Draga mamei de George Coşbuc

Un fapt interesant despre poezia „Draga mamei” este că a fost pusă pe muzică și interpretată de numeroși artiști români de-a lungul timpului. Printre aceștia se numără Ion Suruceanu, Adrian Daminescu, Angela Similea și mulți alții.

De asemenea, poezia a inspirat numeroase lucrări de artă, precum picturi, desene și sculpturi, care au fost realizate de artiști din România și din străinătate. Aceste lucrări au reprezentat o modalitate de a ilustra și de a transmite mesajul emoționant al poeziei într-un mod vizual.

În plus, poezia „Draga mamei” a devenit un simbol al dragostei și al afecțiunii materne în cultura populară românească și moldovenească. Multe mame și bunică au citit această poezie copiilor lor și au încurajat valorile pe care aceasta le promovează, cum ar fi dragostea, afecțiunea, recunoștința și respectul față de familie.

În concluzie, poezia „Draga mamei” a fost un adevărat fenomen cultural în România și Republica Moldova, devenind o operă literară de referință în literatura română și un simbol al dragostei și al afecțiunii materne.

---

Colo-n jos, în jos,
Este-un plop frumos,
Plop cu frunza plină,
Neted la trupină,
Cu crengi retezate,
Spre pământ plecate;
Iară lângă plop
Este-o casă nouă
Cu fereşti vreo două,
Casă şindilită
Mândru văruită,
Cu faţa spre soare,
Cu ograda mare,
Cu porţi ridicate,
Cu uşi largi şi late,
Şi cu prag de fag.
Iar apoi pe prag,
Pe cel prag afară,
În amurg de seară
Lelea Fira sta,
Gheme depăna,
Sfaturi înşira
Pentru fată-sa.
C-aşa-i dacă are
Fira fată mare:
Mi-o tot sfădeşte,
Căci fata iubeşte
Şi se prăpădeşte
Dup-un feciorel,
Şi-apoi pentru el
Ea rabdă ocară
Şi-n casă şi-afară
De s-a dus prin ţară
Poveste şi veste,
Şi-apoi nu-i poveste,
Firei plăcea tare
Feciorul pe care
Fată-sa îl iubea,
Însă el n-avea
Averi grămădite,
N-avea case şi vite;
Fira deci fierbea
Şi mi se ciudea,
Căci dânsa voia
Fata-i să iubească
Pe-un fecior cu stare
Şi cu vâlfa mare…
 
Tot aşa şi iară
Şi-acum stând afară
Fira se ciudeşte
Şi mi se sfădeşte;
Fata tort răschiră,
Fuse pline-nfiră
Şi-nfirând oftează,
Jalnic lăcrimează
Şi lăcrimând tace,
Căci n-are ce face.
Fira mi-o vedea
Şi din cap dădea
Şi din grai grăia:
Fată, draga mea!
Nu ştiu cum, nu-i bine,
Nu ştiu ce-i cu tine,
Că tot porţi bănat
De te râd prin sat,
Şi porţi jale-amară
De te râd prin ţară!
Nu ştiu ce-i cu tine
Că deloc nu-i bine
Că oftezi mereu,
Lacrimi verşi din greu
Şi tot gemi de sună,
Parcă eşti nebună,
Şi-apoi zile întregi
Tu tot vii şi-alergi
Şi-ţi tot plângi norocul
Şi nu-ţi afli locul!
Nu ştiu ce-aş direge,
Ca să-ţi dai de lege
Şi să fii cuminte
Ca şi mai-nainte!
 
Fata răschira,
Mama depăna
Şi iar cuvânta:
Draga mamei, fată,
Nu fi supărată,
Nu tot suspina,
Nu tot lăcrima,
Că-mi faci gânduri grele,
De mă-omor cu ele!
Fii tu veseloasă,
Căci tu eşti mireasă,
Ai mire, ca el,
Tras prin un inel
Şi el ţi-a adus,
Dar eu nu ţi-am spus,
La grumazi mărgele,
Pe deget inele,
Brâu şi-ncingători,
Zadie cu flori,
Năframe de mătase
Toate-n aur trase,
Pe margini tivite,
Toate-ntraurite!
 
Fata suspina,
Mama sta ce sta
Şi iar cuvânta:
Draga mamei, fată,
Fii cuminte-odată
Şi-ţi alină plânsul,
Du-te după dânsul,
Căci gazda e tare,
Multe moşii are;
Are vaci şi boi,
Turme-ntregi de oi;
Are zece juguri
Şi pe-atâtea pluguri.
Are vii de struguri;
Are-o casă naltă
Mândru ridicată
Casa şindilită
Mândru văruită!
Ana suspina,
Fira sta ce sta
Şi iar cuvânta:
 
Draga mamei, fată,
Fii cuminte-odată
Şi-ţi alină plânsul,
Du-te după dânsul,
Căci el e frumos
La căutătură
La scurtătură,
Nalt e de statură
Şi-ndesat păşeşte
Şi se potriveşte
Potriveşte bine,
Draga mea, cu tine.
Lasă pe Ionel,
Nu gândi la el,
Căci sărac e tare
Şi nici neamuri n-are
Şi-i din viţă rea
Ce zici, draga mea?!
Fata răschira,
Din greu răsufla
Şi-apoi cuvânta:
Mamă, orice-i face,
Unul numai-mi place,
Unul singurel:
Numai Ionel!
Alt fecior în lume
Nu-mi trebui şi-anume
Io ţi-o spun o dată:
Decât măritată
După alt fecior,
Mai bine mă-omor!
S-o ştii, mamă, bine
Asta de la mine!
 
Fira greu râdea
Şi se cătrănea
Şi-apoi se răstea:
Fă dar cum vei face,
Fă precum îţi place,
Fă de capul tău,
Cum vei şti mai rău!
Du-te unde vrei,
Pieri din ochii mei,
Pieri-mi dinainte,
Fată fără minte!
 
Iubea-şi Fira fata,
Încât era gata
Pentru ea să sară
Prin apă şi pară
Şi d-aceea ea
De necaz plângea
Când mi se gândea,
Cum că-i lucră fata
Cum nu lucră alta!
Şi d-aceea sta
Şi se cugeta
Şi trăia cu gândul
Zilele de-a rândul
Şi întrebat-a finii
Şi-a întrebat vecinii
Şi întrebat-a fraţii
Şi-a întrebat cumnaţii
Doar vor şti să-i spună
Vro povaţă bună.
Şi-a umblat, umblat
Zile-ntregi prin sat
Şi-a tot întrebat,
Dar i-au spus cumnaţii,
Rudele şi fraţii
Şi i-au spus vecinii,
Oamenii şi finii
Să nu-şi bată gândul
Unde nu-i cu rândul,
Să n-apuce codru,
Unde nu-i cu modru.
Însă Fira sta,
Sta şi cugeta,
Mult se frământa
Şi întrebat-a iară
Prin lume şi ţară
Şi-a întrebat anume
Prin ţară şi lume
Pe la vrăjitori
Şi descântători;
Pe la crai de meşteri,
Cari trăiesc în peşteri
Şi cari pot s-adune
Dragoste p-alune
Şi pot munţi să-nşire
P-o sârmă subţire,
Şi pot face vrajă
Şi scot fier din glajă
Şi din nea scot sânge
Şi pot dealuri strânge,
Şi ei strâng un munte
Până-l fac grăunte!
Şi-apoi vrăjitorii
Şi descântătorii
Bobi pe masă întins-au,
Păscălii deschis-au,
Bobi au înşirat,
Stele-au numărat
Şi răspuns au dat
Că Fira să pună
Sâmbure de-alună
Şi iarbă nebună
Mugure de paltin
Şi iarba lui Tatin,
Aripă de-albină
Fir de răcoină,
Măduvă de soc,
Fir de busuioc
Să fiarbă la foc
În apă curată
Bine strecurată
Până va aburi,
Până va clocoti,
Până ce vor fi
Ierbile încâlcite,
Arse şi topite.
Iar apoi şi-apoi
Fira le va scoate,
Le va pune toate
Într-o băndurică,
Într-o cârpă mică
Şi-apoi le va duce
Unde-i drumul cruce
Şi le va-ngropa
Şi-n pământ vor sta
Din zori până-n seară
Şi până-n zori iară,
Farmecul să piară,
Răul să se stângă,
Vrăjile să strângă
Firicele coapte:
Ceasul rău de noapte;
Dragostea copilei,
Ceasul rău al zilei!
Şi-apoi Fira în zori
Pe la cântători
Să le scoată-afară,
Şi-apoi de cu seară
Când se va culca,
Le va aşeza
Sub perina sa
Căci din vrăjitură
Şi din făcătură
Ierbile topite
Vis îi vor trimite,
Visuri dulci şi bune
Şi-n vis îi vor spune,
Ce să facă biata
Să-şi mântuie fata.
 
Fira aşa făcea,
Ea la foc punea
Sâmbure de-alună
Şi iarbă nebună,
Mugure de paltin
Şi iarba lui Tatin,
Aripă de-albină,
Fir de răcoină,
Măduvă de soc,
Fir de busuioc
Şi-apoi le fierbea
Până clocotea
Apa din ulcea,
Până se topea
Ierburile stoarse,
Apoi mi le scoase
Şi le-a îngropat
Şi le-a dezgropat
Şi le-a aşezat
Sub perină-n pat;
Apoi se culca
Şi greu vis visa,
Vis de vrăjitură,
Vis de făcătură,
Vis bun de cu seară
Pentru jale-amară
Vis de miezul nopţii
Pentru vraja morţii;
Vis de dimineaţă,
Vraja de viaţă.

Rezumat extins la poezia Draga mamei de George Coşbuc

„Draga mamei” este o poezie scrisă de George Coşbuc, unul dintre cei mai importanți poeți români din perioada interbelică. Poezia a fost publicată pentru prima dată în anul 1899 și face parte din ciclul de poezii dedicate copilăriei și vieții la țară.

Poezia începe cu descrierea unui moment fericit din copilăria poetului, când împreună cu fratele său și cu prietenii lor se jucau pe o pajiște. În această atmosferă de joacă și bucurie, poetul își aduce aminte de dragostea și afecțiunea pe care o simțea pentru mama sa.

În a doua strofă, poetul prezintă imaginea mamei sale care îi veghea și îi proteja somnul în noaptea următoare. El își exprimă recunoștința pentru această grijă și afecțiune, pe care o consideră un dar neprețuit.

În strofa finală, poetul își exprimă dorința de a se întoarce în copilărie, unde își dorea să rămână pentru totdeauna alături de mama sa. El își amintește cu nostalgie de acea perioadă fericită din viața sa, când lumea era mai simplă și mai sigură, iar afecțiunea și dragostea familiei erau cele mai importante lucruri.

Poezia „Draga mamei” este o pledoarie pentru dragostea și afecțiunea familială, care sunt considerate cele mai importante lucruri din viață. Mesajul poeziei este unul de recunoștință și de apreciere pentru acele momente fericite din copilărie, care au marcat viața poetului și l-au ajutat să înțeleagă valoarea și importanța familiei și a iubirii.

Un fapt interesant despre poezia „Draga mamei” este că a devenit una dintre cele mai cunoscute și apreciate poezii ale lui George Coșbuc. Mesajul său simplu și emoționant a făcut ca poezia să devină populară în rândul cititorilor din toate vârstele și să fie inclusă în manualele școlare din România și Republica Moldova.