Eu sunt eu de Adrian Păunescu

Poezia „Eu sunt eu” de Adrian Păunescu a devenit un simbol al mișcării hippie în România în anii ’70. În acea perioadă, tinerii români își manifestau adesea dorința de libertate și de exprimare personală prin intermediul muzicii rock și al vestimentației extravagante. Poezia „Eu sunt eu” a devenit un imn al acestui curent de gândire, prin sublinierea importanței identității și a sinelui. Poetul a devenit astfel un simbol al mișcării hippie, fiind perceput ca un poet al libertății și al expresiei personale. Această influență a poeziei a fost puternic resimțită și în perioada post-comunistă, când a fost percepută ca un simbol al luptei pentru libertate și democrație în România.

---

Trenuri somnoroase pleacă întrebând
Ce-i cu mine-n gară, ce-oi avea de gând,
Plec şi eu din gară şi tristeţea-mi port
Spre mirajul galben din aeroport.

Galbenă-i lumina, ochii mei sunt trişti,
Toţi privesc la mine ca la terorişti.
Unde-aş pune pasul liber şi corect,
Fără îndoială, aş părea suspect.

Şi pe zi ce trece lumea-i tot mai rea,
Când nu vreau nimica, crede că aş vrea.
Gara mă somează, iarba nu-mi dă loc,
Pe aeroporturi parcă aş da foc.

Încordarea-n lume a crescut cumplit,
Eu mă simt suspectul care a iubit,
Şi cu cât iubirea mi-o arăt firesc,
Cu atât toţi ceilalţi straniu mă privesc.

Am cocoaşă-n spate şi am mâini prea mari,
Ştergători de lacrimi am la ochelari,
Cum în lumea asta totul e cum nu-i,
Mă transform în altul fără voia lui.

Bat cu pumnu-n masă şi cu biciu-n cal,
Nu mai sunt patetic şi sentimental,
Fug râzând din gară la aeroport,
Un pistol cu apă într-o mână port.

Pun pistolu-n ceafă la aviator,
Nu crâcni, urmează ruta ta de zbor,
Ruta dumitale este ruta mea,
Dar eu sunt eu însumi, nu altcineva.

Vreau după acestea pe acest pământ
Să mă luaţi cu toţii drept ceea ce sunt,
Acum observ cât e de greu,
Să vă arăt că eu sunt eu.

Rezumat extins la poezia Eu sunt eu de Adrian Păunescu

„Eu sunt eu” este o poezie scrisă de Adrian Păunescu, unul dintre cei mai importanți poeți și scriitori români ai secolului XX. Poezia a fost publicată în anul 1971 și face parte din volumul său de poezii intitulat „Femeia unică”.

Poezia explorează tema identității și a sinelui, subliniind faptul că fiecare persoană este unică și că trebuie să se accepte și să se iubească așa cum este. Titlul sugerează ideea că poetul își afirmă identitatea și individualitatea, fără a fi influențat de opiniile sau de dorințele altora.

În prima strofă, poetul descrie imaginea sinelui său, subliniind faptul că acesta este unic și diferit de ceilalți. El sugerează că fiecare persoană are propriul set de valori și de experiențe, care îl definesc și îl fac să fie unic.

În a doua strofă, poetul subliniază faptul că identitatea noastră poate fi ușor influențată sau distorsionată de forțele externe, cum ar fi mass-media sau opinia publică. El sugerează că trebuie să ne protejăm autonomia și să ne iubim și să ne acceptăm așa cum suntem.

În ultima strofă, poetul reflectă asupra ideii că fiecare persoană este responsabilă pentru propriul său destin și trebuie să își găsească propriul drum în viață. El sugerează că fiecare persoană trebuie să își îndeplinească potențialul și să se bucure de fiecare moment al vieții.

În concluzie, poezia „Eu sunt eu” de Adrian Păunescu explorează tema identității și a sinelui, subliniind faptul că fiecare persoană este unică și diferită de ceilalți. Prin evocarea imaginii puternice a sinelui său și a ideii de a ne proteja autonomia și de a ne iubi și accepta așa cum suntem, poetul ne inspiră să ne căutăm propria identitate și să ne bucurăm de fiecare moment al vieții.