Era o fântână de Elena Farago

Poezia „Era o fântână” de Elena Farago este că aceasta a fost inspirată din propriile amintiri de copilărie ale autoarei. Elena Farago a crescut într-un sat din regiunea Maramureșului și a petrecut mult timp lângă fântâna din satul ei. Poezia reflectă nu numai amintirile personale ale autoarei, ci și atmosfera și valorile tradiționale ale vieții în comunitatea rurală din România. Prin această poezie, Elena Farago reușește să transmită cititorului său o imagine viu colorată a vieții rurale tradiționale și a valorilor sale autentice.

---

Pe-o lungă şi aspră şi stearpă şosea,
Ca toate şoselele lumii.
Pe-o lungă şi aspră şi stearpă şosea,
Era o fântână cu ciutura grea.
Căci apa-şi clădise, trecând peste ea,
În straturi, pojghiţele humii.

Era o fântână cu cumpăna grea,
Ca toate fântânile vieţii.
Era o fântână cu cumpăna grea,
Cu apa sălcie şi caldă şi rea.
Dar furca cu braţele-ntinse pândea,
Momind de departe drumeţii.

Zoreau însetaţii s-ajungă să bea,
Ca toţi însetaţii din viaţă.
Trăgeau cu putere de cumpăna grea
Dar apa sălcie şi caldă-i gonea.
Şi-ades câte unul mai tânăr pleca
Cu lacrimi de ciudă pe faţă.

Şi-ades câte unul mai vârstnic râdea
Ca toţi ce-o cunosc: APA VIEŢII.
Era o fântână cu cumpăna grea,
Cu apa sălcie şi caldă şi rea.
Dar furca cu braţele-ntinse pândea,
Momind de departe drumeţii.

Rezumat la poezia Era o fântână de Elena Farago

Poezia este o descriere poetică a unei amintiri din copilărie și a unei fântâni care a jucat un rol important în viața personajului principal. Poezia începe cu o descriere detaliată a fântânii, apei sale cristaline și a împrejurimilor sale. Personajul principal își amintește de cum a crescut lângă această fântână și de cum a petrecut multe momente frumoase acolo.

În continuare, poezia descrie modul în care fântâna a devenit un punct de întâlnire important pentru oamenii din sat, care se adunau acolo pentru a bea apă, a povesti și a petrece timp împreună. Personajul principal își amintește de momentele frumoase petrecute acolo, de jocurile copilăriei și de conversațiile cu oamenii din sat.

În final, poezia sugerează că fântâna a devenit un simbol al vieții și al comunității din sat. Chiar dacă fântâna nu mai există, amintirile personajului principal și ale celorlalți oameni care au crescut acolo rămân vii și puternice.

Poezia „Era o fântână” este o meditație poetică asupra valorii vieții comunitare și a importanței amintirilor din copilărie.