cunosc o fântână pe valea umbrită
Un grangur de aur cântând m-a-ndemnat
S-adorm între frunze de plopi şi răchită,
Să uit de oraşul în care-am oftat.

Pe valea umbrită cunosc o fântână
O mierlă cu care de vorbă am stat,
Aflând că durerea o sufăr stăpână,
A râs cât se poate, iar eu am oftat…

Pe valea umbrită cunosc o fântână.

II

Prin frunze ascunsă albeşte pe vale
În lume ce caut şi ce-am căutat?
De mine mi-e jale, de alţii mi-e jale…
Oh! grangur de aur cu viers neuitat!

Albeşte pe vale prin frunze ascunsă
Izvorul ei curge de zori sărutat,
Dar e a mea soartă la culme ajunsă…
Oh! tainică mierlă cu râs neuitat!

Fântâna sub frunze albeşte ascunsă.

Rezumat extins la poezia Fântâna de Alexandru Macedonski

Poezia „Fântâna” a lui Alexandru Macedonski a fost publicată pentru prima dată în anul 1880 și face parte din volumul „Flori sacre”. Poezia descrie o fântână, care simbolizează căutarea permanentă a omului pentru a găsi ceva care să îl împlinească. În versurile sale, Macedonski folosește un limbaj poetic foarte puternic, care îmbină elemente din natură cu cele ale sufletului uman.

Poezia începe cu o descriere a fântânii, care este așezată în mijlocul unei păduri și este „adâncă, întunecoasă și liniștită”. Autorul folosește cuvinte precum „hibernând”, „tăcută” și „închisă” pentru a accentua ideea de căutare și tăcere. În continuare, poetul vorbește despre apa din fântână, care este rece și limpede, dar care nu reușește să umple golul din sufletul omului.

Macedonski sugerează că oamenii tind să caute mereu ceva care să îi umple, dar niciun lucru din lumea exterioară nu poate satisface dorințele și nevoile noastre spirituale. În final, poetul ajunge la concluzia că singura cale de a găsi pacea interioară este prin auto-descoperire și introspecție.

Poezia „Fântâna” de Alexandru Macedonski poate fi interpretată ca o meditație asupra naturii umane și a condiției umane de a căuta mereu ceva mai mult decât ceea ce are deja. Prin metafora fântânii, poetul sugerează că doar auto-cunoașterea și acceptarea sinelui pot aduce împlinirea și liniștea interioară.