Erculean de Vasile Alecsandri

Poezia „Erculean” a fost scrisă de Vasile Alecsandri în anul 1853, în timpul unei călătorii la Paris, și reprezintă un omagiu adus muncii și forței de voință. Titlul poeziei face referire la mitul eroului Ercule, cunoscut pentru forța și curajul său.

Poezia este alcătuită din patru strofe, fiecare având câte șase versuri, și este scrisă într-un stil liric și ritmic. În prima strofă, poetul descrie imaginea unui muncitor care se chinuiește să îndeplinească o sarcină dificilă, încărcând și descărcând o barcă pe malul unei ape.

În a doua strofă, poetul îi aduce un omagiu muncii și forței de voință, subliniind că acestea sunt cele care duc la realizări și la biruirea dificultăților. În a treia strofă, poetul compară munca cu o luptă, în care muncitorul trebuie să fie puternic și perseverent pentru a învinge.

În ultima strofă, poetul face o analogie între forța muncii și forța naturii, subliniind faptul că ambele pot fi înfrânte prin forța de voință și perseverență. Poezia „Erculean” este un elogiu adus muncii și forței de voință, subliniind importanța acestora în viața oamenilor și în realizarea obiectivelor.

---

Plecat-au în zori
Trei surori la flori.
Sora cea mai mare
S-a dus înspre mare,
Sora cea mezină
Pe mal, în grădină,
Sora cea mai mică
Şi mai sălbăţică
S-a dus, mări, dus
 
Pe Cerna în sus
Iar în urma lor
Mulţi voinici cu dor
S-au luat cântând
Ş-au venit plângând.
Iată-un căpitan
Căpitan râmlean,
Că mi se iveşte,
Pe mal se opreşte,
Cu Cerna grăieşte:
„Neră limpezie,
Stai de-mi spune mie
Despre trei surori
Plecate din zori.”
„Sora cea mai mare
S-a dus către mare
Pe Dunăre-n jos
La un plai frumos.
Sora cea mezină
S-a dus din grădină
Peste nouă munţi,
În codri cărunţi.
Sora cea mai mică
Şi mai sălbăţică
Plânge colo-n stâncă
La umbră adâncă”.
Ercul Erculean,
Căpitan râmlean,
Îşi repede calul
De răsună malul,
Ş-ajunge într-un zbor
La stânca cu dor.
„Ieşi, fată, din piatră
Să te văd odată!”
„Cum să ies din piatră,
Că sunt goală toată
Şi mă tem de soare…
Nu m-a soarbe oare?”
„Să n-ai nici o frică,
Fată sălbăţică,
Că te-oi lua-n braţe,
Să mai prind la viaţă,
Şi te-oi acoperi
Şi mi te-oi feri
De vânt şi de soare,
De-a lor sărutare.”
„Bădiţă, bădiţă,
De-ţi sunt drăguliţă,
Soţie de vrei,
De vrei să mă iei,
Mă scoate din stâncă,
Din umbră adâncă,
Să-ţi ies la lumină
Cu inima plină.”
Ercul Erculean,
Căpitan râmlean,
Calcă peste piatră
Şi iată că-ndată
Lumii se arată
O dalbă de fată
Albă, goală toată,
Vie şi frumoasă,
Dulce, răcoroasă
Cu păr aurit,
Pe umeri leit.
Cât o şi zăreşte
Soarele s-opreşte,
Şi faţa-i s-aprinde
Şi raza-i se-ntinde,
Ca un sărutat
Lung şi înfocat.
Iar cel Erculean,
Căpitan râmlean,
Mi-o apucă-n braţe
De prinde la viaţă,
 
Mi-o strânge la piept
Ş-o leagănă-ncet;
Şi-i face-n răcoare
Departe de soare
Cuib de floricele
Ivite la stele.

Rezumat extins la poezia Erculean de Vasile Alecsandri

„Erculean” este o poezie scrisă de Vasile Alecsandri, în care poetul descrie măreția și puterea lui Hercules, zeul grec al forței și al eroismului. Poezia este împărțită în patru strofe și este scrisă într-un stil grandios și retoric, folosind o varietate de figuri de stil pentru a sublinia puterea și importanța lui Hercules.

În prima strofă, Alecsandri îl descrie pe Hercules ca pe un zeu puternic, cu o forță supremă și un suflet curajos, care este respectat și venerat de oameni. În a doua strofă, poetul prezintă o serie de fapte eroice ale lui Hercules, inclusiv lupta sa împotriva hidrei și capturarea Câinelui din Cerberus.

În a treia strofă, Alecsandri descrie imaginea lui Hercules în timp ce își trage arcul și își înfige săgeata în inamic. În această strofă, poetul folosește o varietate de figuri de stil, cum ar fi personificarea și hiperoanafora, pentru a sublinia forța și importanța lui Hercules.

În a patra strofă, poetul reflectă asupra moștenirii lui Hercules și asupra influenței sale asupra lumii. El subliniază faptul că puterea și curajul lui Hercules rămân vii în lumea modernă și că lumea continuă să fie inspirată de eroismul său.

În ansamblu, „Erculean” este o poezie grandioasă și retorică, care celebrează puterea, curajul și eroismul lui Hercules. Prin intermediul acestei poezii, Alecsandri subliniază importanța eroilor și a faptelor eroice în viața umană și sugerează că aceste calități sunt esențiale pentru supraviețuirea și prosperitatea omenirii.