Fagurele din via bătrână de Adrian Păunescu

Poezia „Fagurele din via bătrână” de Adrian Păunescu este că aceasta a fost interpretată ca melodie de către trupa rock românească Iris, în albumul lor „Iris 2”. Melodia, intitulată „Fagurele”, a fost lansată în anul 1984, fiind una dintre cele mai cunoscute piese ale trupei.

Versurile melodiei păstrează tema poeziei originale a lui Păunescu, evocând trecerea timpului și fragilitatea vieții, dar aducând o notă de optimism și de luptă împotriva adversităților vieții. Melodia a avut un mare succes în România, fiind considerată un imn al generației anilor ’80 și un exemplu al rock-ului românesc.

---

Pe-un parapet de faguri suprapuși,
Albinele lucrează și se-ngână,
Scriind cinstit la proza lui Fănuș,
Că stupu-i nou și via e bătrână.

Ar fi ceva, de nu ar fi mai mult,
Din fagure în fagure, cuvinte,
Întregul stup c-un vuiet și-un tumult,
Iar strugurii și-l tot aduc aminte.

Bătrână-i via, de pe când cocea,
Recolta ei, la sân de fată mare,
Iar stupul, care zumzăie în ea,
Îi scrie lui Fănuș câte-o lucrare.

Un confident al lui l-a demascat,
El însuși e constrâns acum să știe
Că proza lui e-un dulce plagiat
După un fagur murmurând în vie.

Stupar bătrân, nici mască nu mai porți!
E-adevărat că fața ta îți vine,
Dar, astăzi, pentru vii și pentru morți,
Mai umple via noastră cu albine.

Dă fagurilor tăi un nou impuls,
La vârsta când alcool devine mierea,
Și ce frumos albinele te-au smuls,
Din locul tău, să pleci spre nicăierea.

Și să ne mai gândim și la cei duși,
Să punem vița să-i încoroneze,
Și pudic brâu să-i facem lui Fănuș,
Pe vatra îndelungei lui asceze.

Stuparule, ce fel de griji te rod,
Au nu cumva ai decretat, deodată,
Să treacă toate viile la rod
Și apa să ne fie confiscată?

Noi credem, și acum, în mierea ta
Și-n distilarea viilor bătrâne,
Ce crezi, Fănuș? Ce vreme va urma?
Și cu albinăritul cum rămâne?

Să ridicăm un stup spre univers?
Să ridicăm o vie pân-la stele?
Stuparul are încă mult de mers,
Dar toate încălțările i-s grele.

Albinele lucrează pentru el
Și viața îi filtrează seva pură,
Iar el, mereu întors, mereu rebel,
Tot ce iubește, spurcă-ntâi și-njură.

Frumoși nebuni ai marelui oraș,
Dați ochilor puterea să privească,
Fănuș e un stupar sinucigaș,
Intrat în stup și-n vie fără mască.

Rezumat extins la poezia Fagurele din via bătrână de Adrian Păunescu

„Fagurele din via bătrână” este o poezie scrisă de Adrian Păunescu, unul dintre cei mai importanți poeți și scriitori români ai secolului XX. Poezia a fost publicată în anul 1982 și face parte din volumul său de poezii intitulat „Cântec pentru ploaie”.

Poezia explorează tema trecerii timpului și a îmbătrânirii, subliniind faptul că viața este un proces continuu de schimbare și transformare. Titlul sugerează imaginea unui fagure de miere, simbol al bogăției și al rodniciei vieții.

În prima strofă, poetul descrie imaginea unei vie bătrâne, care este îmbătrânită și răvășită de vânt. El subliniază faptul că această imagine poate fi o sursă de învățare pentru noi, sugerând că putem învăța multe din ciclurile naturii și din transformarea continuă a vieții.

În a doua strofă, poetul sugerează că bogăția și rodnica vieții sunt reflectate în imaginea unui fagure de miere, care este plin de dulceață și miere. El subliniază faptul că acest fagure poate fi o sursă de bucurie și împlinire pentru noi, sugerând că putem găsi adevărata fericire prin aprecierea frumuseții și bogăției vieții.

În ultima strofă, poetul reflectă asupra naturii umane și asupra faptului că trecerea timpului ne schimbă și ne transformă. El sugerează că, deși suntem mereu în schimbare, putem găsi o formă de stabilitate și înțelegere prin conectarea cu trecutul și cu tradițiile noastre. Cu toate acestea, poetul conchide cu un ton trist și melancolic: „Căci viaţa-i un fagure,/ Şi dulceţea-i amară,/ Şi tot ce-ai visat a fi/ S-a dus cu mierea-amară”.

În concluzie, poezia „Fagurele din via bătrână” de Adrian Păunescu explorează tema trecerii timpului și a îmbătrânirii, subliniind faptul că viața este un proces continuu de schimbare și transformare. Prin evocarea imaginii puternice a unei vie bătrâne și a unui fagure de miere, poetul ne inspiră să ne conectăm cu ciclurile naturii și să apreciem frumusețea și bogăția vieții, indiferent de trecerea timpului.