Epigraf final de Alexandru Macedonski

Poezia „Epigraf final” de Alexandru Macedonski nu este o poezie în sensul tradițional, ci mai degrabă un text în proză scurt, compus din două fraze. Acestea sunt:

„Voi, cei ce-ați fost ca și mine, prinși de lume, mulțumiți, înțelegători, binevoitori, fără să vă fi atins cu adevărat durerea, cu lacrimi amare vă spun acum: sunteți niște nenorociți.”

Textul reprezintă o formă de exprimare a unei anumite stări interioare a autorului și este considerat de unii critici literari ca fiind o manifestare a pesimismului și a dezamăgirii lui Macedonski față de societatea din jurul său.

De-aş fi ori încă nu pe ducă,
Mă simt la fel cu orişicine
Clipire-nchisă-ntre suspine,
Şi-ntre năluci ce pier — nălucă.

Rezumat extins la poezia Epigraf final de Alexandru Macedonski

„Epigraf final” este o poezie scrisă de Alexandru Macedonski și publicată pentru prima dată în volumul său de poezii din 1885, „Cartea de aur”.

Poezia începe cu o citat dintr-un autor necunoscut, care spune că „Totul este o comoară pentru cine știe să o privească”. Macedonski își exprimă apoi propria viziune asupra acestei idei, subliniind că, în ciuda faptului că mulți oameni trec pe lângă această comoară fără să o observe, el este unul dintre cei care pot să o vadă și să o aprecieze.

Autorul subliniază importanța frumuseții și a artei, sugerând că acestea reprezintă adevărata comoară a vieții, pe care trebuie să o căutăm cu toții. El remarcă că, în timp ce mulți oameni se concentrează pe bogăție și putere, aceștia nu realizează că frumusețea și arta sunt mult mai valoroase.

Macedonski încheie poezia cu un apel la cei care pot să vadă această comoară să nu se teamă să o împărtășească cu alții și să o protejeze de cei care ar putea să o distrugă sau să o neglijeze. El subliniază că frumusețea și arta sunt cele care dau sens vieții și trebuie protejate și apreciate în mod corespunzător.