Epistola Domnului Alexandru Donici, fabulist moldovean – Grigore Alexandrescu

Poezia „Epistola Domnului Alexandru Donici, fabulist moldovean” de Grigore Alexandrescu a fost scrisă ca o epistolă adresată lui Alexandru Donici, un important scriitor moldovean al secolului al XIX-lea, celebru pentru fablele sale. Alexandrescu îi exprimă admirația față de talentul și originalitatea lui Donici și își manifestă speranța că va putea să îl întâlnească într-o zi.

Este interesant de observat că această poezie a fost scrisă într-o epocă în care literatura română era încă sub influența literaturii ruse, iar mulți scriitori români se străduiau să imite stilul și temele literare ale marilor scriitori ruși. Cu toate acestea, Alexandrescu a reușit să își creeze propriul stil și să își afirme originalitatea în literatura română a vremii.

---

“Cum masori ti se masoara” este un proverb stiut:
Aste versuri, de lungimea celor ce tu mi-ai facut,
Sunt pornite sa-ti aduca ale mele multumiri,
Sunt raspuns la ale tale vrednici de cinste gândiri.
Nu stiu bine daca cerul, precum zici, m-a înzestrat
C-un talent ce mi se pare putin, slab, neînsemnat.
Dar iubesc talentu-acesta care tu îl pretuiesti;
Tot ce e mai sfânt, mai nobil, în duh, inimi oamenesti
Prin el ni se-nfatiseaza, si al binelui amor
Se aprinde la faclia unui geniu creator.
Pe acei ce mi-i dai pilda eu adesea i-am citit;
La o slava meritata cu mândrie m-am smerit;
Sa-i urmez este alt lucru; cinstea poate o doresc,
Dar a lui Torquato soarta nicidecum n-o pizmuiesc,
Am temeinice cuvinte: ma cunosc, ma simt prea mic
Si nevrednic sa iau urma unui mare mucenic.

Cred cu tine ca talentul ne e din cer daruit,
Ca e foc care se stinge daca nu va fi hranit.
Si de am o zi mai lina, un ceas bun de întâlnesc,
Cu placere a-l aprinde, a-i da hrana ma silesc.
Dar pe om si-a lui natura destul nu ai cercetat
De voiesti sa fiu ca râul care curge ne-ncetat.
Acel râu trece pe-o vale, pe câmpie, pintre flori,
Iar prin relele vietii e mai greu sa te strecori:
Prozaice umilinte nu pot a le înfrunta.

Tu vezi vremile de astazi. Te-ntreb daca muza ta,
Poftita la tribunale, ar merge sa dea cuvânt,
Sa spuie în buna proza de ce umbla dupa vânt:
De ti-ar zice judecata: “Fiindca-am aflat ca scrii,
Fiindca vorbesti cu norii si pui slove pe hârtii,
Adu versurile tale, avem pofta sa citim,
Si de n-ai atins pe nimeni noi osânda-ti marginim”.
Daca, zic, placeri de-acestea de l-ai tai ai fi cercat,
La atâtea dobitoace suflet oare ai fi dat?
Ai fi zis cu îndrazneala de-un vulpoi judecator
Ca îl vezi câteodata cu puf alb pe botisor,
Ca în cumpana dreptatii casul el l-a cumpanit,
Pâna ce prigonitorii cu nimic s-au pomenit?

La voi sunt mai domoli oameni, ei nu s-ating de nimic:
Aicea dau de nevoie, orice ma încerc sa zic.
De voi sa cânt eroismul bunilor nostri stramosi,
Aud o suta de glasuri: “Ce? noi suntem ticalosi?
Numai cei vechi îti plac tie? Prilejul s-a-nfatisat
Si noi dovezi de virtute, curaj nu am aratat?”
De laud vreun om de merit, vreun amploaiat cinstit,
“A! îmi zic de pe de laturi, pe noi acum te-ai pornit?
Laudând faptele bune, arati, si învederat,
Ca nu suntem de aceia! Pe noi tu ne-ai satirat!”
Caci dumnealor stiu prea bine, ca oameni care citesc,
Ca în lauda virtutii acei rai se osândesc.

De ar fi o multumire sa te vezi în tipar dat,
Si pe uliti câteodata cu degetul aratat,
S-auzi: asta e cutare! apoi eu te-as ferici
Pentru scrierile tale, ce iubesc a le citi,
Ale carora sujeturi, stil usor si lamurit
Au a fabulei placute merit netagaduit.
Sutu zice într-o carte ca în Grecia, de vrei,
Poti sa scrii orice îti place, fara vorbe si idei;
Multi din autorii nostri au acest talent dorit,
Cu locul, cu-mprejurarea, cu vremile potrivit.
Vad ca o duc foarte bine, si eu o sa-i imitez;
O sa-i întrec de se poate, nimic n-o sa mai lucrez;
Numai din vreme în vreme, ai sa afli ca traiesc
Si muzele din Moldova ca stiu sa le pretuiesc.

Rezumat extins la poezia Epistola. Domnului Alexandru Donici, fabulist moldovean – Grigore Alexandrescu

„Epistola. Domnului Alexandru Donici, fabulist moldovean” este o poezie scrisă de Grigore Alexandrescu, în care acesta îi adresează o scrisoare lui Alexandru Donici, celebrul fabulist moldovean.

În poezie, Alexandrescu îi exprimă admirația față de opera și talentul lui Donici, remarcând calitățile sale ca poet și moralist. De asemenea, îi transmite căldura și afecțiunea sa, menționându-i că este iubit și apreciat de toți cei care îi cunosc operele.

Poezia are un ton elogios și este scrisă într-o limbă frumoasă și elegantă, specifică stilului clasic al lui Alexandrescu. În același timp, autorul reușește să aducă la viață personalitatea și opera lui Donici, dând cititorului o imagine detaliată a acestuia.

„Epistola. Domnului Alexandru Donici, fabulist moldovean” este o pledoarie pentru valorile artistice și morale ale poeziei, îndemnându-i pe cititori să-și cultive pasiunea pentru frumos și pentru literatură.